La intersectia creativa dintre arhitectura, design, grafica, scenografie se afla si prezentele ei la Anualele de Arhitectura, unde, in 2014, a fost nominalizata pentru o creatie scenografica: decorul la Incendii de Mouawad Wajdi, regia Radu-Alexandru Nica (Teatrul „Csiky Gergely“ Timisoara). Auster, dar sofisticat, concentrat din punct de vedere al formelor, dar continand o multitudine de potentialitati relevate in cursul evolutiei dramatice, decorul Irinei Moscu recreeaza scenic din linii ferme si unghiuri ascutite lumea in care se desfasoara drama cu accente tragice. Concretizata in platforme asimetrice, constructia scenografica intretine o relatie dinamica cu proiectiile video, pe care o continua si dezvolta dincolo de marginile ei fizice. Parti ale decorului devin suprafata de proiectie, iar limitele concrete ale spatiului amenajat arhitectural sunt depasite prin visuals, care prelungesc virtual aria efectiv scenografica. Light designul pune in valoare decorul, colorandu-l in functie de starea conflictuala si emotionala a personajelor. Elemente surpriza, masa si scaunele, ies din podea si reintra tot acolo, intarind ideea de ansamblu care inglobeaza toate necesitatile de idee si functionalitate ale spectacolului. Imaginatia vie si mana sigura a Irinei Moscu izbandesc sa transfere in aceasta creatie toata gama de suferinte cauzate de ingrozitorul razboi civil la care textul face referire.
Cu rare exceptii, in Romania, pana sa intri in teatrul de stat trebuie sa ai experienta Independenta, domeniu diferit structural de establishment mai ales in privinta conditiilor de productie si mai putin ca linii estetice. Colaborarea cu independentii e ca un fel de calire prin adaptare la precaritatea materiala careia tinerii trebuie sa ii reziste. Unii dintre ei reusesc apoi sa patrunda in zona cu bugete confortabile pentru fantezia si puterile lor creative, a retelei subventionate. Cu rare exceptii, in Romania pana sa intri in teatrul de stat trebuie sa ai experienta Independenta, domeniu diferit structural de establishment mai ales in privinta conditiilor de productie si mai putin ca linii estetice. Colaborarea cu independentii e ca un fel de calire prin adaptare la precaritatea materiala careia tinerii trebuie sa ii reziste. Unii dintre ei reusesc apoi sa patrunda in zona cu bugete confortabile pentru fantezia si puterile lor creative, a retelei subventionate. Pentru scenografi, solutia „sigura“ este sa lucreze cu un mare nume, apoi, daca talentul exista, e insotit de sansa si dublat de tenacitate, calea se deschide. Intrucat in reteaua de stat modelul de succes institutional e, de multa vreme, cursa dupa regizori cu cota, care asigura selectii in festivaluri importante, presa buna, eventual premii, asocierea tanarului scenograf cu unul dintre aceste nume grele inseamna drum cert spre afirmare. Traseul Irinei Moscu a fost „ca la carte“, cum zic unii si ea insasi: „Am avut un parcurs coerent, nu am intrat in sincope“. A lucrat in sectorul independent, a facut, in paralel, asistenta la Stefania Cenean, Stefan Caragiu, Dragos Buhagiar, Helmut Stürmer, de la care a invatat din mers foarte mult. A debutat, in 2010, realizand decorul pentru scurtmetrajul Un anume Victor, productie UNATC Bucuresti. In 2012, a urcat pe afis ca scenograf principal pentru Auto dupa Ernesto Caballero, la Café Godot. Pentru acest proiect a trebuit sa reactioneze la limitarile unui spatiu si la modestia resurselor, astfel incat s-a focalizat pe obiectul scenic. Cele patru scaune pe care stau actorii au devenit obiecte „cu poveste“. In prelungirea spatarului sau deasupra lui, era atasat un disc de rasina cu implanturi de recuzita care i-ar apartine personajului, discul devenind o carte de vizita obiectuala. O fundita, o clama de par, un pamatuf pentru machiaj, ruj, margele, bigudiuri, farduri descriu o tanara cocheta. Chei de diferite forme si utilizari (de autoturism, de yala), fragmente dintr-un lant de bicicleta, suruburi, cuie, DVD indica apriori un baiat pasionat de tehnica. Fiecare instalatie era prevazuta cu cablu transparent cu leduri, luminand fata interpretului fie contre-jour, fie de sus, plonjat, ca la teatru, adaugand efecte vizuale deosebite. Mobilier neutru, utilitar, scaunul a devenit astfel „un scaun personaj“, extensia ocupantului sau, spunand ceva definitoriu despre acesta, completandu-i fisa caracteriala. (…)
Despre stilul propriu de lucru, Irina Moscu spune ca „imi extrag esenta din text, esentializez in schita ce am citit, sentimentul pe care mi l-a transmis piesa. Din acel concept cu care raman se ramifica ideea la care ajung in final in scena. Creatia mea scenografica reprezinta esenta textului. Cand te uiti la scena, trebuie sa intelegi despre ce vorbeste. Nu pleonastic, ci esentializat, abstractizat“. Decorul e un ecou plastic al textului, ii amplifica sensurile dramaticitatii. Adepta unei scenografii conceptualizate, Irina Moscu sublimeaza in tridimensional esenta piesei. Dominantele vizuale sunt forme geometrice definite de linii si unghiuri, mai rar rotunjimi, modele si contururi care interactioneaza cu lumina si proiectiile video. Partea video dezvolta decorul, completeaza ideea si concretizarea ei plastica, iar imaginea compusa cere privitorului sa desluseasca sensurile incriptate de creativitatea scenografica. (…)
Ansamblurile scenografice ale Irinei Moscu sunt structurate pe subspatii evidentiate prin culoare si lumina, de regula neoane ori halogeni, lumini spectrale, irizate, care imprima un halou special. Eclerajul contribuie la straturile de semnificatii, in slujba spatiului si a ideii, caci lumina e cea care le „poate evidentia ori distruge“. Creatoarei ii plac transparentele, transluciditatea (sticla, voal, rasina, plexiglas etc.), intrucat permit o dezvaluire treptata a spatiului teatral. Decorul si atmosfera se expun privirii gradat, sunt „in asteptare“, devin odata cu actiunea scenica si personajele. Compozitia e articulata in acord cu registrul dramaturgic si tempoul spectacolului, le sprijina in evolutie intr-un univers unitar. Verticalul si orizontalul dau stabilitate si echilibru. Oblicele, diagonalele, fracturile intentionate dau dinamism. Familia de forme conditioneaza pozitia actorilor in scena, le determina traseele. (…) In toate creatiile teatrale ale Irinei Moscu se resimte interinfluenta celor trei directii din parcursul formativ – arhitectura, scenografia, designul, intre care continua sa migreze benefic.
Fragmentul face parte din studiul Scenografia, intersectia dintre viziunea regizorului si angajamentul emotional al publicului, parte a volumului colectiv Tanarul artist de teatru. Istorii romanesti recente/ The Young Theatre Artist. Recent Romanian Histories (coord. Oltita Cintec), editat de Festivalul International de Teatru pentru Publicul Tanar Iasi.