Primul citat, din Eminescu, l-am gasit singura, fiind eu o eminescoloaga in fasa (sau in gaoace) in anii mei de studentie. Nu a fost nevoie sa cer cuiva vreo explicatie anume a respectivului citat, intrucit l-am priceput de la inceput. Povestea celui de-al doilea citat este insa mai complicata. Am gasit al doilea citat, in forma lui prescurtata, scris ca dedicatie pe Biblia pe care am primit-o de la bunicul meu patern, fost preot greco-catolic, fost detinut politic si calugar basilitan in ultimii sai ani de viata pe care i-a trait in exil la Roma (padre Basilio, asa apare acest bunic al meu, din cind in cind, in literatura pe care am scris-o pina acum). Cuvintele Apostolului Pavel m-au obsedat in mod aparte, drept care am cerut adesea deslusirea lor: de la teologi, calugari, filosofi, literati ori pur si simplu de la prieteni. Nu am primit raspuns adecvat si pe intelesul meu decit de la un teolog si, partial, de la un bizantinolog si, cu multa intirziere (mai mult silit de mine, decit de buna voie), de la un filosof cam cinic. Desi pricep acum, cel putin la nivel rational, citatul cu pricina, totusi ceva in mine inca refuza sa inteleaga la nivel sufletesc. Nu stiu de ce. Nu am nici o explicatie. Ca si cum ar fi vorba despre o formula magica. De parca respectiva formula magica, daca ar fi si reala, mi-ar face rau nu doar mie insami, ci si celorlalti in cazul in care as reusi sa o talmacesc intru totul.