Asa e si filmul lui David Yates – profesionist si ocos, dar insipid precum grosul productiilor comerciale de azi. M-am saturat de cirezi intregi de animale create in CGI. O vreau pe Cheeta – desi e posibil sa carai pe urma ca Cheeta are demnitatea ei de animal si nu trebuie chinuita cu filmarile.
De ce trebuie sa fie Tarzan atat de perfect, de ce pana si personajul negativ, capetenia Mbonga al carei fiu il ucisese Tarzan, trebuie sa fie jucata de un super-sexy Djimon Hounsou, cu nervurile filigranate pe sub pielea intinsa? Numai personajul negativ european interpretat de Christoph Waltz e cracanat si antipatic, in rest poti sa faci stop motion si sa-i iei bob cu bob, toti actorii si figurantii pe post de indigeni sunt frumosi, sanatosi si, mai ales, tineri.
Congo arata mai convingator in filmele turnate la Hollywood in anii ’30 decat azi pe platourile din Marea Britanie (unde s-a filmat mare parte din Legenda lui Tarzan), peste care s-a turnat CGI incins. Nu exista cadru in care sa nu se fi strecurat (doar suntem in jungla) un cat de mic artificiu nereal. Un fluturas, un stol de flamingo s.a.m.d. Aproape ca te intrebi daca nu i-au modificat si pe actori. Daca i-au mai pus 2 cm de masa musculara lui Alexander la montaj?
Filmele vechi aveau un soi de inocenta primitiva cu care tin minte ca am cuplat imediat, copii fiind. Acum nu ti-ai duce copilul de cinci ani la Tarzan pentru ca ar visa urat si nu s-ar amuza deloc. Maimutele din pixeli urla cu maximum de decibeli posibili (daca vezi filmul la IMAX, si mai bine), umorul lipseste din meniu si totul e ca intr-o vacanta all inclusive. Cam stii ce urmeaza sa se intample, surpriza se reduce la cantitate. Cu ce ma incalzeste sa vad mii de bivoli luand cu asalt portul cu oamenii incurcandu-li-se printre picioare, cand stiu ca nu sunt adevarati? Spaima oamenilor care vedeau primul film ever, cu trenul intrand in gara La Ciotat si care credeau ca vine peste ei, era la fel de reala pe cat era si trenul (!). Dar din 1895 incoace, spectatorul de cinema s-a tabacit bine, ii e tot mai greu sa intre in conventie, cu cat lucrurile par mai verosimile.
Dar sa nu credeti ca aveti de-a face cu un simplu film de mall! Ca sa bifeze cat mai multe stereotipuri, tema filmului e antirasista. Actiunea se petrece prin 1885-1886, dupa conferinta de la Berlin unde Belgia si Marea Britanie au decis sa-si imparta controlul in Congo. Ca sa fie si un american in film (Samuel L. Jackson), i s-a inventat personajul unui trimis oficial care trebuie sa verifice speculatiile ca Regele Leopold al II-lea al Belgiei transforma indigenii in sclavi. Deci desi sclavia fusese abolita in SUA nu mai devreme de 1865 (intoleranta rasiala mentinandu-se pana azi), SUA deja incepusera, vezi Doamne, sa-si exporte ideile democratice si sa controleze lumea. Sa radem, sa ne incruntam? Pana la urma, filmele reflecta in moduri mai mult sau mai putin subtile umorile vremurilor cand au fost create.
Abia asteptam sa-l vad pe Tarzan zburand pe liane si uguindu-si cantecul. Nu ma asteptam sa-l vad plonjand peste copaci. Iar cantecul lui e cu o octava sub cel al timisoreanului Weissmüller. Era mai bine inainte.
Legenda lui Tarzan/ The Legend of Tarzan, de David Yates. Cu: Alexander Skarsgård, Samuel L. Jackson, Margot Robbie, Christoph Waltz, Djimon Hounsou, Jim Broadbent