Au fost, in anii din urma, si multe initiative institutionale constind in chestionare elaborate de departamentele de marketing ori de PR ale unor teatre ori festivaluri, datele centralizate oferind o baza de analiza utila, dar primara, empirica, oarecum la limita stiintificului. Stiintificul e garantat de rapoarte elaborate de organisme specializate, lucrate pe esantioane considerate reprezentative, cu itemi relevanti, cu marje de eroare comunicate si asumate etc., adica cu tot tacimul asociat. Explicatia inexistentei unor asemenea cercetari nu tine de dezinteres, ci de o conditionare pecuniara: lipsa banilor pentru comandarea lor. Ele costa. Si nu putin, presupunind o munca dificila, de citeva luni de zile, a unei echipe numeroase care parcurge o multime de etape, pe scurt, colecteaza date, le prelucreaza, coreleaza, clasifica. Efectuarea unui sondaj profesionist devine, la anumite intervale, mai mult decit necesara, oferind o imagine obiectiva a impactului pe care orice institutie publica ori privata il are asupra comunitatii in si pentru care functioneaza. Cu toate vulnerabilitatile asumate, caci pina si cifrele ne pacalesc uneori. O gluma vorbeste de la sine: daca eu am mincat doi pui, iar tu nu ai mincat deloc, din punct de vedere statistic, amindoi ne-am saturat pe cinste cu cite un pui! Doar ca in realitate eu m-am ghiftuit, iar tu esti lihnit!
Ce zic cifrele
Lasind gluma la o parte, stradania Teatrului “Nottara”, prin noul sau manager, teatrologul Marinela Tepus, de a gasi resurse financiare si a comanda un sondaj care sa arate, la nivel national si de Capitala, unde se afla din punct de vedere artistic asezamintul de pe “Magheru” este bine-venita. Evident, a stirnit rapid curiozitatea. Licitatia a cistigat-o IMAS, iar primele rezultate au fost anuntate in decembrie, in cadrul Zilelor Teatrului de pe bulevard. Chiar prin vocea lui Alin Teodorescu.
Pentru oricine cunoaste cit de cit teatrul autohton, e evident ca lucrurile in domeniu nu s-au schimbat atit cit ar fi fost necesar. Inertia nationala fata de transformare s-a manifestat si in jurul scenei, doar teatrul e, nu-i asa?, oglinda vremurilor sale. In Romania, sistemul institutional l-a conservat cu mici exceptii pe cel antedecembrist. Majoritar de stat, la nivelul fiecarei mari unitati administrative, deocamdata judet, functioneaza de regula un teatru pentru cei mari, unul pentru cei mici; cite o opera si o filarmonica, la nivel de regiune. Nu pentru ca asa ar fi necesar, poate o fi, ci pentru ca atunci cind a fost creata reteaua de institutii de spectacole gindite ca instrumente ale propagandei comuniste, in anii ‘50, aceasta era formula ideala.
Ce zic cifrele? In 1990, existau 144 de institutii de spectacole si concerte (50 de teatre dramatice, 25 de teatre pentru copii, 6 opere, 15 teatre muzicale si de estrada sau de opereta, 16 filarmonici, 23 de orchestre populare, 8 ansambluri artistice si un circ). In 2009, anul final de referinta din sondaj, numarul lor ajunsese la 161 (62 de teatre dramatice, 25 de papusi si marionete, 8 opere, 8 teatre muzicale si de estrada sau de opereta, 17 filarmonici, 6 orchestre populare, 34 de ansambluri artistice, inclusiv centre culturale, si un circ). Dupa ‘90, autoritatile locale au infiintat 12 teatre dramatice (la Tirgoviste, Turda, Tg. Jiu, Deva, Rimnicu Vilcea etc.), considerindu-le necesare pentru comunitatea locala, asumindu-si finantarea din bugetul propriu. In acest mini-tablou configurat de IMAS nu apar companiile private, ce-i drept, cele mai multe meteorice, multe disparute, unele intrate intre timp in sistemul “de stat”. Precum bucurestenele Masca si Act, fondate ca independente, dar beneficiind de sezoane bune de stipendie de la primariile de sector.
Publicul de opera s-a dublat fata de 1990
Merge lumea la spectacole? Imediat dupa ‘90, cind, dupa decenii de interdictii, alte tentatii erau mai puternice, institutiile de spectacole au fost abandonate de o parte din cei care pina atunci intrau des in teatru, opera ori filarmonica dintr-o solidaritate a rezistentei prin cultura esopica. Daca in 1990, 6.938.000 de privitori au vizionat-audiat cele 20.212 spectacole si concerte din oferta reala, un an mai tirziu, numarul acestora scadea la 4.737.000. Cel mai slab an, din acest punct de vedere, a fost 1994, cu numai 3.534.000 de spectatori. Revenirea s-a produs incepind cu 1999 – 5.092.000, de pilda, pentru ca in 2009 sa fie inregistrati 6.489.000. Adica aproximativ tot atitia citi in 1990!
Cea mai spectaculoasa crestere a inregistrat-o publicul de opera, al carui cuantum s-a dublat fata de 1990. Imediat dupa Revolutie, iubitori ai operei erau 238.000; in 2009, s-au inregistrat 410.000! Amatori de muzica clasica erau, in 1990, 428.000; in 2009, s-a ajuns la 561.000. Desi in cifre absolute nu pare, e o crestere semnificativa, intrucit genul e unul elitist, presupune o minima cultura de specialitate si experienta ascultarii. La teatru, la cele dramatice, au fost, in 1990, 1.708.000 de oameni; in 2009, 1.623.000. Teatrele pentru copii par sa-si fi pierdut simpatizantii, printr-o injumatatire a numarului de bilete vindute: in 1990 – 1.107.000; in 2009, 616.000! Cea mai dramatica scadere, de aproape sapte ori, apare la spectacolul de circ: de la 729.000, in 1990, la 170.000, in 2009!
Urmeaza interpretarea finala a studiului
Cine merge la teatru? Pe categorii de virste, tinerii si seniorii. Adica cei care au mai mult timp liber, pe care profesiunea nu-i confisca precum pe cei din generatia de mijloc, ocupati de plata facturilor si subzistenta familiei. Mersul la un spectacol e in prezent o forma de socializare, de iesire in oras, de intilnire cu prieteni, semeni de aceeasi virsta si interese spirituale, de discutii.
Ceea ce am primit in decembrie din cercetarea IMAS privind oferta-consumul teatral a fost doar un esantion al studiului. Un “aperitiv”! La finalul lui ianuarie, va fi data publicitatii configuratia completa a sondajului. De-abia astept!