Se cheama Pandelica Papacoae. Capitolul unu, Pandelica Papacoae si calul sau fermecat: „A fost odata un baiat pe care il chema Pandelica Papacoae. Si el avea un cal fermecat. Nici un alt cal nu facea ca calu lu Pandelica. Adica calu lu Pandelica vorbea. Numai in romana, nu stia o boaba rusa. Dar toata lumea murea de curiozitate cum de vorbeste calu. Si Pandelica Papacoae murea. De aceea, intr-o zi fatidica, el intreba calul ca cum de stie sa vorbeasca. Acesta nu a stiut ce sa-i raspunda. Asa ca Pandelica o inchis calul in baie si cu o foaie si un pix si i-o zis ca sa nu iasa pina nu declara tot ce stie. Cind i-o dat drumul la cal, pe foaie scria: subsemnatul calu, declare ca nu stiu de unde stiu sa vorbesc. Semnat in stinga jos – Calu. Si data. Atuncea Pandelica Papacoae i-o dat calului sa manince jaratec, ca asa stia el ca se face cu caii fermecati din literatura. Din cauza jaratecului ferbinte, calul si-o umplut gura de besici si din acea zi nu o mai putut sa vorbeasca. Cu toate acestea, vecinii o inceput sa se intrebe de unde o stiut calul sa scrie o declaratie tip”.
Sper ca remarcati dimensiunea cultural-istorica a operei mele si ca in curind voi fi eliberat conditionat. Am nevoie de libertate fizica si spirituala, pentru a putea scrie urmatorul meu succes rasunator – Pandelica Papacoae si oaia logopeda.