furculitele care intorc armele, ceainicele care toarna apa fierbinte pe linga cana, uleiul incins care sare pe mina, cadrele de la usa care se de deplaseaza cu vreo doi-trei centimentri, suficient cit sa ratezi iesirea, cutia de lapte, cheia franceza, foarfecele, sticluta de sirop de tuse care-ti cad peste picior, foaia de hirtie care-ti taie buricul degetului acolo unde te doare mai tare, cuiul ratacit prin casa, care din disperare se-agata de talpa piciorului, foehn-ul care plonjeaza in cada sau in chiuveta, fotografia inramata care se desprinde intr-o noapte de pe peretele deasupra patului, gresia baltind de apa venita misterios de undeva de sub cada, toate obiectele care cad, se arunca, se misca singure prin casa, facind ca viata intr-un apartament cu doua camere, hol, baie si bucatarie sa devina un fel de Survivor in insule salbatice. Spun asta pentru ca fac parte din statistica milioanelor de oameni care sufera in fiecare an de accidente casnice complet stupide. Am ajuns la Urgente si-am facut doua operatii din cauza ca intr-o dimineata de duminica am hotarit sa cobor scarile care duceau in salon (salonul din casa boiereasca de linga Cismigiu, unde-am stat fix un an) cu doua pahare in mina dreapta, un telefon in mina stinga, si sosonii de la Adela in picioare. Cicatricea in forma de prastie de pe antebratul drept nu e vreun semn de vitejie, ci semnul supremei mele prostii. La fel cum, tot din prostie, am uitat acum doua zile c-am lasat stepper-ul in mijlocul camerei si-am intrat cu viteza in el. Adica nu doar c-am avut un accident casnic, am avut un accident casnic ironic. Nu mai pot merge cum trebuie din cauza ca m-am lovit de aparatul pe care simulez mersul. De asta, cel mai bine ar fi daca toate obiectele aflate in proprietatea provizorie sau definitiva a unui om prost si neatent ar prelua asupra lor grija sigurantei respectivului om si ar fi mult, mult mai blinde.