nu-mi puteam reprima senzatia ca traiesc deja de infinit de multa vreme si ca stiu demult, pana la o plictiseala de moarte, tot ce imi va fi dat sa vad: acest oras, aceste cafenele si cinematografe, aceste redactii de ziare; aceleasi discutii despre unul si acelasi lucru si cam cu aceiasi oameni.“ (Gaito Gazdanov, Spectrul lui Alexander Wolf, Polirom, 2014, trad. de Adriana Liciu, care ar putea continua destul de firesc cu „Simtea cum vine tristetea exasperanta a acelor nopti in care bea singur. Isi puse castile, turna in pahar, isi potrivi scrumiera, deschise YouTube si puse muzica, isi aprinse o tigara si deschise mess-ul ramanand pe invisible, pregatit pentru o noapte foarte lunga si grea.“ – Ionut Chiva, „In anul mortii“, din Boddah speriat, Editura Polirom, 2014). Sigur, in general e cam asa, mai ales cand te apropii de 30 si locuiesti in acelasi oras de ceva vreme, noroc ca din cand in cand apare un scriitor rus pe care nu-l stiai, un Gaito Gazdanov, de pilda, un tip suficient de interesant incat sa vrei sa-l citesti, la 16 ani lupta in Razboiul Civil din Rusia, apoi isi dadea bacul in Grecia, ajungea la Paris, lucra ca docher si taximetrist (la adresa http://www.taxi-library.org/gaito-gazdanov/gg2.htm gasiti fragmente din cartea lui Night Roads despre un taximetrist parizian, ilustrata cu imagini din epoca), dup-aia reusea sa frecventeze cursurile de la Sorbona si ajungea un ziarist cunoscut in presa vremii, pariind pe un tanar scriitor rus, Vladimir Sirin aka Nabokov-ul de mai tarziu. Spectrul lui Alexander Wolf nu straluceste la capitolul intriga/fir epic, dar nici n-are importanta, pentru ca exista pagini care salveaza totul, descrierea meciului de box dintre Johnson si Dubois, mentiuni de tipul „cu mersul leganat si cu o inexplicabila adiere de sifilis sufletesc pe figura“, portretele unor personaje cu o maxima putere de combustie interioara (inclusiv al unei femei elegante, „destul de frumoasa; dar cand dadeam cu ochii de ea, indiferent de moment, ma apuca, nu stiu de ce, pofta de mancare“), cugetarile negre ale domnului Wolf si, in final, gandul ca „soarta personala nu are importanta, purtam intotdeauna in noi moartea“.