O vad ca pe o constanta pentru care merita sa fii expus presiunilor si atacurilor, deasupra si dedesubtul centurii. Nu exista, probabil, critic mai insultat in literatura romana decit Lovinescu, adica exact cronicarul prin care modernitatea noastra literara a capatat constiinta de sine. Si sint putine lucruri mai frumoase, in cultura romana, decit permanenta asumare, de catre Lovinescu, a acestui rol ingrat.
El a fost la bête noire si pentru adversarii traditionalisti, dar si pentru o buna parte din scriitorii pe care i-a sustinut. Caci scriitorul roman vrea sa fie nu numai primul, ci si singurul – iar criticul avind unele ezitari in recunoasterea acestei unicitati se descalifica profesional. Manolescu a reusit, in epoca trecuta, sa schimbe raportul, facindu-i pe scriitorii nostri dependenti de verdictele din cronicile sale: dar aceasta autoritate inegalabila n-a putut fi mentinuta decit prin decenii de cronica (asadar, durata), in revista cea mai importanta (prin urmare, pozitie) si intr-un sistem socio-cultural inchis (intr-un alt tip de societate).
In societatea pluralista in care avem norocul sa traim, cronicarii literari constanti culeg in timp roadele seriozitatii lor, dar si pe ale libertatii care a imprimat literaturii ultimelor doua decenii o dinamica extraordinara. De la un an la altul apar carti care schimba definitii ale genului, se revendica de la modele nefrecventate inainte, propun experiente existentiale si decupaje literare cu totul inedite. Cronicarii discuta si polemizeaza pe marginea lor, gasesc sau nu gasesc mize (astept, in continuare, ca Paul Cernat sa-si revizuiasca diagnosticul eronat pus in 2008 pe literatura romana tinara), compara si totodata diferentiaza, intr-o pasionanta cursa de urmarire a celor mai importante carti, a celor mai interesanti autori. Daca nu noi facem asta, atunci cine? Daca nu acum facem asta, atunci cind?
Deja, autori tineri in 1990, „promisiuni“ si „sperante“ la momentul (pre)debutului sau al primelor carti, au devenit nume de neocolit. Mircea Cartarescu, Ion Muresan, Mariana Marin, Cristian Popescu, Ioan Es. Pop, Ioan Lacusta, Razvan Petrescu, Radu Aldulescu sint capitole distincte de istorie literara.
Cine le va urma in aceasta necontenita, minunata procesualitate a literaturii?