Unul dintre ei este primarul de Constanta, Radu Mazare. Ales in 2000, a fost reales, iarasi reales si, in fine, inca o data reales. Nu cred sa existe multi romani care sa nu-l stie: e primarul in uniforma nazista, in costum de „Ulise“, de tar, de sultan, de samurai, de nobil venetian, de revolutionar cubanez si de orice altceva. Doar testoasa Ninja n-a fost. Intre timp, Constanta istorica se costumeaza intr-o ruina. Cazinoul se prabuseste, puterea lui Mazare creste. Presa a scris despre retele de putere controlate de marele costumat, despre afaceri dubioase cu terenuri, despre disparitia parcurilor din oras, despre degradarea mediului – dar probabil ca presa se insala si orasul e o splendoare, altfel constantenii nu l-ar fi votat, de la inceputul mileniului, doar pe dl Mazare. Si banuiesc ca, data fiind validarea sa sistematica de catre popor, Radu Mazare, omul care nu-si poate trai viata fara carnavalul de la Rio si fara o trupa de tinere pe urmele lui, e idealul de primar al constantenilor. Asadar, sa-i lasam sa se bucure de el si sa ne mutam in Iasi.
In Iasi a fost reales, cu o larga majoritate populara, primarul Gheorghe Nichita, care ocupa aceasta functie de vreo zece ani. S-a remarcat, printre altele, prin faptul ca a cedat unei firme private terenul din spatele Palatului Culturii – adica, in termeni oficiali, a facut un parteneriat public-privat –, asa ca acolo s-a construit ditamai ansamblul imobiliar. Cind mai trec prin Iasi, remarc in fata turnurilor Palasului, suprainaltate cu tupeu, acoperisul de palat tiganesc al Palatului Culturii, numarul tot mai mare de ciini vagabonzi si degradarea puternica a zonei centrale. Desi poate ca sint subiectiv. De curind, primarul a ordonat taierea teilor de pe bulevardul Stefan cel Mare, pe care ii inlocuieste cu salcimi japonezi. Imi aduc aminte si ca Primaria Iasului isi anunta intentia de a construi o parcare subterana in fata Teatrului National.
Dar nimic din astea nu ma mira. Primarul Iasului, ca majoritatea edililor de la noi, face parte din categoria aceea de tarani indragostiti de betoane si spatii urbane seci. Copaci si verdeata au vazut destul prin tirgurile si catunele de unde vin, dar betonul e lucru mare. Se spala usor. Nu face praf. Iar daca tot e sa fie copaci, sa fie made in Japan, nu niste tei umili. Da, cunosc bine specia asta (si eu sint de la sat). Mai mult, am ocazia sa o vad in actiune si in Timisoara, unde locuiesc azi. In 2012, timisorenii s-au saturat si ei de „caracatita portocalie“ si au votat candidatul USL. E drept ca principalul contracandidat al lui Robu era un taranist, dar, ca in bancul cu iepurasul, cine mai sta sa se uite? Prin urmare, taranistul „portocaliu“ a pierdut, iar de vreun an Timisoara traieste sub dominatia unui autocrat, altfel foarte asemanator cu primarul Iasului. Dar parca mai tare ca el.
Mai exact, dl Robu e o combinatie de Adrian Nastase din epoca de maxima aroganta, Crin Antonescu in fazele lui de incoerenta si Constantin Simirad in momentele cele mai comice. Pasionat de taierea panglicilor, creeaza momente dintre cele mai ridicole. Unul a fost atunci cind a „inaugurat“, in toiul iernii, un spital de oncologie intr-un internat de camin, adica a alocat internatul (din care a scos elevii) bolnavilor de cancer, pe care i-a mutat din fostul spital, azi retrocedat. Mare motiv de sarbatoare si de taiere de panglici. Tot el a venit cu ideea castrarii ciinilor cu stapin, pe care vrea s-o preia si primarul general al Bucurestiului – fiindca spiritele mari se recunosc. Acum va muta o clinica de dermatologie, aflata acolo din secolul al XVIII-lea, fiindca e plasata in centrul orasului, intr-o zona care (spun gurile rele) ar fi mult mai buna pentru afaceri. Si (spun aceleasi guri rele) primarul Timisoarei ar avea ceva datorii de platit, fiindca o campanie atit de costisitoare precum cea de vara trecuta n-a avut nimeni in Timisoara. Clinica ar urma sa se mute intr-un fost camin de nefamilisti (parca detectez aici un model).
Dl Robu e poreclit de inamici – care ii poarta pica – „primarul Facebook“, fiindca e foarte activ pe contul sau, unde si-a format o gasca de adulatori. Cei ce i se opun sint catalogati scurt drept „basisti“, indiferent de simpatiile politice. Oricum, Robu voia sa mute si dezbaterile publice ale primariei tot pe Facebook – si, eventual, tot cu cenzura. Dar cite proiecte nu are! Cum spuneam, la fel ca Simirad in vremurile lui bune din Iasi, Robu nostru nascoceste macar o idee pe zi: vrea sa desfiinteze un ansamblu de arta moderna, vrea o fintina luminoasa de sute de mii de euro pe Bega, vrea masini electrice, dar si microbuze cu motorina in loc de tramvaie, vrea sa vinda, ba nu vrea sa vinda un turn de apa… Din fericire, uita cam trei sferturi din ce spune. Din nefericire, nu uita tot. Nu va fi reales, dar succesorului sau ii vor trebui ani buni doar ca sa repare ce va lasa in urma.
Si toti acestia sint alesii nostri. Pe ei i-au vrut cetatenii, dupa o indelunga chibzuinta. Pe ei i-au considerat cei mai buni. Asadar, de ce ne-am plinge, de vreme ce avem ce ne-am dorit?