Exista o lista lunga cu exemple de capodopere ale literaturii transformate in productii filmice si teatrale care, la rindul lor, au placut, realizatorii rescriind practic formele literare ce i-au inspirat in codurile artelor pomenite. Cum fac sa incapa un roman intr-o dramatizare? Sintetizind! Concentrind atentia asupra anumitor elemente, conservind o linie narativa principala, renuntind la multe dintre cele secundare, scazind numarul personajelor, pastrindu-le doar pe acelea absolut necesare pentru coerenta, suplinind prin metafore scenice ceea ce au defrisat la nivelul textului.
Roman teatral al lui Mihail Bulgakov in viziunea lui Vlad Massaci
Dintre regizorii nostri, Catalina Buzoianu a demonstrat in dese rinduri ca are un adevarat talent pentru a adapta scenic mari romane. Adela dupa Garabet Ibraileanu, Istoria hieroglifica dupa Dimitrie Cantemir, O dimineata pierduta dupa Gabriela Adamesteanu, Patul lui Procust dupa Camil Petrescu, Visul dupa Mircea Cartarescu sint citeva esantioane. “Reteta” a utilizat-o recent si Vlad Massaci, unul dintre fostii ei studenti de la inceputul anilor ‘90, care a lucrat recent, la Teatrul “Nottara”, Roman teatral al lui Mihail Bulgakov. Dramatizarea ii apartine lui Bogdan Budes, cu care regizorul a colaborat strins, conservind din lucrarea rusului partea cu referire directa la lumea teatrului. Scris in 1936, Romanul teatral a fost publicat abia trei decenii mai tirziu, intii intr-o revista, apoi in volum, din motive de natura ideologica. Bratul cenzurii era vigilent si puternic, iar ochii propagandei erau indreptati asupra artelor, care trebuiau sa difuzeze spre mase nepretuitele invataturi ale sovietelor. Scrierea face trimiteri transparente la personalitati reale din lumea politica si artistica a vremii (Stalin, Stanislavski, Malevici), circumstantele literare explicind destinul editorial al lucrarii.
Nota generala e a unei parodii fine, rafinate
Ceea ce i-a interesat pe realizatorii spectacolului a fost cum arata lumea teatrului din Rusia sovietica, teatrul de dincolo de stralucirile rampei, cu mecanismele destul de putin ortodoxe care conditionau debutul, cu tesatura complicata de interese extraestetice care determinau destine, adesea in mod dramatic, ireversibil.
Scriitorul Maksudov, eroul central al romanului, vocea lui Bulgakov, de fapt, face toate eforturile si compromisurile posibile pentru ca piesa sa, Zapada neagra, sa fie acceptata in repertoriul unui important teatru moscovit, Teatrul de Arta, condus, in istoria sa adevarata, de celebrul Stanislavski. Asezamint cu traditie si staif, toata lumea rivneste la Teatrul de Arta: dramaturgii sa fie jucati acolo, regizorii sa monteze, actorii sa figureze in distributii in roluri principale, pe care, eventual, sa le si rescrie dupa propriul plac, publicul sa prinda un loc la o reprezentatie. Productia lui Vlad Massaci are calitatile unui spectacol important, care vorbeste despre teatru pe calea teatrului. Dramatizarea condenseaza intr-o formula de tip clasic – adica un povestitor si o suita de secvente teatrale relevante – o narativitate romanesca. Nota generala e a unei parodii fine, rafinate, in care lucruri usor nefiresti, dar frecvente in lumea scenei, sint subliniate cu tuse ironice. Drama e mai usor digerabila cind e atinsa de comic! Vlad Massaci a stiut cum sa dezvolte scenic literaturitatea, sa o transforme in teatralitate. Mizanscena dozeaza bine cuvintul, corporalitatea, eclerajul, muzica in imagini scenice, devoalind cu umor realitati pitoresti din culisele scenei, partea ei nevazuta, a subiectivismelor, orgoliilor, manevrelor subterane, aranjamentelor extraestetice.
Alexandru Repan arata ce minuni poate face un interpret de calibru
Scenografia lui Andu Dumitrescu e simpla si ingenioasa, servind artistic demersul regizoral si actoricesc. Cei doi creatori, Massaci si Dumitrescu, au un trecut artistic comun, au facut echipa eficienta pentru mai multe montari, stiind foarte bine ce poate fiecare din ei si care sint nevoile unui proiect implinit. Decorul e minimalist, o masa si citeva scaune simple, negre. Ciclorama, pe care la un moment dat e citat plastic Patratul negru al lui Malevici, si peretii laterali elastici, din fisii de culoare deschisa printre care se strecoara interpretii, completeaza ambientul scenic. Din acesti “pereti” ies personajele, in partiturile carora actorii de la “Nottara” evolueaza incintator.
Doar cu aparenta fragilitate, Catrinel Dumitrescu o joaca pe Toropetkaia, secretara teatrului, in cheia “mina forte in manusa de catifea”, adeverind zicala ca, “pina la Dumnezeu, te maninca sfintii”. Intr-o secventa scurta, asezat intr-un fotoliu, Alexandru Repan arata ce minuni poate face un interpret de calibru.
Ada Navrot e pur si simplu savuroasa in Avgusta Avdeevna Menajraki, cu un control desavirsit al gesturilor (banalul batut la masina devine la ea act artistic) si al vocii (jonglind cu acutele si gravele in aceeasi fraza); George Alexandru, la 30 de ani de activitate pe scindura teatrului de la bulevard, intruchipeaza cu siguranta profesionala si farmec trei personaje.
Colaborarea lui Massaci cu trupa de la “Nottara” reconfirma ideea ca in orice proiect e esentiala chimia dintre regizor si actorii cu care lucreaza. Intre Massaci si cei de la “Nottara”, chimia aceasta functioneaza bine.
Precedentele montari de pe scena de la bulevard, Billy Schiopul si Aniversarea, au fost reusite. Li se adauga acum cu brio Roman teatral. Merita vazut!