Vorbeam nu de mult cu un producator ceh care spunea: „Noi nu coproducem foarte mult pentru ca am avut resurse acasa“. Acelasi lucru se intimpla in Polonia: au resursele la ei acasa si se pot descurca. Pentru noi, pentru bosniaci, pentru croati lucrurile au stat altfel. Neavind acasa resurse in cantitate confortabila, a trebuit sa ne luam sacul in spinare (cum spun eu, Ada vine de la „nomada“). Am fost tot timpul pe drum astfel incit sa reusesc sa adun din lumea larga ce n-am putut aduna de acasa. Sigur ca e un avantaj in asta! Un astfel de premiu il vad si ca pe un statement politic despre importanta acestei parti a lumii in contextul european. E foarte greu sa definesti Europa, dar, pe de alta parte, labelul de film european e ceva ce exista, e concret.
Exista si un label al filmului est-european?
Nu. Adica eu nu vad asa lucrurile. Exista o opozitie perpetua pe care toata lumea o ia ca pe un dat axiomatic – filmul de Hollywood versus filmul european. Sigur, cu toate extensiile, cu tot ce inseamna filmul asiatic si filmele din restul lumii si asa mai departe. Dar labelul de film european exista ca atare. Nu cred ca exista un label la fel de axiomatic sau ca se poate rezolva ca teorema si demonstra ca exista si un label de film est-european. Probabil ca da. Nu sint critic de film, mi-e foarte greu sa fac asemenea aprecieri.
Cit de greu e sa intri ca producator est-european pe piata europeana?
Pai nu e foarte usor. De aceea eu percep acest premiu si ca pe un premiu pentru toti colaboratorii pe care i-am avut si pentru toate initiativele care m-au ajutat sa-mi construiesc cariera. Vorbesc de coproducatorii care au crezut in proiectele mele si care au luptat pentru ele. Uneori, fara sa aiba fonduri din tarile lor si totusi participind la proiectele romanesti nu neaparat pentru mine, ci si pentru ca au crezut in ele. Nu i-am convins singura sa intre. Cind am cucerit o seama de oameni, am facut-o impreuna cu Radu Jude, cu Razvan Radulescu, cu Adrian Sitaru sau cu Alexandru Solomon. Sigur ca pe urma, dincolo de ambitia artistica, oamenii se implica in lucruri care sint serioase si in ce priveste organizarea, administrarea banilor s.a.m.d. As fi ipocrita sa spun ca eu nu contez.
Cred ca acest premiu e in primul rind al acestor oameni cu care am lucrat de-a lungul anilor. Sint prea multi ca sa-i enumar si ar fi nedrept sa uit pe cineva, dar i-as mentiona pe cei care au gasit bani fara sa fie neaparat bani de la fonduri si care au reusit sa devina parte din proiecte. Cel mai important om pentru mine este Emöke Vágási de la Cor Leonis, coproducatorul nostru din Ungaria. Celalalt e Jean-Yves Roubin din Belgia si, cu multa vreme in urma, Elvira Geppert din Germania. Plus Paul Thilges care s-a ocupat si de vinzarile filmului Cold Waves. Pentru acest gen de pasiune si dedicatie e foarte greu sa spui multumesc. Iarasi un om fara de care nu cred ca as fi mers atit de departe e Stienette Bosklopper de la Circe Films, coproducatorul nostru din Olanda, care a fost alaturi de noi la cele doua filme ale lui Radu Jude si care e primul om care a reusit sa obtina fonduri dintr-o tara care n-avea nici o legatura cu proiectul respectiv. Si inca de doua ori!…
Acestia sint oameni cu care continui sa lucrezi.
Absolut. Sint prieteni, sint parteneri. Din pacate, nu au venit si ei la Berlin.
Momentul EFA a fost pentru tine mai important decit momentul Berlin?
Habar n-am. Nu. Nu m-am gindit. Care film dintre cele pe care le-am produs e cel mai bun? E acelasi gen de raspuns. Momentul EFA e foarte important, dar cred ca o sa imi dau seama mai tirziu, asa cum a fost si cu Berlinul. Sigur ca m-am bucurat enorm cind am aflat ca vom fi premiati, sigur ca mi-a stat inima nitel cind am inteles ca e Ursul de Aur, adica atunci cind s-a dat ultimul Urs de Argint. N-am aplaudat pe nimeni in viata mea asa cum l-am aplaudat pe Danis Tanovi?. Acela a fost momentul cind am inteles ca luam Ursul de Aur, de aceea in materialul filmat de la ceremonie, cind se anunta Ursul de Aur nu se vedea mare schimbare pe fetele noastre. Momentul fusese, de fapt, cu 30 de secunde-un minut inainte. Nici momentul acela nu l-am perceput atunci in toata maretia lui. Am inceput sa il inteleg din momentul cind m-am intors acasa.
Ce crezi ca a schimbat Ursul de Aur in cinemaul romanesc? A schimbat ceva in mentalitatea oamenilor fata de filmul romanesc?
Nu-mi dau seama. E foarte greu sa judeci lucrurile cind esti in interior. Cred ca cel mai important lucru e ce s-a intimplat cu numarul de spectatori la filmele romanesti din ultimul an, dar asta nu e numai o reactie la Pozitia copilului, ci o constructie iarasi comuna prin ce a facut Tudor Giurgiu, prin ce a facut Cristian Mungiu, prin ce a facut MediaPro pentru Love Building. Nu discutam calitatea acestor filme, vorbim strict despre citi oameni au fost dispusi sa plateasca un bilet ca sa le vada. Este un mare pas inainte. Cred ca, in perceptia colectiva, romanii incep sa fie mai atenti la oferta de film romanesc.
Pentru ca si oferta s-a diversificat.
Din fericire! Si asta e o realizare. Dar nu-mi dau seama ce schimba un mare film in materie de mentalitati. Iarasi o reusita importanta a fost ce au facut colegii mei cu campania de promovare pentru Pozitia copilului din momentul cind filmul a fost selectionat la Berlin si pina la momentul premiului – pentru ca dupa aceea bulgarele s-a rostogolit de unul singur. Pina atunci a fost o intreaga constructie foarte bine orchestrata, care a adus cinematografia in atentia mass media si a mentinut-o destul de mult timp ca breaking news pozitiv – ceea ce e foarte rar si foarte greu.
Crezi ca o consecinta a Ursului de Aur a fost si faptul ca banii pentru productia de film s-au triplat la sesiunea in curs fata de anul trecut?
Nu, asta cred ca e o consecinta a schimbarii la conducerea Centrului National al Cinematografiei si o demonstratie pe care a facut-o directorul interimar ca bani pe piata exista si ca trebuie doar sa vrei sa ii colectezi. Gasesc ca e o realizare faptul ca a reusit sa adune mult mai multi bani care erau acolo, pentru ca sursele nu s-au schimbat. Era in primul rind o problema de management. Din pacate, domnul Serbanescu n-a facut nimic in perioada cit a stat acolo. Lucrurile trebuie construite strategic. Directorul CNC nu trebuie sa fie un administrator, ci un manager cu viziune care sa incerce sa miste lucrurile. Nu poate doar sta si imparti un saculet cu bani. Responsabilitatea e mult mai mare si gasesc meritoriu ce a reusit sa faca dl Kogalniceanu. Ce va reusi mai departe ramine de vazut.
Dar ramine el? Nu e interimar?
Ce se va intimpla e foarte greu de spus, dar e interesant ce va face cu actualul concurs de finantare in ce priveste comisia, cu alte cuvinte cum va alege oamenii. E si asta foarte important ca statement.
Propunerile uniunilor de creatori nu sint cam aceleasi la fiecare sesiune? Parca aceiasi oameni sint in comisii.
Daca te uiti pe site, o sa vezi ca in acest an propunerile sint putin diferite. Pe de alta parte, directorul CNC e liber sa adauge pe cine doreste in comisiile de evaluare, independent de cei propusi. Au fost ani in care dl Serbanescu n-a luat pe nimeni sau o singura persoana dintre cele propuse de uniunile de creatori. In functie de cum va fi aceasta comisie se va vedea care e strategia si ce tip de cinema doreste sa sustina CNC. Nu e asa de simplu si asta se va face in functie de gustul, formarea si implicarea in cinemaul actual a oamenilor din realitatea de azi – care nu e cea de acum 10 sau 20 de ani. Totul depinde de cum sint pregatiti cei din comisie sa perceapa proiectele si sa le aprecieze in functie de context.
Crezi ca le apreciaza cineva in functie de context?
Sper din tot sufletul ca da. Sper ca membrii comisiei sa amendeze o tema prafuita si fumata acum 50 de ani, chiar daca din punct de vedere tehnic scenariul e foarte bine construit. Oricit de maestru ar fi regizorul, tot prafuita o sa fie si pe ecran.
Anul acesta n-ai prea lucrat, dar nu pentru ca n-ai fi vrut, ci pentru ca n-a fost concurs la CNC. Inseamna ca o sa ai multa treaba la anul.
Asa e. Sintem totusi in postproductie cu un foarte ambitios documentar de lungmetraj, Trading Germans, regizat de Razvan Georgescu despre cumpararea sasilor de catre guvernul german in timpul comunismului si care trateaza subiectul cu toate implicatiile lui, inclusiv distrugerea unei civilizatii. E coprodus cu o companie germana, Februar Film, si e finantat cu sprijinul Programului MEDIA, iar din Romania are sprijinul HBO. A fost filmat in aceasta toamna, iar bugetul e in jur de 350.000 de euro. Deocamdata stim ca va fi difuzat in Germania pe postul de televiziune MDR. Proiectul a fost foarte bine primit la Forumul de la IDFA (n.red. – Festivalul de Film Documentar de la Amsterdam, unul dintre cele mai importante din lume), asa ca avem mari sperante.
Mai lucram impreuna cu Mona Nicoara la The Distance Between Me and Me (titlu provizoriu), un portret al unui secol prin povestea extraordinara a Ninei Cassian (coproducator, compania americana a Monei Nicoara, Sat Mic), si la docu-SF-ul lui Alexandru Solomon, Ouale lui Tarzan, care se intimpla in Caucaz, dar care vorbeste despre stiinta, utopii si parcursul oamenilor in visele lor. Aici avem deocamdata coproducator compania franceza Seppia. In materie de fictiune, cel mai aproape de productie, desi inca in faza de finantare e al treilea proiect al lui Radu Jude, Aferim!, un film de epoca si un western balcanic minimalist!…
Pari incintata.
Sint foarte incintata! E un proiect foarte ambitios.
Si ambitios, si minimalist?!
Are unul dintre cele mai mari bugete pe care le-am avut pina acum, in jur de 1,5 milioane de euro, iar de la CNC am primit la ultima sesiune mai putin de 200.000 de euro. Din fericire, avem confirmarea Bulgariei drept coproducator minoritar (sint foarte mindra de reusita asta) si asteptam niste decizii din Franta si Germania.
Are filmul vreo legatura cu Bulgaria?
Nu are neaparat o legatura, dar povestea are o dimensiune locala – situatia robilor tigani la inceputul secolului al XIX-lea in Romania, tematica necunoscuta si care continua sa nu fie studiata nici in cartile de istorie (desi e, zic eu, radacina atitudinii pe care o avem azi fata de populatia roma), dar are si o dimensiune universala prin tema transmiterii mentalitatilor din generatie in generatie. Povestea filmului e simpla: un zapciu si fiul lui adolescent pornesc in cautarea si aducerea inapoi la boierul de unde a fugit a unui rob tigan. Pe parcursul acestei calatorii, tatal ii transmite o seama de pilde fiului care tinde sa opuna curatenia virstei si a gindului, dar care, pina la urma, se conformeaza.
E foarte interesant. Jude nu copiaza, dar exista ceva care circula in subconstientul cineastilor. Django dezlantuit, 12 Years a Slavetrateaza o problematica similara.
Cind a venit Radu cu ideea nu aparusera aceste filme si nu exista decit interesul pentru viata de zi cu zi a societatii din acel moment din Romania si pentru cit era ea de departe de ce insemna o tara europeana. La inceputul secolului al XIX-lea, Romania nu avea nici o legatura cu Europa. Azi, despre Romania se spune ca, inainte de a fi distrusa de comunism, era o tara europeana ca oricare alta. Nu e chiar asa, iar acesta e alt lucru important pe care il va spune filmul, pe linga povestea emotionanta din universul familiei. Vom incerca sa aratam o Romanie cit mai spectaculoasa, filmind in Muntii Macin si in mai multe locuri din jurul Bucurestiului, iar pentru conac vom cauta o cula olteneasca. Incercam sa facem si din punct de vedere vizual un lucru special.
Cine va fi operator?
Marius Panduru, evident! Mai avem pe urma si o serie de coproductii minoritare de care sint foarte mindra. Una e un film italian de debut care se cheama Banat si care va fi regizat de Adriano Valerio, un regizor italian care traieste in Franta si care a obtinut in acest an o mentiune speciala in competitia de scurtmetraj de la Cannes. L-am intilnit pe Adriano prin Berlinale Talent Campus, dar, fiind un regizor italian, era greu sa-l finantez din Romania, asa ca am luat legatura cu un prieten, un producator italian pe care l-am cunoscut in timpul formarii si experientei mele de la ACE (care e o retea de producatori europeni). Deci din partea italiana va produce Movimento Film si avem si un coproducator francez, Epicentre Film. In functie de cum se va construi finantarea, vom filma in 2014 sau 2015.
Un alt proiect e lungmetrajul de debut al lui Stefan Constantinescu, proiect majoritar suedez produs de Atmo Film, dar cu radacini puternice in Romania. Unul dintre personajele principale din Viking Line Story e o romanca. Viking Line e o companie de ferry-uri, iar filmul penduleaza si el intre doua lumi. In materie de debut e tot in dezvoltare si lungmetrajul lui Daniel Sandu, Un pas in urma serafimilor, despre adolescentii din seminarele teologice. Speram sa fie finalmente finantat de CNC. Si mai exista un proiect la care sint foarte mindra sa iau parte: noul film al lui Maren Ade, Tony Erdmann, care se va filma in proportie de 85% in Romania (n.red. – Nemtoaica Maren Ade a facut Alle Anderen/Everybody Else, care a obtinut in 2009 Jury Grand Prix si Premiul de interpretare feminina la Berlin).
Ada Solomon are in portofoliu, cu citeva mici exceptii, numai coproductii internationale si mai are reputatia unui descoperitor de talente. De numele ei se leaga: Marilena de la P7, Lampa cu caciula, Cea mai fericita fata din lume, Felicia, inainte de toate, Kapitalism – Reteta noastra secreta, Toata lumea din familia noastra, Pozitia copilului s.a.