Colectia, coordonata de Andreea Dumitru si Ioana Anghel, include pana acum 14 antologii reflectand spatii culturale mai putin populare in Romania (Olanda, Portugalia, Israel) ori din spatii nationale cu experiente istorice similare (Republica Moldova, Serbia, Ungaria), piesele traduse fiind binevenite pentru tineri regizori si actori, care le-au promovat in spectacole-lectura ori transpuneri scenice. Dintre scrierile dramatice ale Ednei Mazya, editorii romani au ales Jocuri in curtea din spate, o tensionata poveste cu adolescenti, scrisa in 1993 de profesoara de scriere dramatica a Universitatii din Tel Aviv. Textul a devenit foarte repede cunoscut in Romania prin versiunea scenica a lui Bobi Pricop de acum cativa ani, un spectacol de dizertatie realizat practic cu buget zero, preluat de Teatrul Act si invitat mai apoi la toate festivalurile importante din tara. Spectacolul lui Bobi Pricop s-a remarcat prin acuratetea discursului scenic si prin priceperea extraordinara a regizorului de a lucra cu cei cinci tineri actori, colegi de master. Ioana Manciu, Pavel Ulici, Florin Hritcu, Cezar Grumazescu, Vlad Pavel, desi lipsiti de experienta „pe scandura“ erau impecabili in interpretare, dar dintre ei se remarca, si gratie dublului rol Adolescenta/Procuroarea, Ioana Manciu, distinsa cu cateva importante premii pentru dublul rol interpretat.
Piesa Ednei Mazya este construita si scrisa cu stiinta dramaturgicului de cea mai buna calitate: o poveste cu profunde implicatii umane si emotionale – violarea unei tinere de 14 ani de un grup de tineri de 17 ani, drama dezvaluita treptat, secvential, abordata din toate unghiurile complexitatii sale. Nimic previzibil, totul la o intensitate dramaturgica maxima, cu personaje elaborate, care-si dezvaluie atuurile pe parcurs. Pentru ca lucrurile nu sunt niciodata doar ceea ce vedem mai intai, sunt mult mai complicate, iar pentru buna lor intelegere trebuie privite mai in adancime.
Vlad Cepoi, un regizor care stie sa abordeze un text dramatic
Tanarul regizor Vlad Cepoi a avut curajul de-a aborda Jocuri in curtea din spate in ciuda precedentului antologic al lui Bobi Pricop. Admirator declarat al textelor cu tematica actuala, Vlad Cepoi a debutat cu Sectorul S, la Teatrul „Luceafarul“, primul spectacol de teatru de club din conservatorul oras moldav, a lucrat la Teatrul de Comedie, in cadrul programului Comedia tine la tineri, Dactilograful de Murray Schisgall, din distributia caruia actrita Ioana Barbu a obtinut la Gala Tanarului Actor de la Mangalia, pe atunci, Premiul „Sica Alexandrescu“. La Teatrul „Mihai Eminescu“ Botosani, unde are contract de munca, a mers intotdeauna cu propuneri indraznete care au imbogatit afisul institutiei, dezmortind trupa si care i-au atras categorii de public tinere: Fluturii de Leonard Gershe, Tom si Jerry de Rick Cleveland. Vlad Cepoi a lucrat si la Teatrul National Iasi, unde a inscenat Povesti de familie de Biljana Srbljanovic. Prin fiecare dintre acestea pe care le-am vazut eu, caci lista sa de activitate e mai ampla, a demonstrat ca stie cum sa abordeze un text dramatic, sa-l puna in cea mai buna lumina regizorala si sa lucreze cu actorii in folosul lor, al spectacolului si al publicului.
Cu Jocuri in curtea din spate a ajuns pe scena Casei de Cultura a Tineretului din Botosani, unde teatrul din localitate urmeaza sa se mute temporar pana cand lucrarile de reparare a cladirii se vor incheia. Speram, cat mai repede, dar, deh, vorbim de Romania, unde abia daca stii cand incepe santierul, darmite cand se incheie! Prin natura textului, regizorul a optat pentru varianta cu publicul pe scena, cat mai aproape de spatiul de joc, pentru ca povestea e extrasa din viata spectatorilor, din curtea din spatele blocului, iar menirea ei artistica este sa puna in dezbatere implicita un subiect de o actualitate perena: relatiile sentimental-sexuale la varsta fragila a adolescentei. Cu o voita economie a mijloacelor scenografice, care, paradoxal, nu saracesc, ci concentreaza atentia generala asupra faptelor, spectacolul se focalizeaza pe situatiile dramatice, pe starile si evolutia personajelor, pe parcursul imprevizibil al evenimentelor. In lucrarea Ednei Mazya sunt patru baieti, aici raman doar trei, probabil din considerente de potrivire pe rol, dar renuntarea la unul dintre adolescenti nu afecteaza reprezentatia. Actorii sunt condusi de Vlad Cepoi cu mana sigura, care, pentru a aduce si mai aproape piesa si arta teatrala de privitori, contextualizeaza epicul, relocandu-l la Botosani si folosind prenumele interpretilor pentru personajele intruchipate. Sunt interventii regizorale eficiente estetic, pentru ca rostul directorului de scena e nu sa se puna pe sine in evidenta, ci elementele care fac teatrul si sa se preocupe de legatura aceea nevazuta, esentiala dintre artisti si public. Iar lucrurile acestea ii reusesc perfect lui Vlad Cepoi. La fel ca semantizarea unor scene, care astfel capata valoare metaforica prin cate un element de decor ori de recuzita – leaganul din mijlocul perimetrului de joc e semn al candorii infantile; jucariile care cad din ghiozdan in momentul agresiunii sugereaza pierderea ingenuitatii; gratiile elastice in spatele carora se afla adolescenta la final induc ideea ca inchisoarea nu e singurul mod de incarcerare, ca mai sunt si alte feluri de „detentie“.
Pozitionarea actorilor in scena, folosirea spatiului nu ca simplu loc, ci ca areal cu putere de sugestie atunci cand e utilizat inteligent sunt alte atuuri ale premierei de la Teatrul din Botosani. In egala masura, prestatia actorilor Anca Pascu, Vlad Wolf, Alexandru Dobinciuc si Petrut Butuman, toti absolventi ai Universitatii de Arte „George Enescu“ Iasi. Distributia portretizeaza adecvat, puternic, convingator gasca de pusti care invata prin exersare ca viata nu e un joc chiar atat de simplu, iar manipularea e foarte periculoasa. Ora de spectacol pe care echipa o creeaza se incheie cu un nod in stomacurile tuturor, indiferent de varsta. Teatrul si-a atins scopul.