Turnat in tara natala cu o parte din interpreti conationali, inclusiv obisnuitul Charlto Copley si membrii trupei Die Antword, dar si cu Dev Patel, Hugh Jackman si Sigourney Weaver, Chappie e o noua distopie pe al carei fundal se decanteaza tabloul contemporan al lumii de azi, cu diferente ametitoare intre bogati si saraci, si cu o tehnologie pusa in slujba mentinerii acestor diferente.
Dureaza vreo 20 de minute pana cand filmul isi gaseste drumul, adica pana cand dintr-un android-politist care ii capseaza pe saracii rebeli ia nastere, prin introducerea unui program revolutionar, un robot care simte si care, fiind mic si needucat (!), se poarta ca un copil. Hotii care il obtin odata cu sechestrarea micului geniu interpretat de catre Dev Patel ii spun Chappie, iar acest nume de catel se lipeste, de fapt, peste un robot cu silueta longilina, sugrumata in talie, care, pentru ca e inteligent, acumuleaza informatie foarte repede. (Chappie e creat prin procedeul motion capture si are gesturile & vocea lui Sharlto Copley.)
Totul e sa fie informatie buna – si aici intervine un semn de punctuatie care transforma filmul in ceva mai mult decat o distopie obisnuita. Decodificat, Chappie e un pui de om care creste influentat de mediu. Daca mediul e bun sau daca i se cultiva partile bune, desi creste intr-un mediu ostil, el se va dezvolta frumos (Chappie e talentat la pictura). Daca e invatat sa raspunda cu rau la rau, intr-un mediu ostil, va perpetua un pattern si se va osifica, poate, in el. Hotii care sparg (din saracie) banci si nu se mai opun niciunei autoritati au nevoie de acest robot super-inteligent ca de o arma, nu pentru pasteluri – si aici va interveni micul geniu calculatorist care, inarmat cu responsabilitatea creatorului, va lupta cu ghearele si cu dintii ca Chappie sa nu devina rau.
Intre rotitele unei povesti prea putin exploatate fata de potentialul ei – trimiterile la E.T. sunt insa evidente –, dar cu cateva momente memorabile mai ales prin developarea umana a povestii, filmul inainteaza in chingile unei productii comerciale, fiind nevoit sa aiba suficiente momente de actiune ca spectatorii sa nu-si scoata mobilele, desi e, in fond, non-violent (Chappie le tot spune adversarilor ca nu trebuie sa se bata, ca violenta nu e buna). Si, ajutat de design-ul agreabil al lui Chappie si de felul cum reuseste sa ne devina simpatic prin candoarea lui, el bifeaza cu aceeasi candoare si tema mortii pe care Chappie o vede ca pe o trecere fireasca dintr-un corp intr-altul. Nimic mai simplu decat sa lasi un corp, cand ti se termina bateria, si sa iei altul la rand.
Chappie nu are cronici prea grozave. Pe de o parte e de inteles, pe de alta e nedrept pentru ca nu seamana cu sosul de care avem parte, de regula, la cinema. Nu mi-a parut rau ca l-am vazut si eu, oricum nu stau pana la sfarsit daca ma plictisesc. Pentru acele mici momente de cinema si pentru aceasta candoare care trece ecranul in ciuda tiparelor, nu regret nici o secunda ca am batut drumul pana la mallul din Baneasa.
Chappie, de Neil Blomkamp. Cu: Charlto Copley, Dev Patel, Hugh Jackman, Sigourney Weaver, Die Antword