Mai intai, despre Zootopia. Pentru cei care nu l-au vazut, este un film de desene animate situat intr-un oras imaginar, in care animalele au drepturi egale intre ele, iar prejudecatile au fost abdicate prin lege. Soriceii, lupii, iepurasii si rinocerii au drepturi egale. Fostele animale pradatoare sunt o minoritate, dar domina anumite servicii. Populatia pare ca a acceptat ca „pradatorii“ pot fi blanzi si ca pot trai in pace cu „prada“. In acest univers corect politic, un iepuras care si-a dorit sa devina politist se imprieteneste cu o vulpe smechera a carei meserie este sa traga tepe. In urma unei traume din copilarie, iepurasul era convins ca toate vulpile sunt rele si are un moment in care respinge prietenia cu vulpea-escroaca, pentru ca apoi sa-i fie rusine de gest. La randul ei, vulpea a ajuns escroaca in urma unei crunte dezamagiri din copilarie, cand a incercat sa se integreze, ca animal pradator, intr-un grup de animale de prada si a fost ridiculizata. Personajul negativ din intreaga poveste este o oita, cea mai blanda, pufoasa si mieroasa fiinta.
Zootopia este un film despre prejudecata, xenofobie, rasa. Dar si despre a fi mai atenti la ce intelegem prin „bine“ si prin „rau“.
Sa facem o comparatie cu basmele romanesti. Aici totul este clar. Fat-Frumos este bun, pentru ca asa este el. Muma Padurii este rea, pentru ca asa este ea. Treaba lui Fat-Frumos este sa o omoare, iar rolul nostru este sa ne bucuram de asta: „C-o putere indoita, cu brate de fier, o smunci pe baba de mijloc si-o baga-n pamant pana-n gat. Apoi o izbi cu buzduganul in cap si-i risipi creierii“. Ura! Binele a invins! Greuceanu taie capete de zmei mari si mici cu palosul. Apoi, tatalui zmeu, care se predase, apropo, neconditionat si colabora cu informatii despre locatia soarelui si lunii furate, ii reteaza capul dupa ce a aflat de la el tot ce avea nevoie. Ura! Binele continua sa invinga. Harab Alb e bun. Spanul e rau. Capra cu trei iezi e buna. Lupul e rau. Lucrurile sunt simple.
Alte povesti din copilarie: Cenusareasa, Frumoasa din Padurea Adormita, Alba-ca-Zapada erau clar personajele bune. Mamele lor vitrege erau indiscutabil personajele negative.
Pana acum.
Prin productii noi din Universul Disney – filme, seriale, scurtmetraje –, personajele negative incep sa devina mai nuantate. Maleficent, din Frumoasa din Padurea Adormita, era o doamna cu intentii bune, loiala in prietenii, care, tradata in dragoste, dezvolta resentimente fata de Regele Stefan, pe care si le manifesta fata de fiica lui. Lady Tremaine, mama vitrega a Cenusaresei, nu o urase de la inceput pe fiica noului ei sot. S-a luptat doar pentru o viata decenta pentru fiicele ei si, cand a auzit o conversatie intre sot si Cenusareasa in care o barfeau, a devenit geloasa si apoi razbunatoare.
In desenele animate si productiile noi, personajele negative sunt aproape fara exceptie complexe. Oita cea rea din Zootopia era o secretara exploatata de seful ei. Charles F. Muntz, antieroul din Up, fusese un tip carismatic, destept, care inspirase numerosi tineri sa caute aventuri. A devenit posomorat si acru doar dupa ce colegii lui au inceput sa rada de idealurile sale.
In filmul Lego, politistul cel rau este o piesa care, din greseala de fabricatie, are pe jumatate de cap o fata „buna“ si pe cealalta jumatate o fata „rea“. In Finding Dory, nici macar nu exista un personaj negativ – miza este felul in care se reactioneaza, cu mai multa sau mai putina intelegere fata de handicapul lui Dory.
Aceasta este marea schimbare din desenele animate si sunt incantata ca se intampla. Raul nu este rau mereu. Binele nu este bine permanent. Copiii care le privesc se pot bucura in sfarsit de culori, dupa ce lumile lor le-au fost pictate mult timp doar in alb si negru.