1. FNT 2013: „Retete de succes in dialog, managementul teatral“
Unul dintre reprosurile frecvente facute Festivalului National de Teatru din ultimii ani este absenta unui dialog deschis, sincer, pe teme arzatoare din teatrul nostru. Senzatia generala este de evitare a unor subiecte care stirnesc dispute tocmai pentru ca sint fierbinti, numai ca ocolirea ori aminarea lor de la un an la altul nu foloseste nimanui. Concordia e buna, dar nici dezbaterea nu e rea, atunci cind e purtata elegant, cu argumente solide pro si contra. Organizatorii FNT de anul acesta au inserat in program intilniri matinale intitulate „divane ad-hoc“, intr-un mic spatiu, cochet, cu ceaiuri de toate felurile si biscuiti aromati. Invitatii, cam amestecati din perspectiva criteriilor dupa care au fost selectati, directori ai diverse institutii din tara, majoritatea teatre nationale, au raspuns intrebarilor, si-au prezentat propria viziune despre cum sa faci sa ai succes, concluzia fiind de fiecare data alta. Nu toti cei asezati pe divanul principal sint tocmai detinatorii unor patente manageriale de reusita – Cristian Hadjiculea, de pilda, si Mircea Cornisteanu administreaza de ani buni TN Iasi, respectiv TN Craiova, despre care nu se poate spune ca sint in topul teatrelor din Romania. Dimpotriva. O viziune inertiala, lipsita de anvergura, un fel de program de azi pe miine sau o fi ce s-o nimeri nu au adus celor doua Nationale mentionate prea multa stralucire! De multi ani, unica reteta, cea mai la indemina si care nici nu mai prea da rezultate, e invitarea unor regizori cu cota, o lista destul de limitata, pe care se bate toata lumea. Acolo unde regizorii acestia au intilnit o trupa motivata, antrenata, unde au facut si workshopuri, au lucrat pe indelete, unde propunerile lor s-au intilnit cu asteptarile comunitatii artistice in cauza si ale publicului, acolo unde au si construit ceva in trupa, succesul a venit firesc. In rest, au lucrat intre doua avioane si multe alte proiecte la data fixa, lasind in urma semi-reusite, ar zice optimistii, ori semi-esecuri, ar zice pesimistii, care nu folosesc nimanui. Prezenta la citeva dintre aceste divane, curioasa sa vad ce anume inseamna pentru el succesul, l-am intrebat pe Cristian Hadjiculea cum il cuantifica el ca manager, care sint criteriile care-i dau masura. Raspunsul a fost ca intregul sau program managerial, la prima mina: numarul de spectatori si premiile. Fara vreun alt detaliu. Intrebat apoi de alte tipuri de evenimente pe care TNI le organizeaza, cu exceptia premierelor, referinta vizind festivaluri, manifestari culturale conexe, regizorul-director a scaldat-o diplomatic. Recunoscind totusi ca pe partea de marketing institutia nu sta prea bine, ca a gasit actori angajati pe viata si nu a putut primeni echipa si, in plus, mai are si doi regizori cu contracte permanente, care vor sa lucreze si ei! La asa reteta, asa rezultate!
2. Portretul-robot al managerului ideal
Ferm convinsa ca invatamintul nostru superior are nevoie de legaturi mai strinse cu practica si realitatea, la fiecare curs de „Teoretice“ cu studentii mei de la Teatru ma straduiesc sa discut si aspecte pragmatice. Asa am ajuns la portretul-robot al unui manager perfect, rugindu-i pe aspirantii la statutul de artisti sa-mi spuna ce fel de calitati ar trebuie sa aiba, in opinia lor, un director. Concluzia tinerilor a fost foarte corecta: calitati morale si profesionale. La morale: cinstit, incoruptibil, principial;? la profesionale: prestigiu profesional, aptitudini decizionale, exigenta, spirit de echipa, fermitate, flexibilitate, diplomatie, capacitate de comunicare, de empatizare. Despre carisma, am conchis: cu ea te nasti, adica o ai sau n-o ai, pe asta nu o poti juca, oricit te straduiesti. La final, curios, unul dintre studenti ma intreaba ce parere am, un actor sau un regizor pot fi buni directori?
3. Studii de specialitate
Prin raspunsul la aceasta intrebare, ajung la cea de-a treia parte a articolulul meu de azi. Cum ziceam, in vara aceasta, in vacanta dintre stagiuni, fara nici un soi de dezbatere publica, printr-o OUG s-a decretat ca la concursurile de manageri din institutiile de cultura pot participa doar cei cu studii de specialitate. Ca orice lege romaneasca, si articolul acesta cu „studii de specialitate“ neprecizate lasa loc multor interpretari. Pentru o Filarmonica, de specialitate inseamna muzica instrumentala, compozitie, muzicologie sau oricare dintre acestea? Pentru o Opera, e la fel, sau intra si balet? La teatre, actorie, scenografie, regie, teatrologie? Dar de ce nu si Litere, caci teatrul presupune si dramaturgie? Nu mi-am propus sa deslusesc eu acum itele juridice ale acestei precizari cam in pripa si, foarte probabil, cu tinte precise, cum se intimpla in Romania. Vroiam, de fapt, sa ajung la raspunsul pe care i l-am dat curiosului meu invatacel. A fost… socratic. Am doua exemple beton de actori care au fost/sint directori merituosi: Emil Boroghina, la Craiova, si Constantin Chiriac, la Sibiu. Dar si multe contraexemple si tipuri de greseli pe care artisti lipsiti de calitati administrative le fac odata ajunsi in pozitii de raspundere. La actori, de regula obisnuiesc sa ia toate rolurile principale, ca li se potrivesc sau ba. Daca nu el, atunci macar sotia sau protejata. Sau si una, si cealalta. Pentru ca puterea te imbata, daca nu ai tarie de caracter si sfatuitori care sa-ti spuna nu ceea ce-ti face placere sa auzi, ci ceea ce e adevarat. Asa cum le-am precizat si studentilor mei, ma refer, desigur, la o lume ideala!