Am asistat recent la proiectia unei productii de televiziune realizate de Violeta Gorgos, Tizic, un documentar a carui idee principala a izvorit din romanul lui Dan Lungu, Sint o baba comunista. Tezic sau tizic este un produs homemade in satele din nordul Moldovei, un amestec de balega de vaca ori oaie, paie si pamint, omogenizat prin amestecare cu apa si calcare, modelat, uscat in forme rotunde peste vara si folosit pe post de combustibil pentru incalzirea locuintelor, iarna.
Reporter a fost Dan Lungu, iar locatia a fost comuna Cotusca din judetul Botosani. Figurile pitoresti din film, tarani de diverse virste ramasi cu un picior in epoca tizicului, iar cu altul pasiti in aceea a Internetului, Skype-ului, telefoniei mobile si antenei satelit, refac o lume in miniatura in acest documentar conceput dupa toate regulile genului. Tizic nu e numai un scurtmetraj pitoresc, ci in egala masura o analiza sociologica subtila facuta cu mijloacele filmului.
La discutiile care au urmat proiectiei, o doamna din public a vrut sa se exprime in privinta a ceea ce vazuse. A inceput dramatic, precizind ferm, „nu sint critic, Doamne fereste!“, lepadindu-se de statut ca de o boala grea si mai ales rusinoasa!
Actoria, pe lista celor mai proaste meserii in 2013
Competitivitatea ca unitate de masura a succesului face ca-n SUA lumea sa se dea in vint dupa topuri. Ierarhizarile de acest fel isi propun sa transeze in privinta locului pe care il ocupa cineva sau ceva intr-un domeniu specific, domeniile fiind foarte diferite si adesea ciudate. Un portal american de recrutare, de pilda, s-a ocupat de intocmirea unei liste care sa aseze in ordine cele mai putin cautate meserii din piata muncii de peste ocean, in anul curent. Pentru realizarea topului au fost folosite bazele de date proprii, iar rezultatele au evident legatura directa cu criza economica si financiara. Din pacate, pe aceasta lista neagra a profesiunilor apare si cea de actor. Alaturi de reporter pentru presa scrisa, taietor de lemne, soldat si petrolist! Cred ca topul se potriveste si altor tari.
Valsul lui Hopkins
Anthony Hopkins, Sir Anthony Hopkins, a compus un vals! In 2011, dar am dat din nou peste el si mi-a reincintat auzul. Titlul e sugestiv, And the Waltz Goes On, si a fost imprimat pe albumul cu acelasi titlu al violonistului André Rieu si al orchestrei Strauss. E o compozitie elaborata, cu iz de Sostakovici si Strauss, un mix de feeling rusesc si vienez, intr-o formula originala. Cum il stim pe Hopkins, nu lipsesc surprizele: la un moment dat se aude o flasneta; sound-ul saxofonului induce mister; totul in ritm de 1-2-3, 1-2-3. Hopkins nu e la prima tentativa muzicala si nici la cel dintii disc. A imaginat partiturile pentru mai multe dintre filmele in care a jucat, muzicile de generic ori intregul soundtrack fiind reunite pe un DVD intitulat Composer. E o inregistrare live din 2012, realizata cu orchestra simfonica din Birmingham. Primul single al artistului britanic dateaza din 1986, Distant star, iar in 2008 a prezentat, cu orchestra simfonica din Dallas, simfonia Schizoid Salsa, dirijind el insusi una dintre parti. Muzica nu e o iubire de data recenta pentru marele interpret. E o pasiune chiar mai veche decit filmul, pentru ca inainte de a studia actoria, Anthony Hopkins a fost elev la colegiul de muzica.
Politia teatrelor
Documentindu-ma deunazi pentru o cercetare academica, am dat la arhive peste regulamentul de ordine interioara al Teatrului francez condus de Fratii Fourreau, care functiona in Iasi. E datat 1832, cuprinde 8 articole scrise de mina, „pour la Police intérieure du Théatre“, cu o caligrafie eleganta, semnatarul fiind agentul Frantei la Iasi, B. Duclos. Inscrisul contine o suita de reguli menite sa asigure reprezentarea in bune conditii a spectacolelor de teatru ale trupei, iar citindu-le poti reface o secventa din imaginea de epoca. Calestile boierilor iubitori de cultura aveau acces pina la intrare, dar li se interzicea sa stationeze prea mult, pentru a permite tuturor intrarea la timp. Adica putin timp inainte de 18,30, ora la care incepeau reprezentatiile de vodevil. La vremea aceea, mersul la spectacol era exclusivist, teatrul adresindu-se claselor sociale superioare. Articolul 3 precizeaza explicit ca „servitorii vor astepta in holul lojilor si nu-si vor permite sa intre in sala fara ordinul stapinilor lor“. Un articol urmator formula „rugamintea de a nu avea niciodata capul acoperit in timpul unui spectacol“. Chapeau bas!
Inca un FNT. La Caracal
Daca nu stiati inca, aflati ca la Caracal exista un Teatru National. Se cheama „Stefan Iordache“ si functioneaza intr-o cladire de patrimoniu, restaurata in urma cu citiva ani pe bani de la Ministerul Culturii. Ca la Caracal, de fapt ca in Romania, lucrarile au durat 22 de ani! Redeschis in 2009, teatrul nu are trupa proprie, in oras exista doar un grup de amatori, dar o data pe an gazduieste un FNT-Festival National de Teatru, al carui director e Marina Constantinescu. Marius Tuca e implicat si el in organizare, ca brav fiu al Caracalului! Ultima editie, a IV-a, abia s-a incheiat si a adus in orasel trupe tot una si una, mai ales din Bucuresti (Teatrul National, Teatrul de Comedie, Teatrul Odeon), cu focus pe marele actor Victor Rebengiuc. Ca intr-un oras cu 39.000 de locuitori, cu o rata a somajului de 8,2 la suta, autoritatile locale gasesc resurse pentru a le oferi caracalenilor teatru de buna calitate, e minunat. Dar ca sa botezi manifestarea Festival National de Teatru, e deja prea mult.