Ma intreb chiar citi dintre tinerii melomani ii stiu numele, ii cunosc citeva, macar, dintre elementele esentiale ale unei biografii totusi remarcabile si citi i-au ascultat imprimarile exceptionale. Dintre ele, dupa zeci de ani de „uitare“ in „fondul secret“, Casa Radio a publicat oficial doar legendarul Oedip enescian, care circula, altfel, incognito printre melomanii romani din Diaspora, concertul enescian de referinta, de la 3 septembrie 1958 si cel de la 19 septembrie, de la primul Festival Enescu (ECR 268, 270 si 272). Dar, cum nota cu acel prilej in livretul discului Oltea Serban-Parau, „in Romania si in estul Europei, Silvestri a realizat in jur de 20 de discuri LP…“.
Serbarea centenarului Constantin Silvestri in Romania intra la capitolul „imprevizibil“ – probabil cu sanse de a sari in cel de „improvizatie“. E adevarat ca la Sala Radio i s-a cintat zilele trecute Concertul pentru flaut si orchestra, amintindu-se, in treacat, si de aniversare. Dar tot atit de adevarat este ca n-am auzit sa fie in pregatire vreo editie remasterizata cu relativ numeroasele imprimari romanesti avindu-l la pupitru pe Silvestri, care se pastrau (or mai fi pastrate?) in arhiva Radioului. Dupa cum – dar ce sa te miri?! – organizatorii bucuresteni ai Festivalului Enescu de anul acesta si consilierii lor muzicali nu s-au gindit sa includa in program macar o seara sau o compozitie in memoria lui!
Ca de obicei, strainii sint cei care au initiativa. Muribunda casa EMI, a carei agonie se prelungeste dupa cumpararea ei de catre un milionar rus, tocmai a publicat un set exceptional de 15 discuri: Constantin Silvestri. Complete EMI Recordings, in seria ei, ieftina, intitulata „ICON“. Cei care il iubeau pe Silvestri aveau, desigur, setul EMI „Artist Profil“, in care au fost incluse, in 1994, Simfonia a 5-a de Ceaikovski si a 8-a de Dvorak, ca si colectia de imprimari EMI, aparuta spre sfirsitul anilor ’90, sub licenta, la casa Disky. Numai ca din ea lipseau piese esentiale pentru a alcatui un portret complet al activitatii dirijorului in Occident, dupa plecarea sa definitiva din Romania, in 1958. In anul 2000, tot la Disky aparea fulgurant, ca supliment, setul remarcabil al marilor simfonii ale lui Ceaikovski cu Silvestri la pupitrul Orchestrei Philarmonia. Parte din opusurile absente au fost rescoase la suprafata sub eticheta britanica „Testament“ si cea franceza „Forgotten Records“, iar portretul a fost completat de o intreaga serie de imprimari la pupitrul Orchestrei Simfonice din Bournemouth, publicate de „BBC Music“.
Ramine sa fie repus in lumina, in mod paradoxal, segmentul romanesc, cel al tarii natale a lui Silvestri, cu alte imprimari live de arhiva. Cele doua discuri „reconditionate“ de Electrecord la insistenta lui Stephan Poen, cu Missa in do mozartiana si cu Missa Solemnis de Beethoven, au fost pina acum floarea (rara) cu care nu se face primavara. Poate Casa Radio isi aduce aminte de Simfonia a 10-a a lui Sostakovici, cintata chiar de Orchestra Radiodifuziunii. Poate pentru aniversarea de 60 de ani a mortii lui… Stalin, daca nu altfel!
Pina una-alta, cine vrea sa afle ce a reprezentat Constantin Silvestri in istoria atit de putin cunoscuta sonor astazi a dirijorilor romani de prestigiu, merita sa cumpere setul tocmai aparut al inregistrarilor facute pentru EMI, cu orchestre exemplare la vremea lor, cum sint cea a Societatii de Concerte a Conservatorului din Paris, Philarmonia, Orchestre National de la Radiodiffusion Française, Filarmonica din Viena, Orchestra Filarmonica din Londra si, desigur, Bournemouth SO in epoca ei de glorie. Cap de afis al unui repertoriu admirabil sint Simfoniile 4-6 si Manfred de Ceaikovski, cele din urma, de la a 7-a la a 9-a, ale lui Dvorak, celebra Din lumea noua chiar in doua versiuni si programele exceptionale de muzica franceza de la Berlioz si César Franck la Debussy si Ravel. Un colorist de mare efect, Silvestri este admirat unanim de britanici pentru interpretarile date lui Edward Elgar si Ralph Vaughan Williams, la care se pot adauga Preludiile si poemul Tasso ale lui Liszt, travellingul prin lumea rusa, de la Rimsky-Korsakov la Stravinsky, Prokofiev si Sostakovici, Dansurile ungare ale lui Brahms si cele slave ale lui Dvorak.
Autorul livretului discului, Jon Tolansky, ii face lui Silvestri un portret perfect documentat, cu tuse emotionante, demn de aniversarea centenarului, citind, intre altii, multi dintre cei care au cintat sub bagheta lui la Bournemouth si, nu demult, s-au exprimat mai mult decit elogios la adresa dirijorului roman, intr-un documentar ce ar trebui difuzat si de posturile de televiziune din tara: „Metamorfoza. Transformarea Orchestrei Simfonice din Bournemouth sub directia lui C. Silvestri“.
Singura observatie de substanta si regret, cumva, este ca setul Complete EMI Recordings nu este… complet. Corect ar fi fost, poate, sa se numeasca inregistrarile „orchestrale“, deoarece, altfel, lipsesc stralucitoarele concerte de vioara cu Christian Ferras (Mendelssohn si Dublul concert de Brahms cu Paul Tortelier la violoncel) sau Menuhin si Leonid Kogan (Beethoven, Mozart nr. 3 si Ceaikovski)…