Naivitatea social-democratilor a venit din aroganta. Nici o clipa nu au luat in considerare faptul ca exista posibilitatea sa piarda alegerile prezidentiale si, prin urmare, sa piarda controlul manetei care poate stabili cui apartine puterea. Daca ar fi intuit asta, s-ar fi asigurat de fidelitatea postelectorala a P.U.R.-ului. Insa aroganta i-a facut sa mearga doar la vot cu un cal troian in propria curte. Care cal troian, fireste, dupa vot, si-a facut datoria.
Actiunea din 2004 a P.S.D.-ului ramine, in opinia mea, cea mai mare gafa politica postrevolutionara. Un intreg partid si-a vindut puterea, practic, pe sprijinul unei televiziuni. Puterea si, dupa cum se vede, viitorul. Daca ar fi existat cineva care sa cuantifice corect acest sprijin, ar fi observat ca profitul era incomparabil mai mic decit profitul pe care P.S.D.-ul l-a oferit, la schimb, P.U.R.-ului. Dar social-democratii au scris astfel o lectie de naivitate pentru istoria politicii romanesti. Culmea e ca naivitatea a venit din partea celui mai versat partid politic de la acea vreme, despre care se spunea ca are la conducere singurii politicieni adevarati din Romania. De tot risul!
A doua naivitate a venit din partea cealalta: noua putere din Romania, a Aliantei, s-a grabit sa-si asigure sprijinul P.U.R.-ului, cu toate vocalizele mai degraba de imagine ale presedintelui Basescu, care a lansat prima sopirla prezidentiala renumita, anume aceea cu „solutia imorala”. In numele celebrului impozit de 16%, Alianta si-a asigurat insa parteneriatul partidului condus de Dan Voiculescu. Se va spune ca era o necesitate. Formarea unui guvern era, e adevarat, la acel sfirsit de 2004, o necesitate. Dar niste politicieni abili ar fi obtinut sustinerea unui guvern minoritar pentru trecerea taxei unice, marea miza a acelui sfirsit de an, dupa care aceeasi abilitate ar fi reusit fortarea alegerilor anticipate. Si nicidecum n-ar fi mizat pe un parteneriat de coalitie cu un partid care-si dovedise deja cameleonismul si care fusese adus in parlament nu de electorat, ci de P.S.D.
A treia naivitate, iata, ii apartine P.N.L.-ului. Care si-a imaginat ca P.U.R.-ul devenit P.C. merita tinut alaturi, ca aliat subteran impotriva lui Basescu, cu convingerea ca niciodata acest partid nu le va aplica tocmai lor, liberalilor, o lovitura de gratie. Insa acest lucru s-a intimplat in cele din urma. Intr-un moment in care P.N.L.-ul, atacat de platformisti, de P.D. si de presedinte, avea nevoie mare de liniste pentru a se putea regrupa si reintari. Desi plecarea conservatorilor din guvern pare a duce la o apropiere intre cele doua partide ale Aliantei, ea e una de stricta conjunctura. Din cauza P.C.-ului, liberalii fie vor trebui sa accepte un alt compromis pe linia guvernului minoritar, ceea ce-i va slabi si mai mult, fie se vor prezenta la anticipate intr-o situatie de criza, ceea ce i-ar pune in pozitia inecatului gata sa se agate de orice pai pentru a se salva.
Din toate, cistigator a iesit Dan Voiculescu. Daca ar fi sa ne limitam a analiza doar calitatile de politician, patronul de televiziune ar trebui numit, fara discutie, omul politic numarul 1 al noului mileniu. Si poate nu numai. Dan Voiculescu face orice gest politic constient de aceste calitati ale sale. Si cumva in dispretul electoratului, caci domnia sa pare sa fi gasit, in democratia noastra, cheita de aur care-i deschide usa spre putere fara a miza pe votul oamenilor. Daca elita romaneasca s-a tot plins, ani in sir, ca naivitatea electoratului a adus partide nepotrivite la putere, de acum are alta tema de meditatie: naivitatea politicienilor de pe scena noastra mentine in punctele cheie ale politicii un partid care, altfel, nu exista. Sint curios ce va urma. Pentru ca P.C., fie el o eterna solutie imorala, devine, tot mai clar, un partid extrem de interesant.