Dupa un thriller psihologic si o drama psihologica – ambele punind in discutie punctul de vedere al autorului care creeaza o lume dindu-le sau nu personajelor senzatia ca o creeaza singure sau noua senzatia ca exista un personaj invizibil – si dupa trei scurtmetraje despre relatia dintre oameni si animale (Colivia, Lord si Pechinezul), Sitaru a ajuns acum la un colaj de teme, personaje si actori preferati. A preluat scenariul de la Colivia, a ales alti interpreti (copilul Vlad Voda crescuse) si a construit in jurul acestei povesti universul unor oameni care locuiesc la bloc fie impreuna cu animalele de companie, fie tolerindu-le (sau nu) pe cele pripasite, fie impartind baia cu cele pe care urmeaza sa le sacrifice („un iepure de masa“, cum il numeste Ioana Flora pe iepurele care urmeaza sa fie taiat de Craciun, spre disperarea copilului).
Un film simpatic pentru un spectator nu foarte pretentios
Pina si titlul filmului poate fi un indiciu ca Adrian Sitaru nu si-a mai propus un film de festival, ci unul pentru spectatorii de acasa. De aici si intensa & ingrijita campanie de promovare, de la afisul dragut, conceput de o artista rusa, pina la tricourile simpatice cu gaina, pisica, iepurele si catelul din film, intilnirile cu specialisti in animale, interviurile cu personalitati diverse, concursurile pentru cea mai buna istorie personala cu animale, plus turneul de lansare care a devenit o obisnuinta pentru un film romanesc respectabil. Sa nu se mai spuna ca regizorilor romani nu le pasa de publicul lor!…
Domestic mi-a placut, insa, mai putin decit precedentele lungmetraje ale lui Adrian Sitaru si am avut, vag, senzatia ca, incercind sa se faca inteles si placut de publicul larg, regizorul a lasat de la el. E dificil sa pui dramele oamenilor in relatie cu animalele intr-un film care sa fie si comic, si dramatic. In povestea pe care a imaginat-o regizorul-scenarist, pierderea unui copil si pierderea unui animal par prea putin echilibrate sau, cel putin, incap greu in aceeasi ecuatie. Povestea fetitei care taie gaina pe care tatal milos n-o poate taia, povestea baietelului care se supara ca iepurele lui e taiat si care pe urma ia de afara un porumbel ranit, povestea administratorului pe care pierderea pisicii pare ca il doare mai mult decit moartea fiicei, povestea vecinului care viseaza noaptea un vis pe care nu-l poate explica s.a.m.d. – toate aceste povesti cu personaje recurente se intrepatrund si sint colorate, dar la sfirsit nu par sa aiba nici prea multa naturalete, nici prea multa consistenta. Desi pare inconsistent, filmul ii poate parea simpatic unui spectator nu foarte pretentios.
O satira dulce-amara despre oameni si animale
Partea vizuala, cu o cromatica deosebita, care rupe si mai mult filmul de neorealismul devenit marca a filmelor romanesti recente, a influentat subtil si jocul actorilor. In scari de bloc sau interioare de apartamente verzulii (imaginea lui Adrian Silisteanu e foarte placuta), personajele capata si ele ceva cautat, teatral. Nu mai sint tot timpul la fel de autentice ca in Din dragoste, cu cele mai bune intentii sau Colivia, dar povestile cu oameni si animale ii amintesc spectatorului de propriile sale povesti. Sint scene de grup, cum e masa de Craciun cind, la un moment dat, pierzi sirul dialogului. Se vorbeste mult, nu intotdeauna clar si la obiect, si ai aceasta senzatie ca pe ecran exista niste oameni care se straduiesc sa iti fie simpatici. Jocul lor e adaptat unei lumi artificiale, care e realitatea vazuta printr-un ciob colorat. Daca stilistica ar fi fost si mai intim legata de jocul actorilor, acestia ar fi avut sarcina grea de a juca in interiorul rolului (cum face Luminita Gheorghiu in Pozitia copilului). Dar acest lucru nu pare ca a fost dorit, personajele fiind mai degraba aspecte ale unui personaj colectiv si filmul pastrind aspectul unei satire dulci-amare despre oameni si animale. (Iata ca am facut si o poezie neintentionata.)
Domestic. Regia: Adrian Sitaru. Cu: Adrian Titieni, Gigi Ifrim, Sergiu Costache, Ioana Flora, Clara Voda