Deci Nymphomaniac nu e un film porno, in ciuda reclamei care a creat un singur orizont de asteptare. Credeam ca belicosul Von Trier, aflat in razboi cu toata lumea de cind s-a facut singur de minune la Cannes, va realiza o opera de razbunare, scandaloasa si poate chiar incoerenta. Dar Nymphomaniac nu e nici macar erotic. E amuzant, inteligent, echilibrat in dezordinea lui amoroasa (sic!), nostalgic si provocator prin formula de thriller cu mistere. Desi sexul e principalul mod de comunicare intre personaje, el e pus intre paranteze – poate chiar parantezele din titlu, NYMPH( )MANIAC, unde „o“-ul e spart in doua. Nymphomaniac e un film literar si are o structura clasica (cele doua parti ale lui sint „volume“): opt capitole ale caror titluri pleaca de la un detaliu observat de eroina pe nume Joe (Charlotte Gainsbourg) in camera unde a gazduit-o Seligman (Stellan Skarsgard), necunoscutul care a luat-o batuta din strada. In fata unei cani de ceai, Joe incepe sa-si povesteasca viata si pleaca in fiecare capitol de la un detaliu pe care il observa in camera sau care e sugerat de Seligman – un ascultator cooperant si intelegator. Nevazind si partea a doua, nu pot vorbi decit despre prima paranteza, ( . De la descoperirea sexualitatii, cind in copilarie se juca in baie impreuna cu prietena B. „de-a broscutele“, si pina cind moartea tatalui o prinde dupa zeci de experiente amoroase, dar nici o iubire adevarata, Joe pare mai mult autor decit personaj, dupa cum si filmul pare sa fie mai mult autoreferential decit narativ. Par sa nu conteze atit de mult tribulatiile erotice ale lui Joe cit felul cum ea le fictionalizeaza, pentru ca nu putem sti in ce masura inventeaza sau spune adevarul. Se mira si Seligman ca prea apare cind nu te astepti Jerome (Shia LaBoeuf), singurul barbat de care Joe se indragosteste la citiva ani dupa ce acesta o dezvirginase mecanic in adolescenta. Plus ca tinara Joe nu e interpretata de Charlotte Gainsbourg, ci de alta actrita, Stacey Martin.
Mai greu de inteles decit alte filme ale lui Von Trier
Sa intelegi exact ce vrea sa „zugraveasca“ Lars Von Trier e imposibil – de aceea mai bine nu incerci. (Nu stiu daca are legatura cu enuntul, dar primele trei persoane carora le-a multumit pe genericul de final sint Andrei Tarkovski, Bente Frøge – sotia si Lars Ulrich.) Desi foarte aerisit si clasic in structura, Nymphomaniac e mai greu de inteles decit alte filme ale lui Von Trier, de aceea citirea cronicilor poate fi mai mult derutanta decit utila. Mai mult ca oricind, fiecare intelege ce vrea. (Am gasit pe net chiar si o cronica matematica.) Filmul trimite in multe directii: pescuit, psihanaliza, matematica (sirul lui Fibonacci), muzica polifonica, cinemaul „fly on the wall“ (gen de film documentar care cere ca evenimentele sa fie redate neimplicat, ca si cum ar fi observate de o musca de pe perete), naratologie. Dar scenariul e atit de trimat incit legaturile dintre elemente s-au resorbit. Ai nevoie sa revezi filmul pentru a intelege mai bine cum functioneaza totul. De pilda, ce legatura e intre lista lui Fibonacci (0 ; 1 ; 1 ; 2 ; 3 ; 5 ; 8 ; 13 ; 21 ; 34 ; 55), ale carei numere se formeaza adunindu-le pe ultimele doua (0+1a1, 1+1a2, 1+2a3, 2+3a5), cu felul cum isi construieste Joe povestile sau cu experientele ei erotice? Fibonacci e adus in discutie de Seligman care identifica numerele acestuia – 3 (de la trei miscari vaginale) si 5 (cinci miscari anale) necesare dezvirginarii lui Joe (numerele aparusera atunci supraimpresionate pe ecran). Sau ce treaba are Numarul de Aur cu povestea? De la Von Trier te poti astepta la orice si oricum cu acest text sint in mijlocul filmului, asa ca ma opresc aici, urmind sa reiau cronica dupa „volumul doi“.
Nimfomana: Vol. I/ Nymphomaniac: Volume 1, de Lars Von Trier. Cu: Charlotte Gainsbourg, Stellan Skarsgard, Stacey Martin, Shia LaBoeuf, Christian Slater, Uma Thurman