CNCD insa stirneste valuri, deschide razboaie pe care n-ar avea de ce sa le poarte, totul din dorinta de a-si consolida o imagine de detinator absolut al valorilor libertatii in cuget si simtiri din Romania.
Pe de alta parte insa, eliminind reactia BOR, una care devine, din pacate, pe zi ce trece tot mai anemica si pierduta intr-un ambalaj invechit, decizia a stirnit „minia” aproape proletara a unor politicieni insetati la rindu-le de imagine. Care au umplut show-urile de televiziune si paginile ziarelor cu aberatii strigatoare la cer. Sint foarte multi si n-are rost sa-i mai numesc aici, pe fiecare in parte. Dar reactiile venite dinspre politica arata cit de mult mizeaza ei, in calculul de imagine, pe un asa-gindit primitivism religios al poporului roman, incapabil sa discearna intre credinta si ceea ce inseamna ea in spatiul public.
Inainte de orice, tin sa subliniez, intrucit e nevoie, ca acest articol vine din partea unui om care isi asuma atit credinta crestina, cit si valorile reale ale ortodoxiei. Pornind de aici insa, ma simt jignit tocmai in ceea ce priveste credinta mea cind vreun politician imbratiseaza tonul public al reprezentantilor BOR, vorbind despre o „democratie” a ideilor religioase, in care minoritatea s-ar supune majoritatii. Daca la reprezentantii bisericii o asemenea afirmatie poate fi considerata o arma neconventionala, poate retrograda, dar necesara in lupta de pastrare a suprematiei propriei religii, in ceea ce-i priveste pe politicieni, ea este aproape o ticalosie.
Sustinind ca romanii sint, in majoritate, ortodocsi, de aceea icoanele trebuie pastrate in scoli, politicienii comit de doua ori o eroare fundamentala: mai intit, intrucit credinta nu este o optiune publica, ci una strict personala. Apoi intrucit, afirmind asta, contrazic complet tocmai Constitutia, care garanteaza dreptul la libera exprimare religioasa a tuturor confesiunilor si cultelor din tara. Pentru ca o decizie venita din partea statului care sa impuna prezenta icoanelor in scoli, daca n-ar avea acceptul celorlalte confesiuni, ar fi una abuziva si neconstitutionala. Din fericire, celelalte confesiuni nu se opun, ceea ce salveaza gestul statului. Dar nu salveaza deloc asertiunea conform careia minoritatea religioasa trebuie sa se supuna majoritatii religioase, una extrem de periculoasa.
Daca ar fi asa, inseamna ca nimic nu ne-ar opri pe noi, majoritarii, sa darimam moscheile si sinagogile, pentru a construi in locul lor biserici, intrucit sintem mai multi – cu ipocrizie s-ar putea sustine apoi ca, in numele libertatii, ii invitam pe musulmani si evrei sa se roage in aceste biserici, nu? Ce-i impiedica? La fel, ii putem obliga in numele aceleiasi majoritati „democratice” pe elevii de alte confesiuni sa participe la orele de religie ortodoxa, mimind libertatea: ei nu trebuie sa devina ortodocsi, trebuie doar sa invete ce inseamna ortodoxia!…
Credinta si religia sint, spuneam, optiuni personale, ele n-au legatura cu democratia politica. N-ar trebui, in fapt, sa aiba nici un fel de legatura cu politica. Dar ele constituie, in Romania de azi, un vehicul de imagine extraordinar, pe care-l folosesc, tot mai asiduu, diversi escroci politici nimeriti prin parlament. Care vorbesc, cu extrema ipocrizie, in numele unui Dumnezeu „roman”, in numele „religiei noastre stramosesti”, neavind de fapt habar despre ce inseamna religia. De aceea, apeleaza la clisee consolidate de reprezentantii BOR, care in gurile lor devin stridente si lipsite total de continut. Iar raul de imagine pe care politicienii nostri il fac in felul acesta religiei crestin-ortodoxe, pe termen lung, poate fi mai periculos si mai amar decit toate catastrofele prin care aceasta a trecut in atitea secole de existenta.