Rubrica Crepusculul civil de dimineață

Continui sa spicuiesc din minunata carte tradusa/reinventata de inegalabilul Serban Foarta. Placerea este cu atit mai mare cu cit printesele chiar exista, numai ca se cam ascund de ochii muritorilor de rind, sint pline de secrete si de ginduri nebanuit de ciudate... Asta le mareste farmecul...

Cartea, aparuta la Editura Vellant, in 2007, alcatuita de Phillipe Lechermeier si Rebbeca Dauteremer, e "tradusa", de fapt reinventata savuros, de Serban Foarta. Sint o mie si una de bijuterii ce merita, pentru a-si pastra farmecul, doar transcrise. Ceea ce si fac cu o placere infinita! Normal ar fi sa citez intreg volumul; ma voi […]

Forma poate fi gustata in toate felurile ei, depinde de spectrul, ingust sau larg, generos, infinit al "privitorului", de rafinamentul lui, de "degenerarea" dorintelor sale care, uneori, ating patologicul divin, monstruosul delicat, animalier (paianjeni ingrozitori lucrati ca o bijuterie de lux, gusteri cu gusi umflate doar aparent […]

Mi-e sufletul intr-o epoca de scandal.
Se tipa-n mine cu vulgaritate.
Se freaca crunt podelele. Peretii
Sint rasi de zugravelile lor toate.

Se intimpla o ciudatenie cu timpul... gelozia e de prisos, strica, pateaza fructul cald, suculent al dragostei rostogolite pe matasica, fruct atit de plin de miez si atit de frumos ca parca e pacat sa-l pingaresti cu neincrederea ta veche, imbolnavita de alte femei, de alti barbati... Iubirea salveaza chiar si greselile reale... inevitabile […]

As fi vrut sa scriu in asa fel, incit fiecare cuvint, auzit (mai ales cel soptit...) sa-si lase ultima silaba pe pat, moale, ametita, sfirsita intr-un abandon plin de promisiuni si impliniri tainice, patind asternuturile in lumina coplesitoare a dupa-amiezii de atunci, din copilarie... Mama, rabdatoare, mare, alba in capotul lejer, […]

Adevaru-i ca nu am incercat un jurnal decit sporadic, nesemnificativ la maduva osului de scriitor. Sa ma gindesc acum de ce... Probabil fiindca scriam ca nebunul, coplesit de lumina si peisajul dumnezeiesc din Dolhasca, da, impuscam scrisori cu duiumul, in lant de papadii, odata declansat mecanismul suav, nemaiputindu-se opri nici […]

E luni, 1 noiembrie (1982, n. m.) Ceata. Ca intotdeauna, inceputul zilei imi pilpiie in suflet intr-un fel pe care caut sa-l descriu ca sa pot scapa de panica, de teama, de "crepusculul civil de dimineata". Nu inteleg de ce. Mereu imi zic, imi propun sa fiu linistit. Mereu ma surp ca un musuroi parasit de furnici, in niste galerii […]

Daca ma gindesc bine, Leonid Dimov mi-a facut cunostinta cu Mircea Ivanescu, cred ca prin 1966 sau 1967. Si tot pe atunci poetul Mopete ne-a chemat sa-l vizitam, spre seara, acasa... Mircea Ivanescu locuia in Bucuresti. Avea o curte mare, noroioasa... Dimov si cu mine inaintam incet pe o carare foarte ingusta, facuta din bucati de […]

Ma grabesc sa scriu, pentru ca in ultima saptamina am intrat intr-un soi de lehamite a aranjarii literelor una linga alta. Sa fie de vina sarbatorile cu iz de brad, in iminenta de-a ma coplesi? Ma indoiesc. Mai degraba e amestecatura asta de amintiri, mai ales a celor din copilarie si adolescenta, ce nu-mi dau pace, nici ragaz, nici […]