Am facut greseala ca in Saptamana Mare, aici la Frankfurt, in loc sa prelungesc cu muzica lui Bach o seara minunata de concert, in care un remarcabil cor britanic, cu o extraordinara dictie si muzicalitate, Polifony, insotit de meritoasa Orchestra a Epocii Iluminismului si de o minunata echipa de solisti, dominata de vocea si de arta lui Ian Bostridge, a intrupat un Johannes-Passion de neuitat, sa cedez apelurilor unui prieten ingrijorat de ceea se petrece la Bucuresti si sa privesc un moment de Opera bufa din Parlament. Opera bufa sau muzica de circ? Nu-mi este prea clar nici pana azi, dupa ce am ascultat recitativele unui tenor de provincie, fost arheolog reprofilat in om politic, care a interpretat dintr-o rasuflare o strofa a unei poezii de Radu Gyr, care nu era, de fapt, de Radu Gyr, si ale unei soprane cu iesiri patriotico-isterice, in apararea unor „repere morale“ indoielnice, care risca sa infesteze acum si televiziunea publica, dupa cele private, asemenea unei molimi camusiene.
Exprimandu-mi mirarea intr-un mesaj trimis unui critic, harnic scriitor – el de profesie –, pentru faptul ca discuta si vinde cu entuziasm „muzica“ unui alt personaj dubios, pe care tinde sa-l transforme intr-un „reper moral“, acesta mi-a raspuns candid ca obisnuieste sa scrie numai despre carti, nu despre autorii si caracterele lor. Ca si cum ai putea scrie despre Mein Kampf sau despre Marxism si problemele lingvisticii, fara sa amintesti de ticalosia intrinseca a autorilor lor, marginindu-te sa le lauzi „cultura“ fiindca, nu?, unul era mare fan al muzicii wagneriene, iar celalalt se dadea in vant dupa un concert de Mozart… As fi tinut pentru mine observatiile acestea, daca amicul meu intru democratie si cultura nu mi-ar fi adus la cunostinta, public, ulterior schimbului nostru de mesaje, ca domnia sa face distinctia intre „evrei, mai mult sau mai putin fundamentalisti“ si „intelectualii stimabili“ romani. Parca am mai auzit muzica aceasta venind din vremuri in care unii intelectuali stimabili se grabeau sa distruga statuile lui Mendelssohn sau, altii, sa-l condamne pe Sostakovici pentru Simfonia Babi Yar…
Ce au toate acestea de-a face cu melomanii sau cu… biciclistii melomani? Ei bine, sunt convins, fara nici un patetism, ca in vremuri de molima este nevoie mai mult ca niciodata, pe langa o eficienta crescuta a serviciilor medicale de urgenta, de o medicina profilactica. Ciuma, bombele si incendiile lasate in voia lor, cu iresponsabilitate, nu trebuie sa omoare muzica adevarata, nici in sala de Opera a Parlamentului, nici in cluburile Colective, nici, in general, in spiritele melomanilor…