Dar daca as putea intr-adevar sa aleg, as schimba radical designul vagoanelor, al scaunelor, al compartimentelor, al ferestrelor. Si as elimina aerul conditionat – sau cel putin ceea ce inteleg europenii de pe caile ferate prin aer conditionat.
Vara asta, intr-un pui de concediu, Alina si cu mine am mers la Praga. Cu trenul, desigur. Cu mai multe trenuri. Trenuri moderne, europene, numite ca atare: Intercity, Eurocity. Trenuri cu design modern, scaune – banuiesc – ergonomice, prize, geamuri mari, usi automate si aer conditionat. Nimic din toate astea nu mi-a placut. Nimic! Dar aerul conditionat… pe asta am ajuns sa-l urasc.
De la Timisoara la Arad am mers, de nevoie, cu un tren personal cu vagoane comune, obisnuit, vechi, ponosit, vag reconditionat, lent si incins. Afara erau vreo patruzeci de grade, inauntru, cam tot asa. Pe drum oamenii au deschis cateva geamuri si, incet-incet, a inceput sa se racoreasca. Navetistii de pe traseu au inceput sa joace carti. Niste barbati au scos ceva de mancare si a inceput sa miroasa a salam. A aparut si conductorul transpirat si cu obraji stacojii, din stocul cu clone de conductori creat de regimul comunist acum vreo cincizeci de ani. Intr-un mod ciudat, mi-a placut. Nostalgie si romantism – pot sa fiu scuzat pentru atata lucru.
Dupa vreo ora si jumatate de mers agale, am ajuns in gara Arad, de unde urma sa intram in Europa aia adevarata: intr-un Eurocity de noapte, confort occidental. Urcam in tren: tot vagoane comune, carora calatorul roman le spune, atat de inspirat, „bou-vagoane“. Scaunele le stiu multi calatori de pe vagoanele de Intercity romanesc: de o singura persoana, tepene si incomode, cu spatiu putin pentru picioare – mereu te pocnesti cu genunchii de turloaiele celui din fata ta – si cu o masa lunga, plina de suruburi ascunse, inghesuita si inutila, care te impiedica sa te misti. Stai in scaun ca rastignit si te apuca dorul de banchetele lipicioase de vinilin, pe care te puteai intinde, la o adica, cat erai de lung. Iar la un moment dat incepe sa sufle aerul conditionat. Si sufla, si sufla, si nu-l poti impiedica, si vara e intotdeauna rece, fiindca vara trebuie sa te racoresti, nu-i asa?
E drept, cand am urcat in tren, in miez de noapte, afara era o zapuseala toropitoare, un aer statut si cald, in care doar tantarii se veseleau. Asa ca aerul conditionat a fost o binefacere – vreo zece minute. Apoi am inceput sa simt frigul. Apoi m-a apucat tremuratul. M-am uitat in jur, rusinat de slabiciunea mea. Doar ca in fata mea o nemtoaica tanara, care parea sa picoteasca fara grija, s-a trezit, si-a scos un pulover si s-a invelit in el. Dardaia si isi stransese mainile la piept, sub puloverul prea subtire. Ne racoream, asa-i?
Ne-am racorit pana la Budapesta. Acolo am topait cu bucurie pe un peron de dimineata mohorata si rece, care, prin comparatie, mi s-a parut de-a dreptul hawaiian. Nici nu-mi mai venea sa urc in noul tren, care ducea la Praga, fiindca stiam ce ma asteapta: aer conditionat, frig-frig, geamuri mari si fixe, care nu se deschid, si scaune inguste cu mese lungi si tepene, care te lovesc peste genunchi. Si m-am dovedit un vizionar.
Nici intoarcerea n-a fost altfel. Doar ca de data asta pe unul din trenuri am gasit si compartimente separate. Mai mult, am indraznit sa ma plang unui conductor ceh. Conductorul a inaltat din umeri, mi-a zambit superior si mi-a aratat un comutator din compartiment ce se putea deplasa de la „Cald“ (un desen cu termometru rosu) la „Rece“ (un desen cu termometru albastru). Asa deci: asta era taina! Am rotit comutatorul cat am putut mai aproape de termometrul rosu. Frig, frig al naibii! Poate nu stiu eu codurile grafice cehesti: l-am mutat la termometrul albastru. Frig, frig al naibii! Si aer, aer conditionat. Viscol de tren in plina vara.
S-ar zice ca aceia care au gandit sistemul de climatizare l-au conceput in abstracto, dupa ce stiu ei ca sunt anotimpurile: daca e iulie-august, trebuie sa umplem neaparat trenul cu aer rece-rece, ca e vara. Asa scrie in calendar. Daca ai noroc, gasesti un conductor-demiurg care se indura sa umble la panoul de comanda si sa indulceasca iarna din tren. Dar urmatorul care vine pune iar lucrurile la punct: e vara, afara e cald, iar aici e frig. Cui nu-i place, sa-si ia masina mica.