tradusa din engleza de Ioana Avadani. Lectia de poezie e fix ceea ce spune titlul si fix ceva mai mult, o istorisire infidela a cursului nr.1 de „Introducere in poezie“ tinut de Andrei Codrescu intr-o universitate din Louisiana, in fata unor studenti pe jumatate pierduti in spatiu, pe jumatate recuperati de eforturile unui profesor de neortodoxie suprarealista. Inca din primele pagini, aflam care-s instrumentele poeziei: „1. Un carnetel de note in care sa-ti scrii visele; 2. Un stilou Mont Blanc (primiti o nota mai mare daca stiloul i-a apartinut lui Madame Blavatsky); 3. O moneda chinezeasca sau o piatra, pe care sa o tineti in buzunar si sa o frecati intre degete; 4. Frecventarea locurilor unde poti auzi lucruri pe care le vorbesc altii; 5. Reportofoane minuscule, brelocuri si microfoane microscopice; 6. Un omulet in adancul mintii; 7. Un Tovaras-intru-Duh; 8. Capacitatea de a fi hipnotizat; 9. Foi mari de hartie facuta manual, un teanc de jumatate de metru; 10. Un abonament la televiziunea prin cablu“. Oricat de perfect ar suna acest decalog, cred ca lipseste ceva: lumina. Spre finalul lectiei, Codrescu isi aminteste doua versuri din Guillevic, care-s daramator de frumoase: „Sa faci lucrurilor/ ce le face lumina“. Am cautat repede varianta frantuzeasca. Poemul se cheama „Voir“ si suna asa: „Il s’agit de voir/ Tellement plus clair,// De faire avec les choses/ Comme la lumière“. Sa scrii asa cum vezi, sa vezi limpede, sa faci cu lucrurile asa cum face lumina. Si pentru ca profesorul Codrescu le incredinteaza studentilor lui cate un Tovaras-intru-Duh, un poet pe care sa-l citeasca pana la lesin, care sa le ghiceasca in cafea, care sa le fie cupidon si inalt supraveghetor al maruntelor lor vieti, indraznesc sa-l iau eu pe Guillevic si sa tot repet versurile „Sa faci lucrurilor/ ce le face lumina“ pana cand o sa aiba bunatatea sa se si intample.