Acestea sint evidente istorice care nu ar mai trebui subliniate. Ar merita insa reflectat mai mult asupra dramelor, suferintelor, tragediilor prin care au trecut generatiile precedente, devenite captive in propria tara si in ceea s-a numit – cu perfect cinism descriptiv – lagarul socialist.
Decenii intregi, acesti oameni au fost obligati sa joace rolul unor cobai indragostiti, respectind sau chiar anticipind hachitele unor stapini nebuni. Daca Republica Socialista Romania era paradisul terestru (un eden original: cu cozi nesfirsite la alimente si produse de stricta necesitate, intreruperi zilnice ale curentului, frig in apartamente iarna, sate „sistematizate” si biserici rase de pe fata pamintului), Occidentul reprezenta un infern contrastiv, un spatiu al decadentei, al putreziciunii, al maladiilor fizice si morale.
Cei care au construit meticulos aceasta jalnica polaritate, definindu-ne patriotismul ca pe o alternativa la Europa, si nu ca pe un subansamblu firesc al acestui spatiu, erau, in particular, turisti satisfacuti de mizeriile occidentale. Cetateanul obisnuit nu avea dreptul la viza pe pasaport. Ei, da. Dragostea noastra fata de tara era chestionabila; a lor era mai presus de indoiala. Din acest motiv, faptul ca plecau sistematic in Vest si se intorceau cu valizele burdusite cu cartuse de tigari si sticle de whisky, videorecordere si cosmetice, reviste glossy si prezervative nu intra in contradictie cu principiile moralei proletare si ale echitatii socialiste predicate noua.
Daca rupem acest ambalaj de ipocrizie si privim cu obiectivitate scena occidentala, vom fi literalmente frapati de normalitatea vest-europeana. Sint niste societati fundate pe reguli clare, niste lumi in care te poti dezvolta si implini ca individ. Mai putine cuvinte mari si lozinci mobilizatoare, in schimb, incomparabil mai multa substanta turnata in toate sectoarele sociale, in munca, reflectia si distractia oamenilor. Faimoasa alienare (calul de bataie al criticii marxiste) nu o veti avea nici la Paris, nici la Madrid, nici la Roma. Am avut-o in orasele cufundate in intuneric ale mindrei noastre republici socialiste sau atunci cind am contemplat cimpurile pline cu gunoaie si fabricile mincate de rugina ale Romaniei „capitaliste” din anii ’90.
Integrarea in Uniunea Europeana nu va insemna nicidecum o dezintegrare a romanismului, o distrugere a specificului, o pierdere a identitatii, ci dezintegrarea unui tip de autohtonism, a unor anumite componente din specificul national. Vor fi limitate impostura si smecheria unsuroasa, va scadea numarul „descurcaretilor” si al artistilor infractiunii. Vor conta tot mai mult cit si cum muncesti, felul in care vorbesti, ideile pe care le pui in miscare.
Reintrarea in Europa este al doilea moment extraordinar al biografiei mele, dupa acela al Revolutiei din decembrie 1989. De acum incolo, imi doresc un status quo…