Rar sau niciodata citat ca referinta de muzicienii de astazi, Zappa este marele absent al marilor miscari culturale din ultimii 20 de ani. Cu toate acestea, el figureaza in panteonul culturii rock si este considerat un maestru al chitarii si un muzician cu o discografie complexa.
„Este cumva prea complexa muzica sa?“, se intreaba „Slate“. „Marile albume ale lui Zappa acopera un spectru muzical enorm: The Yellow Shark – muzica clasica, Orchestral Favorites si London Symphony Orchestra Vol. 1 – muzica experimentala, Hot Rats, Freak Out!, We’re Only in It for The Money, Joe’s Garage sau Shut Up’n Play Yer Guitar – muzica rock.
Una dintre „problemele“ lui Frank Zappa a fost refuzul sau constant de a se cantona intr-un singur stil de muzica. A fost mai degraba interesat sa realizeze o coabitare intre rock, jazz, muzica clasica si rhythm & blues, printre altele – „un eclectism care are un efect direct asupra felului in care epoca noastra ii percepe opera“. Nimeni n-a stiut niciodata unde sa-l claseze pe Zappa, nici muzica sa, nici influentele sale (s-a proclamat, la un moment dat, „varesian“). Singurii care au putut sa il revendice au fost „freaksii“ din anii ’60, dar „acestia au pierdut lupta contra culturii cu mult inainte ca Zappa sa piarda lupta cu cancerul“.
„Deci cine sa-l mai celebreze pe Zappa astazi“, scrie „Slate“. „Amatorii de rock progresiv? De jazz? De muzica clasica? De muzica contemporana? Chitaristii? Freaksii – daca acestia mai exista? Pentru a raspunde la aceasta intrebare ar trebui mai intii sa parcurgem din nou cele citeva zeci de discuri si live-uri oficiale pe care Zappa le-a scos in 27 de ani de cariera. Iar asta reprezinta doar prima dificultate.“