Apoi, anul trecut, la coltul strazii a aparut un container mare si verde, cu niste fante rotunde, pentru colectarea sticlelor si borcanelor.?Si oamenii au inceput sa hraneasca harabaia cu sticle si borcane de dimensiunile potrivite. Cum bucatile de sticla mai mari nu intra prin gurita containerului, sunt lasate undeva afara, pe o margine a mogaldetei din plastic colorat. Asa, pe-aproape, dar acolo. Tot e ceva.
Uite, m-am gandit, desi mai incet si cu hopuri, cum i-e felul balcanicului, incepem si noi sa selectam, sa reciclam, sa pastram lumea mai curata. Ca nici trendurile astea ecologiste nu-s un lucru rau. Bine ca ne-am dat pe brazda.
Habar n-aveam eu cat de mult mai e pana departe. Am vazut asta abia cand am ajuns in Elvetia, la rezidenta literara din Zug, si doamna Uschi Jones mi-a prezentat apartamentul, facandu-mi totodata si un instructaj legat de folosirea lui. O parte a indrumarilor tinea de interesantul „management al gunoiului“ – si n-as putea gasi un nume mai potrivit. Inca de la inceput am aflat ca in apartament exista doua recipiente diferite pentru resturi menajere: unul pentru gunoiul de rand, altul pentru resturile organice. Pentru cutia cu resturi organice se folosesc niste saci speciali, biodegradabili, ce nu pot fi inlocuiti cu altceva. Pentru cealalta cutie sunt buni si sacii de plastic obisnuit, nenobil. Pasul al doilea: jos, la ghena de gunoi, exista trei tomberoane – unul pentru gunoi menajer, unul pentru resturi organice si un al treilea, separat, pentru crengi, frunze si alte resturi de la gradinarit, o ocupatie de care elvetienii par extrem de pasionati. Daca aveam ceva crengi uscate prin camera, puteam sa-l folosesc si pe acela. Altfel, nu.
La inceput sistemul nu mi s-a parut complicat, ci, dimpotriva, logic si bine gandit. Numai ca am inceput sa am unele nedumeriri marunte – de exemplu, daca pliculetele de ceai sunt gunoi organic sau menajer. Nu-i mare lucru, evident, dar ma zgandarea gandul ca trebuie sa ma dovedesc la inaltimea situatiei, sa fac fata provocarii civilizationale vestice. Nu voiam sa ma trezesc la usa cu un elvetian spatos de la Garda Elvetiana a Salubritatii, care sa-mi arate ca mi-a descoperit materiale ecologice in gunoiul de rand, asa cum si era de asteptat din partea unui est-european delasator. Asa ca, uneori, pur si simplu stateam cu cate o pielita unsuroasa de carnat in mana si nu ma puteam hotari unde s-o arunc: e oare biodegradabila? e din plastic? ce fac cu ea? Astfel am capatat o noua perspectiva asupra expresiei „mai catolic decat papa“.
Sigur, nu era doar atat. In Elvetia se recicleaza cu adevarat tot ce se poate recicla. Asa ca, dupa cum am aflat, ziarele, foile mazgalite si orice alte hartii trebuiau stranse si depuse intr-un loc anume din cladire. Cartoanele se colecteaza separat si se depun altundeva – iar aici am avut alte probleme de selectie, caci, de exemplu, un banal ambalaj de aspirine e considerat carton, in timp ce o coperta de revista glossy e hartie. Sticlele si borcanele goale – evident, spalate – se pun si ele altundeva, separat. In fine, la finalul instructajului mi s-a spus ca pentru artistii rezidenti de la manastire, majoritar straini, regulile sunt mai laxe. Ca sa nu se streseze animalul creator, cred.
Cum deja faceam o selectie a gunoiului de doua-trei ori mai complexa decat in Romania, m-am intrebat ce face un cetatean elvetian obisnuit ca sa salveze planeta.?Si am aflat, cel putin partial. E intr-adevar mult, mult mai complicat.