Domnul Marga a avut, pina in urma cu ceva timp, o imagine publica buna. Multi profesori spuneau ca a fost unul dintre putinii, daca nu singurul ministru veritabil al Invatamintului de dupa 1990. A condus si prestigioasa universitate din Cluj; de acolo, e adevarat, in mediile de profil apareau mereu povestiri despre ranchiuna pe care domnia sa o purta unor opozanti, pe care ar fi reusit, ca Stalin pe timpuri, sa-i trimita in exil. Cine stie, or fi fost doar birfe academice…
In orice caz, pina in momentul numirii sale in functia de ministru de Externe, Andrei Marga era vazut ca un intelectual veritabil, cu veleitati de bun manager.
Unii oameni imbatrinesc urit. Este cazul subiectului de astazi. Unul care, de la un anumit moment incoace, a inceput sa se poarte paradoxal (sau, cine stie?, sa-si dea arama pe fata). Pentru mine, profesorul Marga a incetat sa existe din momentul in care a acceptat sa faca parte dintr-un guvern condus de un plagiator dovedit. Adica, din momentul in care, nonsalant, a admis ca anusul contra naturii este o chestiune fireasca. Nu are nici un rost sa mai amintesc, aici, multitudinea de gafe pe care un om despre care se presupunea ca are, pe linga eruditie, si orientare in spatiu le-a facut in calitatea sa de ministru.
Invitat sa plece din fruntea ministerului, domnului Marga i s-a oferit imediat o functie similara celeia de dinainte. Sa fii seful Institutului Cultural Roman este o demnitate la fel de importanta ca aceea de staroste al diplomatiei romanesti. Sa gestionezi o asemenea institutie, condusa excelent de predecesorii tai, este o sarcina incredibil de grea. Cel mai simplu, insa, e sa te comporti ca un miner cu doua clase chemat de Ion Iliescu sa-i anihileze pe studenti. Astazi, locul domnului Iliescu din 1990 este jucat de Victor Ponta, iar al „golanilor“, de oamenii cu adevarat valorosi din cultura noastra contemporana. Domnul Marga a ajuns un Miron Cozma al culturii. Este futil sa ma apuc acum sa enumar elucubratiile transmise opiniei publice de domnia sa. Le cunoastem cu totii.
Taica-miu imi spunea, pe timpuri, ca sint unii oameni destepti carora, odata cu inaintarea in virsta, li se ingusteaza orizontul, pina cind acesta ajunge un simplu punct. Ei, ala e punctul lor de vedere! Andrei Marga este, astazi, un domn care are propriul punct de vedere! El nu-si da seama ca seamana izbitor cu personajele lui Rabelais: Gargamela l-a nascut pe Gargantua prin ureche; la fel, Victor Ponta l-a zamislit, imbatat de fericirea ospetelor de care beneficiaza „noi, astia de la Putere“, pe un urias cu stomac de broasca, in fruntea unui organism altadata onorabil.