Asa, da, Stefan Hell. Pfai, dar in fiecare dimineata bateam impreuna drumul spre scoala din Santana. Sau mergea singur, nu mai tin minte exact, dar, oricum, ne intelegeam foarte bine. La fiecare ora el era mereu cu mana sus, sa raspunda. Imi venea sa-i dau cu ceva in cap, va spun sincer. Tocilar pana in maduva oaselor. Odata a adus un borcan, a varsat in el praf de copt si a facut pipi. Ohoho, cum s-a umflat spuma aia. Mi-am dat seama ca o sa ajunga departe. Era bun si la sport, jucam fotbal si imi dadea pase. Eu nu prea ii dadeam, ca juca exact ca o cizma. Stefan Hell, cum sa nu-l tin minte? Sigur il chema asa, nu Vasile? Hmm, posibil sa-l stiu…
Imi aduc aminte de baiatul asta, era special. Venea duminica la slujba si pleca ud din cap pana in picioare. Dar cred ca l-am salvat pana la urma. Acum aud ca a luat Nobelul pentru chimie. Da, pai mai mult ca sigur eu i-am insuflat dragostea pentru aceasta stiinta. Totul a inceput in momentul cand el mi-a zis „parinte, sa stii ca in limba engleza numele meu inseamna iad“. Ptiu, fir-ai al dracului sa fii, i-am zis. Si, fara sa stau prea mult pe ganduri, l-am rugat pe dascal sa-l tina bine, iar eu i-am turnat cam trei litri de aghiasma in cap. I-am zis: sa nu te speli, chiar daca te arde. Iti scot eu dracii din cur. Sa vii in fiecare duminica, timp de sapte saptamani. Si a venit. Eu sunt sigur ca il ardea aghiasma, dar el strangea din dinti si nega, ca cica incepuse sa citeasca despre chimie si aflase ca apa cu busuioc nu are cum sa arda pielea. Ce sa-i transmit, felicitari pentru premiu. Bravo lui! Dar ia sa-l intrebati, cand i-am turnat aghiasma aia fierbinte l-a ars sau nu? Ia sa vad, trimite niste bani sa vopsesc turla?
Am fost o adolescenta frumoasa si am vorbit cu multi baieti de la liceul Nikolaus Lenau din Timisoara. Cred ca pe vreo cinci ii chema Stefan, deci este posibil ca unul sa fi fost chiar el, dar nu as putea spune care din ei. Dar tin minte ca unui anumit Stefan ii placea foarte mult sa ma stranga de sani. Si mie imi placea, doar ca nu avea curaj sa faca mai mult de atat si m-am plictisit. Plus ca avea si un mod ciudat de a-i alinta, le zicea „recipientii de lactoza“. Sincer, nu prea imi placea asta. Adica mai degraba le zicea merisoare sau pepenasi, parerea mea. Odata a venit cu o eprubeta si m-a rugat sa-mi storc un san, pentru nu stiu ce experiment.