O forma voalata de a recunoaste o infrangere intr-o tentativa de imperialism cultural, reinnoit incepand din 2012, dupa revenirea la presedintia Rusiei a lui Vladimir Putin, avid de gesturi spectaculare patriotice si utilizand cu succes propaganda si o parte a intelectualitatii ruse. In noiembrie 2013, autoritatile ruse anuntasera oficial ca doresc nu numai sa cumpere vila, al carei proprietar, nepot al compozitorului, Alexandr Rahmaninov, murise cu un an inainte, dar si ca vor sa o transforme intr-un soi de sanctuar in memoria lui Rahmaninov.
Noii mostenitori ai vilei „Senar“, un consortiu al celor patru stranepoti in viata ai compozitorului, care au creat si o noua Fundatie „Alexandr Rahmaninov“, s-au opus atat ideii repatrierii ramasitelor compozitorului din Statele Unite, cat si intentiilor autoritatilor ruse de a intra in posesiunea vilei si au anuntat ca vor organiza o vanzare publica, deschisa si altor potentiali achizitori de pe piata internationala.
Ministrul rus al Culturii a inclus in declaratiile sale o doza de dezinformare si rastalmacire a lucrurilor. In Elvetia, potrivit interviului dat de el Agentiei Tass, ar exista „o serie de oameni afectati de decizia de a vinde proprietatea“. „Pretul ei a fost mai mare decat cel al pietei si, in prezent, nu exista o pozitie unica in privinta vanzarii. […] Discutiile actuale sunt despre modalitatea de a vinde lucrurile cu amanuntul: casa separat, pianul separat, tabloul separat. Noi nu suntem interesati sa cumparam pe bucati“, spunea Medinski.
Or, potrivit surselor elvetiene, situatia a fost diferita. Propunerea de achizitionare a fost formulata in 2012, cand presedintele Putin a acceptat sugestia facuta de pianistul Denis Matuev, directorul artistic al Fundatiei Rahmaninov din Rusia, un apropiat de cercurile Kremlinului. Pretul de vanzare initial – s-a vorbit de 18 milioane de franci elvetieni – a fost in mod sigur inferior celui al pietei imobiliare.
Rahmaninov a cumparat proprietatea din Elvetia in 1930 si a dispus constructia unei vile in stil Bauhaus. Impreuna cu familia, a locuit acolo intre 1934 si 1939, inainte de a se stabili definitiv in Statele Unite. Vila, in care Rahmaninov a compus cunoscutele sale Variatiuni pe o tema de Paganini, a ramas pana astazi aproape in starea ei originala. In studioul ei se pastreaza inca marele pian de concert daruit compozitorului de „Steinway & Sons“, iar in arhiva – potrivit unor informatii aparute in presa elvetiana – se afla peste 500 de fotografii, 250 de carti din biblioteca sa si cateva sute de scrisori originale. Pastrate sunt si o serie de piese vestimentare si alte memorabilia ce i-au apartinut lui Rahmaninov.
Sigur pare sa fie ca rusii nu au reusit sa convinga pe nimeni de sinceritatea si intentiile lor reale in privinta crearii unui muzeu memorial Rahmaninov in Elvetia. Ruina in care a fost mentinuta si dupa 2014 proprietatea de la Oneg, de langa Novgorod, unde se anuntase ca ar urma sa fie depuse ramasitele compozitorului, situatia discutabila de la cealalta proprietate a familiei, de la Ivanovka, nu au demonstrat decat ca autoritatile ruse sunt mai curand avide de propaganda.
Lucrurile par sa mearga inainte pe aceasta cale. La 2 iunie, cand esecul cumpararii vilei „Senar“ din Elvetia devenise cunoscut, Agentia Tass relata ca presedintele Vladimir Putin ar fi interesat acum de proiectul crearii la „Oneg“ a unui Centru International Rahmaninov si ca a discutat subiectul cu guvernatorul Novgorodului, Serghei Mitin. Iar acesta dadea vina pe germani pentru starea actuala a locului: „La 30 km de Novgorod exista un loc numit «Oneg», locul de nastere al lui Serghei Rahmaninov. Din pacate, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, a fost bombardat complet de germani si nu a mai ramas absolut nimic“.
Cum presedintele Putin s-a declarat interesat sa-si ofere sprijinul, lucrurile, cel putin pe hartie, s-ar fi pus in miscare. Viceguvernatorul regiunii Novgorod ar fi format un cerc de sustinatori ai proiectului, printre care se numara consilierul prezidential pentru Cultura, Vladimir Tolstoi, ministrul Vladimir Medinski, regizorii de film Nikita Mihalkov si Andrei Koncealovski si pianistul Denis Matuev. Iar cum in vecinatatea imediata a proprietatii Oneg urma sa treaca o noua autostrada, M11, compania constructoare ar fi confirmat, potrivit Agentiei Tass, ca este gata sa reconstruiasca pe cheltuiala ei proprietatea „Oneg“ si ca va realiza si drumul de acces pentru masini pana la muzeu si un complex turistic aferent. Primele costuri, intre 10 si 12 milioane de ruble, ar fi prevazute deja in bugetul pe 2017. Proiectul de restaurare a parcului si a conacului, carora ar urma sa li se adauge o sala de concert, ar necesita insa intre 120 si 150 de milioane de ruble. Conacul, din care se mai pastreaza doar fundatiile, a apartinut mamei compozitorului. Cercetatori locali ai istoriei muzicii declarau in acest context ca din cele 60 de situri relevante pentru amintirea compozitorului, in regiunea Novgorod se pastreaza numai… sase.