Continuatoare a Festivalului Recitalurilor Dramatice, manifestarea s-a rebranduit in urma cu aproape un deceniu, partea competitionala fiind deschisa actorilor care se incumeta sa apara singuri in lumina reflectoarelor, in fata unui public. One man/woman show e o formula de mare dificultate, pe care e bine sa o abordeze actori cu ceva experienta scenica. Chiar nu e la indemana oricui sa sustina solo un spectacol! Iar tinerii care cuteaza e indicat sa aiba alaturi, in procesul de pregatire, regizori care sa le asigure toate punctele de sprijin spectacular de care au nevoie. Mare nevoie! Anul acesta, concursul s-a extins si spre zona textului dramatic si bine a facut, monodrama avand cateva particularitati despre care curiosii au putut afla intr-un colocviu cu tema „Tehnicile monodramei in dramaturgia contemporana“. In privinta show-ului, organizatorii, Teatrul bacauan condus de managerul Adrian Gazdaru si, la secretariatul literar, criticul teatral Doru Mares, au oferit publicului, concurentilor si invitatilor si sansa de-a avea sub ochi cateva… studii de caz despre performanta in recital. I-au invitat pe Maia Morgenstern, Florin Piersic Jr si pe Nick Mancuso, un star de peste ocean, cu spectacole galonate.
Actorii gazda, implicati cu totii si in desfasurarea efectiva a sarbatorii teatrului lor, au dat proba propriei maiestrii intr-o productie in care au demonstrat cat de importanta e echipa in obtinerea succesului. Aflat la prima lui colaborare cu colectivul acesta, Alexandru Dabija si-a continuat programul regizoral de explorare a clasicilor romani. Un program inceput cu cateva sezoane in urma la Teatrul Tineretului Piatra Neamt, unde a realizat OO! dupa Punguta cu doi bani a lui Ion Creanga. Un inceput admirabil, care a continuat cu Capra cu trei iezi. Studiu gastronomic si Absolut! dupa Ivan Turbinca, la Teatrul Act, si O… lada dupa o alta poveste a humulesteanului, Fata babei si fata mosneagului, la acelasi Teatru al Tineretului. Ce-a facut nastrusnicul Dabija? In cel mai pur stil postmodern, a rescris povestile acestea, asezandu-le in scenarii originale, ludice, transpuse in versiuni scenice care nu li se mai adreseaza celor mici, ci mai ales celor mari. In fond, nici o poveste, nici ale lui Creanga, nici ale Fratilor Grimm, nu le sunt destinate exclusiv copiilor; unele, prin cruzimea inclusa, par sa fie mai ales pentru cei mari. Dabija le aduce semantic in zilele noastre, lasa horror-ul deoparte si se concentreaza asupra comicului pe care-l expandeaza prin viziunea proprie. Regizorul devine astfel, in complicitate cu ceilalti realizatori si cu interpretii, coautor al povestii.
Un spectacol fara stridente
Ion Creanga a fost numai una din tintele sale. Alt autor moldovean, Vasile Alecsandri, l-a atras aproape in egala masura: la Iasi, in casa teatrala a bardului de la Mircesti, Teatrul National, a montat Iasii in carnaval; la Cluj, tot la National, a facut Sanziana si Pepelea; iar acum, la Bacau, a combinat texte de-ale lui Alecsandri si Matei Millo in ceea ce a denumit Varciorova. Carantina. I-a avut ajutoare la scenariul dramatic pe Catalin Stefanescu si Doru Mares, dar se simte pe parcurs si interventia personala a regizorului care, sunt sigura, a adaugat si „scheme“ aparute in timpul repetitiilor si pastrate in beneficiul reprezentatiei. Realizatorii, caci i s-a alaturat din nou Ada Milea, au subintitulat lucrarea „o prostie mare cu cantece ragusite si coruri zbierate, de Matei Millo si Vasile Alecsandri, prelucrate si mai prosteste de Catalin Stefanescu, cu ajutorul substantial al lui Doru Mares“. In foarte putine cuvinte, celebra Chirita, multiplicata cu sase, daca n-am gresit numaratoarea, se intoarce din voiaj prin Europa si e oprita la Varciorova, la intrarea Dunarii in tara, pentru carantina. Ca sa nu aduca virusii Occidentului! Sunt multe actualizari legate firesc de trunchiul-sursa, care au priza rapida la public. Mare lucru nu se prea intampla, actiunea dramatica trece in plan secund pentru a lasa prim-planul satirei social-politice si umorului de tip popular. Varciorova. Carantina e un vodevil in care Ada Milea, cu priceperea-i cunoscuta, a imaginat cantece si versuri ce se potrivesc manusa pe stilul Alecsandri-Millo, imbogatind reprezentatia.
Alexandru Dabija a preferat un spatiu scenic gol, unde cateva obiecte scenice indica locatii, iar lumina decupeaza, evidentiaza ori ascunde. I-a lasat pe actori sa anime scena cu propria interpretare si le reuseste. Grupul Chiritelor e un organism cu mai multe figuri; e omogen, dar fiecare „cucoana“ se decupeaza in scurte solouri. Unii actori interpreteaza mai multe roluri, de mai mica intindere, dar vitale pentru ansamblul care functioneaza ca sistem. Sub aspect scenic, comicul vine nu doar din partitura dramaturgica si muzica, ci si din joaca regizorului cu fizionomiile si conformatia actorilor. Chiritele multiplicate (Daniela Vrinceanu – O Chirita de la Londra, Corina Goranda – O Chirita de la Hamburg, Florina Gazdaru, Adelaida Perjoiu – O Chirita de la Bucuresti, Eliza Noemi Judeu – O Chirita de la Paris, Alina Simionescu – A doua Chirita de la Paris) il domina numeric si ca inaltime pe Doctorul Acid-Fenic (Bogdan Buzdugan). Corul Chiritelor, eleganta lor vestimentara si pretiozitatea contrasteaza cu costumatia si remarcile neaose ale Scubufloaiei (Firuta Apetrei). Gulita a devenit anarhist si isi cauta „mamele“, amenintand infantil, fluturand prin scena dinamita-artificii, rolul fiindu-i incredintat lui Stefan Ionescu, dominator ca aspect fizic. O baba cu pensie (Simona Nica) rasare mereu ba de ici, ba de colo, iar personajele Flintic, Inspectorul sanitar Microb (Dumitru Rusu), Un soldat (Bogdan Matei), Un calator (Stefan Alexiu) performeaza ca eficiente personaje de legatura si de sprijin.
Asta inseamna lucrul cu un mare regizor, gasirea resurselor latente, uneori, nestiute nici de posesori, si utilizarea lor in folosul proiectului. Nici o stridenta, totul cu buna masura, in balansul acesta dintre trecut si prezent, cu zambetul pe buze!