Ca parca prea ma obisnuisem comod. Prea lasam tehnologiile si gadgeturile meschine sa traiasca in locul meu.
M-am trezit cu idei bine conturate. Urma sa-mi beau cafeaua urmarind stirile matinale pe Pro TV. Apoi sa fac un dus clabucos, all inclusive, ca ma cam manca pielea capului. Pana in amiaza trebuia sa redactez acest text si sa-l trimit Ancai prin e-mail. Eventual, daca nu ma puteam fofila inca o zi, ar fi trebuit barbierit gazonul, ca incepea sa arate a padure.
O liniste ciudata m-a izbit odata cu intrarea in bucatarie. Nu se auzea Busu. Nici filtrul de cafea, nici macar frigiderul. Adica nu aveam curent. Pun mana pe telefon si mi se comunica: lucrare la retea, cu intrerupere de tensiune pana in jurul orei saptispe. Recunosc, pe moment m-a apucat panica. Am realizat cat de dependent devenisem de acesti dracusori de electroni care se plimba prin fire si aprind becul. Oare o sa pot trai atatea ore fara energie electrica?
Da, pot trai, mi-am zis. Ca si strabunicii mei au reusit. Ca prima masura, am facut cafeaua la ibric. Apoi am taiat o ceapa, am scos o bucata din interior peste care am presarat sare si am asteptat zece minute. Nu s-a chifligit, adica azi nu va ploua. Busule, poti sa te speli pe cap cu rubrica ta meteo, mie nu-mi mai trebuie!
Mi-am luat cana de cafea si am iesit in drum, unde cinci vecini discutau despre toate. In cateva minute am aflat tot ce se petrecuse in tara, inclusiv stirile sportive. Si toate astea din cinci surse, deci cu maxima credibilitate si obiectivitate.
O regula a naturii zice ca daca nu te speli, te imputi. O alta regula, a fizicii, zice ca centrala termica face apa calda doar daca o bagi in priza, iar priza sa aiba curent. Si acum ce, sa raman nespalat din cauza fizicii? Am scos un lighean mare in curte, am incalzit trei oale de apa pe aragaz si m-am imbaiat, cum s-ar spune, old fashion way, chiar amuzandu-ma de felul in care bulele de aer intestinal ies la suprafata intocmai cum le-a ordonat Arhimede sa o faca. Nu sunt suta la suta sigur, dar am impresia ca vecina de peste drum m-a vazut chiar in momentul in care imi acopeream podoabele cu prosopul. A fost un moment de socializare intrinseca, fara feisbucuri si fara emoticoane false.
Imbaiat si improspatat, am scos un caiet din sertarul biroului si am scris aceste randuri, pe care le-am bagat intr-un plic, am lins cu pofta timbrul si l-am pus in cutia postala cu destinatia „Suplimentul de cultura“. Sper sa ajunga.