Veronica D. Niculescu: Zapezi. Si deodata imi amintesc cum, atunci cind eram mica, imi viram picioarele in pungi inainte de-a ma incalta. Nu existau cizme care sa nu ia apa. La fiecare pas, pungile fosneau. Un pic mai tirziu, incepea clipocirea. Intii in una, apoi in ambele. Si cazematele de zapada mi le amintesc, si igluurile, si […]
Veronica D. Niculescu: Lucrurile stau cam asa: un turn de dictionare alaturi – dedesubt, o carte pusa la lipit. S-a descarnat cea la care lucrez, riscam sa ramin cu un capitol in mina. Si n-am fortat-o, cu mingiieri delicate o tin deschisa, cu fel si fel de mecanisme fine improvizate; daca m-ai vedea cite obiecte ajuta aici, […]
Emil Brumaru: Cind pierzi cite o carte, nu fiindca ai uitat-o in tren, sau ai imprumutat-o si nu-ti mai este restituita, din comoditate, din rea-vointa, din neglijenta; cind o pierzi in casa, o ratacesti intr-o clipa ce ti se sterge din memoria deja stirba, tocita la zimtii mintii, se afla undeva pe unde ti-e greu sa umbli […]
Veronica D. Niculescu: Anii astia care incep de-acum suna tot mai stiintifico-fantastic, daca stai sa te gindesti. Nu credeam sa prind nici macar anul “2000, cind nu vom mai fi copii”. Credeam, sincera sa fiu, c-o sa mor facind un copil. Constat ca-i destul de placut sa mai traiesti, incercind sa faci carti si alte papadii. […]
Veronica D. Niculescu: A fost un an cumplit. Sa-i zic “cel mai cumplit” si sa-l ferfenitesc asa, cu eticheta cu tot? A fost ziua lui tata. L-am sunat, nu prea stiam ce sa vorbim. El vedea niste pasari rosii pe fereastra, eu ii ziceam ca sint cinteze, el misca perdeaua, pasarile zburau. De la tata am invatat ce frumos e […]
Emil Brumaru: Poate ca fericirea e altceva, nu chiar atit de la indemina oricui, trebuie sa mai si ai vocatia fericirii. O sa punctez ca sa tin mine; posibil ca fericirea sa fie atinsa cind iti dai seama, nu cu mintea, ci cu tot trupul si sufletul tau, ca te contopesti cu ceva mult mai mare, ca intri intr-un ritm universal […]
Emil Brumaru: As reciti Castelul lui Kafka, carte care m-a obsedat mereu, pe care cred ca am inteles-o cel mai bine dintre cele trei romane ale sale. Am o editie BPT de mai demult, tradusa, bineinteles, de Mircea Ivanescu, si imi este foarte familiara, ca un fel de obiect pastrat cu grija, care capata o incarcatura afectiva […]
Emil Brumaru: Ieri, mai toata ziua, am recitit peste jumatate din versurile ce trebuia corectate. Azi sper sa termin, fiindca imi stau ca un cui in creier, nu prea inteleg ce am, dar nu-mi mai place sa revin mereu, mereu la aceleasi poezii. Poate e si gindul ca, uite, mi-am investit atitea in ele, asta era viata mea de pe la […]
Emil Brumaru: Ca de obicei, inainte de a ma trezi, am vise ciudate. Acum i-am visat pe mama si pe tata. Imprumutasem cu greu niste reviste de la un spital si m-am trezit ca taica-meu le rupe copertile si aranjeaza niste camere noi, cu ceva de reparat in ele sau de varuit. Ii spun si ma supar atit de tare incit nici […]
Emil Brumaru: M-am trezit destul de tirziu, aproape de 8, aseara culcindu-ma pe la 11. Am tot adunat carti pe linga mine de nu mai stiam pe care sa o incep... Ieri eram in piata cind mi-ai trimis mesajul dinaintea plecarii si cumparam verdeturi pentru un bors. Precupeata ma tot indemna, ia, maica, la bors se pun de toate: si […]