Noua productie a lui Bigelow este o ruda apropiata a lui The Hurt Locker (ai carui eroi dezamorsau mine in Irak), fiindca spune povestea urmaririi celui mai cautat om de pe planeta, Osama ben Laden. Filmul se concentreaza pe munca unui analist CIA, interpretat de Jessica Chastain, ale carei perseverenta si inteligenta reusesc sa convinga, in cele din urma, autoritatile ca ben Laden se ascunde in Pakistan. Bigelow si scenaristul Mark Boal si-au documentat subiectul atit de minutios, incit au ajuns, la un moment dat, sa fie acuzati de spionaj de catre Pentagon si sa fie banuiti ca au primit sprijin secret din partea presedintelui Obama.
Prezentat recent publicului, Zero Dark Thirty a facut primul pas spre un eventual premiu Oscar, dupa ce a fost recompensat cu mai multe premii din partea New York Film Critics Circle, organizatia criticilor de film newyorkezi. Acestia au declarat Zero Dark Thirty drept “filmul anului”, acordindu-i si premiile pentru “cel mai bun regizor” si “cea mai buna imagine”. O alta productie laudata de cronicari a fost drama Lincoln, a lui Steven Spielberg, care a luat premiile pentru “cel mai bun scenariu” si “cel mai bun actor in rol principal (Daniel Day-Lewis)”.
In acelasi timp, cronici entuziaste ale filmului au inceput sa apara in presa. “Spunind o poveste de trei ore, al carei final este deja cunoscut, Bigelow si Boal au reusit sa construiasca unul dintre filmele cele mai intense si provocatoare intelectual ale acestui an”, scrie “The Guardian”, in vreme ce cronicarul de la “Le Figaro” spune ca a vazut “un lungmetraj ce poate figura la Oscaruri, in cursul caruia realizatoarea antreneaza spectatorul intr-o poveste exceptionala, al carei final se stie, dar ale carei mecanisme abia acum sint dezvaluite”.