Protectia muncii
Un domn sau o doamna – de obicei, cu priviri severe, incarcate de responsabilitate – iti ia un scurt interviu si te avertizeaza ca nu-i de gluma cu protectia asta. De exemplu, esti pus sa descrii, cu repere precise, o „harta“ a drumului pe care mergi (din)spre casa. Inchizi ochii si, precum pilotii de Formula 1 inainte de start, incerci sa-ti construiesti in imaginatie circuitul pe care vii/pleci de la serviciu. Iti dai seama ca, fiind pieton, nu prea tii calea dreapta. Mai iesi in decor sa cumperi un ziar sau sa bei o bere cu un prieten. Ei bine, in aceste cazuri nu te mai afli sub protectia muncii. Daca te-ai abatut cu doi pasi de la calea dreapta, inscrisa pe fisa individuala de instructaj privind protectia muncii, ramai pe barba ta. Dar, totusi, cineva iti poarta cat de cat de grija.
Multa vreme m-am numarat si eu printre aceia care considera scrisul o meserie ca oricare alta. Nu-i chiar asa. Am incercat sa-mi imaginez o fisa de protectie a muncii pentru un scriitor si mi-am dat seama ca, oficial vorbind, cei care se considera scriitori de meserie se insala amarnic. In primul rand, n-au angajator care sa aiba grija de ei, care, conform legislatiei in vigoare, „sa stabileasca masurile tehnice, sanitare si organizatorice de protectie a muncii, corespunzator conditiilor de munca si factorilor de mediu specifici unitatii“, „sa asigure obligatoriu si gratuit dotarea cu echipament de protectie a salariatilor si a altor categorii de persoane care desfasoara activitati la persoane juridice sau fizice, potrivit criteriilor stabilite de Normativul-cadru de acordare si utilizare a echipamentului individual de protectie, elaborat de Ministerul Muncii si Protectiei Sociale“. O sa-mi spuneti ca exagerez, ca masuri de genul acesta sunt facute pentru sudori, constructori sau electricieni. Ei bine, nu. Un redactor de editura sau un traducator angajat beneficiaza si trebuie sa se conformeze exact acelorasi norme de munca precum un sudor. Insa scriitorii sunt, cel putin din acest punct de vedere, pe drumuri.
Cat se castiga
La un interviu, printre intrebari, s-a regasit si clasica obsesie a jurnalistului care nu poate gandi lumea decat in termeni financiari: cati bani castiga un scriitor? Chestiunea e intotdeauna vazuta dintr-o perspectiva gresita, uitand anumite aspecte specifice.
In primul rand, un scriitor nu porneste de la ideea ca va presta niste servicii pentru a se imbogati. Principala motivatie in ceea ce face e alta decat inmultirea banilor, altfel ar fi trebuit sa incerce sa ajunga afacerist. In al doilea rand, daca e sa privim problema in termeni financiari, literatura e intotdeauna o investitie pe termen lung. Sa intrebi un debutant cat a castigat din literatura (si de aici sa tragi concluzia daca „se merita“ sau nu, cum se mai intimpla) e pur si simplu o chestie stupida. Sa intrebi un scriitor dupa nici zece ani de cariera daca „traieste“ din literatura sau cate exemplare a vandut intr-un an din cutare carte nu e stupid, ci irelevant. In literatura, profitul trebuie calculat pe perioade mult mai lungi. Poza de moment iese mai intotdeauna miscata, nedefinitorie pentru scriitorul din ea.
Apoi, la veniturile unui scriitor trebuie sa intre banii castigati din lecturi publice, din burse, din „deplasarile“ pe care le face in „interes de serviciu“. Nu de putine ori, veniturile din zona aceasta sunt mult mai mari decat cele din vanzarile propriu-zise de carte. Un scriitor care este invitat, sa zicem, in zeci de locuri din toata lumea nu si-ar fi permis in veci sa mearga acolo avand alta meserie. Cam cat l-ar costa si cand si-ar permite, de exemplu, un agent de vanzari care se crede de succes sa stea un an de zile, impreuna cu familia, intr-un castel din Germania? (Exista o asemenea bursa de care au beneficiat si scriitori romani.) Cam cat l-ar costa pe acelasi personaj pragmatic sa fi stat in ultimii ani o luna-doua in centrul Vienei, apoi al Berlinului, apoi al Parisului (exista scriitori romani care au facut asta).
Si, dincolo de calcule financiare, oamenii care considera ca a fi scriitor e echivalent cu a trai la limita foamei ignora intotdeauna cel mai important aspect al „succesului“ in viata: calitatea acesteia. Iar calitatea vietii nu se masoara in functie de banii din cont, ci in ceva mai greu de cuantificat, e drept, dar mult mai relevant: cat de bine te simti in propria piele.
Nu-mi apar breasla, ci doar explic. Vreau sa fie luat in calcul un lucru atunci cand scriitorii sunt judecati in functie de cat castiga din literatura: desi nu-s printre cei mai bogati oameni pe care-i cunosc, cei mai multi dintre acestia, cei adevarati, se simt perfect in propria piele.