Intr-un fel, a fost o sansa neasteptata dupa valul de marasm in care parea sa fi cazut societatea romaneasca: am avut ocazia sa vedem mai bine fata hida a mediocrilor gaunosi care conduc tara de doua decenii. N-o sa spun acum ca in cazul Rosia Montana cetatenii au fost mintiti de la obraz, fiindca nici n-ar fi prima data, dar imi permit sa ma indoiesc iarasi de utilitatea acestui proiect „de importanta nationala“.
Nu am nimic impotriva privatizarilor, exploatarilor eficiente si profitabile, contractelor oneste cu companii straine, si nici impotriva capitalismului ca sistem economic eficient (dar controlat prin mecanisme democratice). Doar ca in Romania capitalismul nu e un sistem functional – si nici nu e controlat democratic. Cazul Rosia Montana e de fapt exact exemplul contrar.
S-a spus ca manifestantii impotriva exploatarii respective se lasa condusi de emotii sau de porniri anticapitaliste si ca ignora beneficiile pe care le-ar aduce acest proiect bietei noastre tarisoare. Atunci haideti sa lasam sentimentele la o parte, sa ignoram exagerarile ecologiste si lamentatiile samanatoriste si sa judecam la rece, pragmatic, cu cifre, ce beneficii ne-ar aduce aurul pe care l-ar extrage Gold Corporation.
Pina acum s-a vehiculat intens o cifra rotunda: un profit de patru miliarde de dolari pentru statul roman, din investitiile directe si indirecte rezultate din proiect. O fi mult sau putin? Pe de o parte, patru munti distrusi, o zona ce va fi sau nu ecologizata, un lac de cianuri cu potential de catastrofa ecologica, pe de alta parte, aproximativ trei miliarde de euro. Totusi e o suma, nu? Cite nu se pot face cu trei miliarde de euro!
Bun, hai sa vedem cam cite se pot face. Din cifrele pe care le-am gasit vehiculate prin presa, in sistemul de pensii din Romania sint necesari anual aproximativ zece-unsprezece miliarde de euro. Asadar, cu banii pe care statul roman i-ar obtine de la Rosia Montana in zece ani s-ar putea plati pensiile de stat vreme de trei-patru luni. Parca e cam putin pentru o asemenea desfasurare de forte. Cite zone aurifere ar trebui rase complet pentru a plati pensiile pe cinci-zece ani? Mai mare daraua decit ocaua, zau asa!
Iata o alta cifra: romanii care muncesc in strainatate trimit in tara anual aproape trei miliarde de euro. Adica aproape cit intreg profitul statului roman de la Rosia Montana. Iar in vremurile mai bune, inainte de marea criza mondiala din 2008-2009, trimiteau in jur de patru-cinci miliarde de euro. In fiecare an, nu in zece! Statul roman profita de zece ori mai mult de romanii plecati din tara (tocmai de raul statului roman) decit de marea afacere RMGC.
S-ar putea spune ca aici compar mere cu pere – si, ce-i drept, asa e. Insa vreau sa arat ca merele atit de laudate de diversi politicieni si jurnalisti sint cam mici si cam acre. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca, oricum, din ele nu se vor infrupta prea multi romani. Se poate verifica statistic ca, ori de cite ori veniturile statului roman au crescut, banii au fost prost cheltuiti, fie prin marirea aparatului bugetar cu noi angajati (ginditi-va citi nepoti, fii, gineri si fini de politicieni cauta o slujba la stat), fie prin cheltuieli ineficiente, cum sint autostrazile romanesti de la Nicaieri pina la Niciunde.
Dar, s-ar putea zice, mai sint si oamenii aceia necajiti din Rosia Montana, care or sa aiba in sfirsit un loc de munca. E drept: citeva sute de oameni vor avea un loc de munca, poate chiar bine platit. Desi s-ar putea sa nu il aiba. Imi aduc aminte ca acelasi argument a fost folosit cindva in Iasi, cind municipalitatea a cedat un teren central, ce apartinea iesenilor, unei firme private, pentru a construi complexul Palas. Si atunci s-a spus ca, pe linga alte beneficii, iesenii vor avea si locuri de munca. Si… n-au prea avut. Proprietarii ansamblului urbanistic Palas au adus muncitori chinezi, iar iesenilor someri le-a ramas bucuria ca au un complex frumos care nu-i al lor pe un spatiu care era al lor.
Dar sa presupunem ca la Rosia Montana canadienii de la Gold Corporation, mai onesti decit romanii, vor crea acele locuri de munca – vreme de zece ani. Si apoi? Un miner de treizeci de ani din Rosia Montana se va trezi somer la patruzeci de ani – iar atunci se va revolta la fel ca acum. Sau va pleca din regiune, lasind naibii in urma desertul de steril. Ca el vor fi alte sute. Atunci Rosia Montana va muri definitiv, fara nici o sansa de revigorare.
Chiar merita? Ma gindesc la Romania, nu la glasurile bine unse cu comisioane ale sustinatorilor proiectului. Zau asa, chiar merita?