Elvetienii in schimb au o reprezentare a romanilor – desi poate ca am fi mai bucurosi daca n-ar avea-o. Iar aici trebuie sa spun ca azi nici cu Hagi, nici cu Ceausescu si nici macar cu Nadia Comaneci nu mai atragi decat priviri nedumerite. Si e firesc: au trecut totusi doua decenii de la anii de glorie ai lui Gica Hagi, un personaj gigantic pentru o tara avida de simboluri ale recunoasterii, insa doar un fotbalist foarte bun, ca alte mii si mii, la nivel global. Ceausescu e si el departe, in trecut, cat despre Nadia Comaneci… cam cate generatii s-au schimbat in Europa din anii saptezeci pana acum? Saraca e tara care isi bazeaza prestigiul pe gloria unor sportivi, oricat de mari!
Sigur, ar mai fi Dracula transilvaneanul, dar elvetienii (si europenii in general) nu sunt americani.?Stiu sa faca diferenta intre Hollywood si istorie si nu cred ca prin Carpati circula vampirii cu covrigi in coada. E aici un paradox interesant: in vreme ce in America inca mai supravietuieste, fie si parodiata, o Transilvanie mitica, taram al vampirilor purtati in zbor de lilieci, in Europa mitul lui Dracula e perceput mai degraba ca unul american.
Alte personalitati romanesti cu greu au ajuns la urechile sviterilor. Despre Tristan Tzara, care totusi s-a impus in Zürich, auzise doar un coleg de-al meu de rezidenta, traducatorul si editorul Gabor Csardas – dar el e maghiar si un bun cunoscator al literaturii romane. Despre Brancusi elvetienii nu stiau nimic.?Stiau insa despre Brancuzí, marele sculptor francez. Iar acolo unde am stat eu toata lumea il stia pe „Catalin“ Florescu, scriitor elvetian important – care, da, are origini romanesti.
Atunci ce stie elvetianul de rand despre romani? Din pacate, nici n-a trebuit sa intreb. Am aflat repede, atunci cand i-am spus primului localnic ca vin din Romania. Spre dezamagirea patriotului din mine, n-a pomenit nimic nici de Nadia Comaneci, nici de Hagi. „A, Romania!“, mi-a zis el vesel. „Stii, din Romania avem aici foarte multi jefuitori, spargatori de locuinte. Chiar saptamana trecuta au prins o echipa de vreo sase care pandeau case de la marginea Zugului, sa vada cand pleaca proprietarii in vacanta.“ „Si chiar erau romani?“, am intrebat eu, masochist. Numai ca elvetienii sunt politicosi si, adesea, un pic iezuiti. „Romani sau bulgari, parca“, s-a repliat omul. „Est-europeni, asta-i sigur.“
Astfel de povesti am auzit apoi si de la altii. Iar un prieten mi-a confirmat ca da, concetatenii nostri s-au facut cunoscuti prin faptul ca au pus la incercare sistemul politienesc si juridic al Elvetiei. Adica fura de sting, in echipe organizate. Fiindca cersitul pare sa nu fie foarte agreat in micul si prosperul stat multicultural elvetian.
Mie mi s-a facut un pic rusine. Cu etnostereotipul asta negativ ma obisnuisem deja din alte parti, numai ca acum mi-am dat seama ca nu e doar negativ, ci si meschin, de duzina. Nici rusii, de exemplu, nu au o imagine foarte buna. Cliseistic, ei sunt mafiotii nemilosi, incruntati si rasi in cap, care ucid fara ezitare. Doar ca imoralitatea lor are ceva grandios: cruzii milionari dubiosi si petrecareti din Rusia. Romanii (si bulgarii, daca asta alina cumva vreo rana) sunt pe alt palier, undeva in clasa inferioara a infractorilor. Gainarii Europei. Nu-i o imagine cu care sa te mandresti. Si cand te gandesti ca am muncit vreo doua decenii la imaginea asta…