Publicat in limba romana la Editura Victoria Books, 2013, textul e tradus de Louis Ulrich (sa fie un pseudonim? Prea seamana cu al bateristului de la Metallica!), fara poticneli sau aglomerari de sinonime. Cursivitatea frazei nu exclude sensurile subtile (cunoscute vorbitorilor nativi de engleza) pe care graiul Albionului le contine. Admirabilele intorsaturi de exprimare ale lui Mason atesta un simt al umorului deosebit de ridicat, ca inteligenta si pondere in total. Inca de pe prima pagina, bateristul spune: „Roger a catadicsit sa discute cu mine abia dupa vreo sase luni in care studiaseram la acelasi colegiu“. Si-apoi: „Roger il acostase pe Rick Wright, care era si el in clasa cu noi, si ii ceruse o tigara, cerere pe care Rick a refuzat-o fara drept de apel. A fost un prim semn al legendarei generozitati a lui Rick“. Si cite alte exemple, toate pline de haz si doldora de „invataminte“! Indiscutabil, eroul lui Mason a fost si-a ramas Roger Waters, eternul Pinkie, prietenul sau.
Nici o fictiune nu poate sa depaseasca interesul stirnit de viata reala, traita la o intensitate ce atinge limite mortale de nenumarate ori. Mason este un fin observator al colegilor si prietenilor sai, dar si al epocii prin care trec, lasindu-si amprenta asupra ei fara sa vrea cu dinadinsul. Mediul de provenienta al membrilor Pink Floyd (trupa & echipa tehnica) este numit clasa de mijloc. Nu starea financiara defineste situatia, ci nivelul de pregatire intelectuala si profesia. Tatal lui Nick este regizor de filme documentare, mama lui Roger profesoara de liceu in Oxford, tatal lui Rick cercetator-sef intr-un laborator de biochimie, parintii lui David profesori de colegiu in acelasi Oxford, unde s-a nascut si unde s-a retras definitiv Syd Barrett. Copil plin de talent al unui medic si profesor universitar, crescut in stil boem, Syd a cazut usor prada excesului de substante ce inflacarau imaginatia in aceeasi masura in care instaurau dependenta. Mason nu spune explicit ca Roger, David sau el ar fi folosit asemenea stimulente, dar pomeneste de perioada in care Rick se plimba pe valul afrodiziacelor simtindu-se mai bine decit la sinul afroditelor Marii Egee, strabatuta cu iahtul intr-o aparent lipsita de noima odisee.
Bauturi, droguri, femei, scandaluri etc. Ingredientele rock-and-roll clasice, spaima oamenilor cuminti, preocuparea mafiotilor ce misca banii, tinta blamului public, exprimat de preoti fara audienta, de moralisti ipocriti si de politicieni corupti. Educatia sobra si serioasa de care au beneficiat patru dintre cei cinci Pink Floyd nu putea contracara spiritul vremii. Pentru cineva care s-a aflat „la locul potrivit in momentul potrivit“ (asta e chiar opinia lui Nick Mason si-a altora din angrenaj), era imposibil sa ignore astfel de adjuvante ale muncii in buna dispozitie. Forta ce-a propulsat Pink Floyd pe culmea unde o gasim azi nu se datoreaza steroizilor, ci rezistentei la avatarurile si, mai presus de toate, la ispitele unei cariere desfasurate sub flamura viciului ajuns supliciu. Sigur ca patania lui Syd, secerat de iluzie, nu le-a inoculat abstinenta, ci doar le-a dat un avertisment. Iar ei l-au inteles la timp.
Certurile, impacarile, obsesiile si obstinatiile fiecaruia fac obiect de studiu ironic pentru baterist. Care nu se cruta pe sine deloc: era mai bun la petreceri decit la sincronizare muzicala cu ceilalti trei!