„Pentru a cuprinde o arie cit mai vasta de manifestari care tin de sfera vizualului. In primul rind, trebuia marcat faptul ca arta contemporana nu inseamna doar pictura, sculptura sau arte decorative, ci si performance, happening sau instalatii. Pe de alta parte, noul nume oglindeste programul permanent pe care il are muzeul, de interferenta a artelor plastice cu dansul, fotografia sau muzica”.
Aceeasi viziune este impartasita si de Dan Basarab Nanu, directorul institutiei, care nuanteaza: „Muzeul de Arta Vizuala Galati inseamna, pe linga patrimoniul incontestabil, acea deschidere unica spre VIZUAL in acceptia sa cea mai larga. Atelierul tinarului plastician, spatiul de creatie pentru zona experimentalului in comunicarea prin arta, performance, interferenta artelor, vizualul gestualitatii, vizualul verbalizarii frazei poetice, vizualul miscarii coregrafice, vizualul experimentului ambiental, vizualul freneziei muzicale, fara a mai pune in discutie vizualul efervescentei taberelor si simpozioanelor de creatie”.
„Inca din anii ’70 s-au facut performance-uri”
Pina aici, totul suna bine si frumos. Cele patru decenii de existenta au adunat in patrimoniul muzeului numeroase lucrari, 400 dintre ele fiind expuse fie in salile institutiei, fie in parcul care o inconjoara. De la Aman, Grigorescu, Bancila, Pallady sau Tonitza la Victor
Brauner, M.H. Maxy, Corneliu Baba si Sorin Dumitrescu, de la Horia Bernea si Ion Nicodim la Wanda Mihuleac si Cela Neamtu, institutia pare sa aiba de toate.
Cer sa aflu citeva evenimente majore in organizarea carora s-a implicat Muzeul de Arta Vizuala si mi se enumera expozitia „Valori patrimoniale”, concentrata asupra lucrarilor de arta moderna cu valoare deosebita care exista in patrimoniul propriu, tabara de creatie „Acuarela”, organizata la Celic Dere pentru incurajarea folosirii acestei tehnici de pictura, expozitia Rudolf Schweitzer-Cumpana, prilejuita de centenarul nasterii artistului, si, sub titlul de „Paralele spirituale”, un duo Marin Gherasim – Ion Salisteanu. Mai nimic despre „concerte” sau „proiectii de filme” (asa cum informeaza www.mavgl.ro), dar sint asigurata ca centrele culturale din Budapesta si Viena detin in mediateca inregistrari ale unor performance-uri realizate la Galati.
In plus, criticul de arta Mariana Cocos povesteste ca „inca de la sfirsitul anilor ’70, la simpozioanele de arta plastica contemporana organizate de muzeu s-au facut performance-uri”.
O medalie „cu vechime”
Probabil insa ca cel mai important eveniment la care a participat fostul Muzeu de Arta Contemporana Romaneasca este Salonul 2006, organizat in noiembrie, la Paris, de Societatea Artistilor Francezi. Pentru lamurire, Societatea Artistilor Francezi a fost fondata in 1882, cu scopul de a reprezenta si a apara drepturile membrilor sai, dar „Salonul” ii preceda cu mult existenta, fiind rezultatul unei initiative din 1663 a regelui Ludovic al XIV-lea.
Asadar, sa primesti Medalia de Onoare a Societatii Artistilor Francezi, decernata anul trecut in cadrul Salonului parizian, n-o fi de ici, de colo. La fel cum nu putin lucru este sa lasi organizarea pavilionului Romaniei (tara invitata a acestei editii) pe mina Galatiului, dupa ce Christian Billet, directorul Societatii, s-a plimbat inclusiv pe la MNAC.
Muzeul de Arta Vizuala a ales patru artisti – ce-i drept, bucuresteni, dar prezenti cu lucrari in patrimoniul institutiei galatene: decoratoarea Cela Neamtu, pictorii Gheorghe Anghel si Marin Gherasim si sculptorul Cristian Bedivan. Si n-au facut rau: Gheorghe Anghel a primit Premiul Institutului Francez, Cela Neamtu a fost distinsa cu Medalia de Aur a Salonului, iar Marin Gherasim si Cristian Bedivan au primit Medalia de Argint. Ceea ce nu poate fi decit bine…
Ce crede Daniel Spoerri despre muzeele din Romania
„Cu zece ani in urma, la Beaubourg, o femeie m-a abordat zicindu-mi: «Domnule Spoerri, v-ati nascut in Romania, eu sint romanca si voiam sa va rog sa ne oferiti o lucrare de-a dumneavoastra, pentru ca sinteti foarte respectat in Romania si se stie ca v-ati nascut acolo». I-am raspuns: ok, daca imi spuneti unde este Muzeul de Arta Contemporana din Galati; dati-mi adresa si am sa le scriu. Mai mult, printr-un alt roman, i-am contactat telefonic (pe cei de la muzeu, n.r.) si mi-au spus ca, desigur, ar fi nemaipomenit sa primeasca o lucrare de-a mea si ca ar fi fericiti daca le-as trimite si niste cataloage. Asadar, am facut un pachet de 7 kg si l-am trimis recomandat. Minunea minunilor, peste trei luni s-a intors. Nu-l ridicase nimeni. De atunci, n-am mai auzit de ei. (…) Recent, la Jeu de Paumes, vine la mine un tip gras, imi face o poza (…) si imi spune ca este directorul Muzeului de Arta Contemporana din Bucuresti si ca i-ar face placere sa primeasca lucrarea mea, pentru ca tot ce are sint mii de portrete de-ale lui Ceausescu. Dar nu m-a mai sunat de atunci! In urma cu trei saptamini, ma suna femeia de la Paris si-mi spune ca a vorbit cu ministrul Culturii, care a acceptat, incintat, sa se ocupe personal de transportul lucrarii mele. De fapt, le-am cerut si eu ceva: ca Romania sa suporte cheltuielile de transport. Si se pare ca asta a fost o problema imposibil de depasit. Ba nu, imi amintesc acum exact: ministrul mi-a zis ca trebuie sa declar in fata unui notar public ca donez lucrarea…” – Fragment adaptat dupa „I simply couldn’t do the same thing all my life… „, interviu cu Daniel Spoerri de Marta Nagy si Lajos Adamik, aparut in „Balkon” 13 (2003).