— Dupa aceasta digresiune, sa recunoastem: cam stupida, nu credeti, fetelor, ca ar fi cazul sa fim oleaca mai seriosi?
— Sau mai serioase, spuse Nora, accentuind, de vreme ce noi sintem doua, iar dumneavoastra unul singur. Sintem, vreau sa zic, majoritare.
— Cind te-ai facut atit de feminista, scumpa Nora, incit sa nu remarci (si sa accepti) ca genul „nostru”, masculinul, a cistigat, gramatical vorbind, partida. Perfectul compus se face, in romana, cu participiile la masculin. Altfel am spune am plecata, am fosta, m-am casatorita.
— Pai, dom profesor, asta-i proba de sexism.
— O fi, dar nu e vina mea. Dupa cum nu sint vinovatul, eu, ca adoratoarele lui Charles, ale, vasazica, unui domn, fac dintr-insul centrul imuabil al existentei proprii…
Apoi, dupa o scurta pauza, rastimp in care scoase grijuliu din buzunarul de la pieptul hainei, pe care, dupa cum vazuram, si-o asezase pe spatar, citeva file galbejite, continua:
— Iata ce-i scrie,-n ’91, o italianca, una Gigi: „E di ricordo/ ritrovo dei passi/ del tuo camino;/ E del presente/ ritrovo il mio inconscio/ sconvolte da te”. Ei, ce ziceti?
— Stam cam nasol cu italiana, dom profesor, recunoscu Nora Aron.
— Cit despre mine, zise Carmen Carpen, ingaduiti-mi sa-mi exprim acest mic dubiu: de unde stiti ca Gigi e fata, nu baiat?!
Profesorul se ofusca putin, adaugind nu fara parapon:
— E suficient un mic examen stilistic, domnisoara Carpen, ca sa constati ca Gigi e femeie.
— Femeie sau efeminat, adauga Nora Aron.
— Aferim, zise Vasile Elisav, cu un mic zimbet echivoc.
— Mai aveti si alte capetele, ca asta, de hirtie, dom profesor, se miorlai Nora Aron.
— Mai am, raspunse simplu Elisav: „I meet you/ at the Abyss/ my Love… / How dark and wonderfull/ it will be!!”
Nora Aron isi arunca privirea pe hirtie, constatind nu fara satisfactie:
— S. s. indescifrabil.
— Mai bine, ii dadu dreptate Carmen; asa, nu mai intram in controversa cu onomasticianul nostru, domnul profesor Elisav.
— Rideti de-a moaca si e naspa, se golani Vasile Elisav. Eu, fetelor, chiar sint asa ceva. Adica onomastician.
— Dati-ne si noua un exemplu, zisera,-n duet, Aron si Carpen de felu-n care functioneaza sistemul onomastic indigen.
— Ar trebui sa tin un curs intreg. Retineti doar ca,-n epoca actuala, a despartirii de cutume sau de datini, numele baietilor, sa spunem, nu se mai dau (sau prea putin) in functie de sfintii de prin calendar, de traditia unor vechi familii (fie dinastice, fie de rind, – care s-ar zice ca,-n materie, duc lipsa de imaginatie) sau, ca pina mai deunazi, de mama-nasa ori de tata-nasu. (Pe nasu-miu-l chema Vasile.) Numele lor sint date astazi, de regula, de catre mame, inca din stadiul prenatal. Astfel facindu-se ca mama, daca asteapta o fetita, o, cu un nume grec, Corina (pentru ca-i place acest nume), iar nou-nascutul e baiat, lehuza nu renunta, totusi, la numele dorit de ea, – in care caz Corina, „fetita” vasazica, e masculinizata in Corin, care s-ar traduce prin… Fetit!
De cind cu ecograful, insa, se merge, fetelor, la fix.
(Continuarea in numarul urmator)