La fel mi se pare de salutat gestul Institutului pentru istoria ebraica si evreiasca din cadrul Universitatii Babes Bolyai de la Cluj care, dupa ce a organizat o conferinta internationala in noiembrie 2005 pe tema „Contributiei evreilor la viata muzicala mondiala”, a publicat anul acesta in volum comunicarile prezentate. Imi este teama insa ca vizibilitatea volumului va ramine redusa, fiindca el reuneste in fapt contributiile de la doua conferinte, prima despre arta, din 2004, si, deoarece pe coperta sa nu figureaza decit numele anuarului institutului clujean, Studia judaica, XIV. Dincolo de acest impediment, studentii de la conservatoare si cei interesati de muzica au la dispozitie o serie de comunicari cu date si informatii utile despre muzicienii ardeleni de origine evreiasca, practic astazi uitati.
Cine mai stie astazi ceva, cu exceptia unui cerc foarte restrins de specialisti, despre pianistul Alexander U. Boskovich (1907-1964), nascut la Cluj, unde si-a petrecut tineretea? Dupa un an de studiu la Viena, Boskovich si-a perfectionat educatia la Paris, elev al marelui pianist si profesor Lazar Levi, al compozitorului Paul Dukas si al Nadiei Boulanger. Revenit la Cluj a condus Opera si orchestra Goldmark, formata din instrumentisti evrei si care, intre altii, l-a avut ca solist pe un violonist celebru, Bronislaw Huberman. O relatie utila, fiindca in momentul formarii de catre Huberman si Arturo Toscanini a Orchestrei simfonice a Palestinei, Boskovich avea sa trimita si sa-i fie acceptata in repertoriu suita sa „Cintece populare evreiesti”. Ba mai mult, dirijorul Issay Dobrowen avea sa-l invite la premiera ei, in 1938, la Tel Aviv. Iar cum in Romania se instalau treptat legile rasiale antievreiesti, Boskovich se decidea ulterior sa ramina la Tel Aviv, unde avea sa devina un respectat promotor al muzicii nationale israeliene, compozitor, profesor la Conservator, critic muzical la Ha’aretz. Comunicarea din volum a profesorului Jehoash Hirschberg de la Academia de Muzica din Ierusalim, absent de la conferinta de la Cluj, este mai mult decit lamuritoare despre acest muzician, la noi uitat.
Lucrurile nu sint mult diferite in ce priveste activitatea si creatia muzicala a lui Max Eisikovitz, personalitate a vietii culturale clujene, director fondator al Operei maghiare in 1948, apoi si al Conservatorului. Cum scrie distinsul carturar in ale muzicii de la Cluj, Ferenc Laszlo, „cine stia pe vremea aceea ca Eisikovitz editase dansuri hasidice pentru pian din Moravecz, la Timisoara, inca la inceputul anilor ’30? Ca strinsese in portofoliul sau colectii de folclor evreiesc inregistrate de la evreii hasizi din Maramures, alaturi de aranjamente folclorice de cintece evreiesti pentru voce si pian, scrise in 1939. Am aflat despre astea mult mai tirziu, din dictionare”. Iar eu personal am aflat de la atoatestiutorul si amabilul profesor Laszlo abia in anul de gratie 2005. Cu acel prilej, de la Bianca Temes, autoarea unei lucrari despre „liedurile lui Eisikovitz, zona de intersectie a culturilor muzicale evreiesti, romane si maghiare”, am primit sa ascult un CD, practic necunoscut, cu inregistrari ale unor cintecele hasidice, prelucrate de compozitor.
Rasfoind volumul de contributii muzicale de la Cluj, veti putea gasi multe alte lucruri interesante pentru melomani si specialisti, despre Joseph Schmidt ilustrat in documente inedite pastrate la Arhiva de filme din Ierusalim (Costel Safirman), despre felul in care a fost salvata practic viata pianistei Clara Haskil de catre prietenii ei elvetieni de limba germana, despre istoria Asociatiei culturale evreiesti din Dresda si soarta marilor ei muzicieni in anii 1933-1938 (Agatha Schindler), despre alti muzicieni romani de origine evreiasca, Filip Lazar sau Mauriciu Cohen-Linaru, astazi uitati (Carmen Stoianov si Ioana-Sarah Stoianov). Pasionante sint insemnarile de calatorie in Moldova si dincolo de Prut ale culegatorului de muzica kletzmer, profesorul american Yale Strom, dupa cum informatii utile pot fi culese din comunicarile grupului de cercetatori israelieni participanti la conferinta de la Cluj, despre renasterea artei clavecinului in secolul XX (Ruth Guttman Ben Zvi), scoala nationala de muzica israeliana (Rita Flomenboim, Gila Flam si Talila Eliram), despre doua personalitati din Provence: Armand Lunel si Darius Milhaud (prof. Carol Iancu de la Universitatea din Montpellier) sau despre Nigun (prof. Tomas Novotny de la Universitatea din Ostrava, Cehia).
In ansamblu, un volum notabil si de inclus in bibliografia publicatiilor muzicale romanesti, carte ce ar fi avut doar de cistigat prin adaugarea unui indice si a unui indispensabil titlu, pe cotorul ei.