Unul dintre liderii monocefalilor romani a fost, o buna perioada de timp, Corneliu Vadim Tudor. Am revazut, acum citeva seri, citeva secvente dintr-un „Marius Tuca Show“, de la sfirsitul anilor ’90. Este vorba despre cunoscuta emisiune in care „Tribunul“ o infiereaza pe actrita Rona Hartner de „relatii nepotrivite“ cu fostul presedinte, Emil Constantinescu. Domnul Vadim Tudor lanseaza calomnii dupa calomnii si, cu alura unei closti motate si nervoase ca s-a asezat pe niste oua cam reci, ii varsa in cap victimei sale castroane cu inventii, adevaruri gonflate si, in general, cu tot felul de acuze fara nici o umbra – cit de pirpirie – de veridicitate.
Un alt guru al frustratilor cu frunte dura ca lemnul de stejar a fost Gigi Becali. El ajunsese, la un moment dat, ceea ce nici macar Vadim Tudor nu indraznise sa se viseze: un mic dumnezeu care facea acte de caritate, ce se pupa cu popii slabi de inger; un Buddha de Pipera care, in loc de pistol si AK-47, folosea muzica bisericeasca si icoanele, ca Bruce Lee nunceagul. Cine il contrazicea era „cu diavolul“, se intelege! Nu intimplator, cei doi romani verzi si cu morala infipta adinc intr-insii au fost, o perioada, buni prieteni. Au creat iluzii pe care le-au vindut sub forma voturilor, au amenintat ca, daca ajung ei la putere, toata tara asta se va curata de pacate. Atunci cind omul dezorientat se intilneste violent cu trenul, e necesar sa-i spuna cineva inainte ca el, saracul, se afla pe calea ferata. Acestor oameni, votanti sinceri ai celor doi, nu le-a soptit nimeni ca nici Vadim, nici Gigi Be. nu au cum sa fie salvatorii Romaniei.
Nici C.V. Tudor, nici Becali nu mai sint, astazi, luati prea mult in seama de electoratul cu fruntea ingusta. Cum s-ar spune in vestiarul echipei patronate de domnul Gigi, si-au agatat armele demagogiei in cui. Insa problema este ca acest electorat nu dispare. Biologic, unii dintre cetatenii GigiLand trec intr-o alta dimensiune, insa, paradoxal, fac pui. Iar puii cauta, cind le mai dispare din peisaj o closca, un substitut.
Deunazi, pe micul ecran am vazut un grup de romanasi verzi si-n muget si-n simtire, care au oprit un film despre lesbiene, proiectat intr-o sala a Muzeului Taranului Roman. Sint aproape sigur ca printre ei se aflau si citiva votanti de nadejde ai celor doi guru retrasi din activitate. Unii, probabil, viseaza la ziua in care un nenorocit de homosexual va fi ars pe rug in fata Palatului Victoria sau la cea in care un netrebnic de ziarist va fi biciuit in public pentru ca s-a luat de dinsii. Ce ii uneste pe acesti oameni de liderii lor este prostia, cu derivatele sale clasice: intoleranta (de orice fel), invidia, agresivitatea.
Ceea ce nu inteleg falsii aparatori ai Romaniei este ca seamana cu niste abtibilduri sau cu niste personaje de desene animate. Ei traiesc intr-o tara bidimensionala, cu care ceilalti – majoritatea – nu vor sa aiba de-a face.