The BFG, primul film regizat de Spielberg pentru Disney (si coprodus de el prin DreamWorks in coproductie cu The Walt Disney Pictures) e legat prin coincidente mai mult sau mai putin subtile de cineastul care in acest an sarbatoreste 45 de ani de la debutul cu Duel. Sau poate mai mult de scenarista lui. Roald Dahl a publicat romanul The BFG in 1982, cand iesea pe ecrane E.T. – The Extraterrestrial, iar Melissa Mathison, cea care a scris E.T., a scris si scenariul la The BFG. Din pacate, The BFG e ultimul sau script, pentru ca scenarista a murit in noiembrie trecut, la 65 de ani, in urma unei lungi lupte cu cancerul. Deci cand scria pasajele in care uriasul vegetarian ii arata lui Sophie, mica prietena rapita de la orfelinat, cum prinde visele pentru a le expedia oamenilor, Melissa Mathison facea un soi de ars poetica/scrisoare de adio. Pe ecran, scena respectiva pare aproape decorativa, spre deosebire de firescul poeziei din E.T.
The BFG nu ar fi avut atata candoare daca uriasul nu ar fi fost interpretat (prin motion capture) de britanicul Mark Rylance (cu care Spielberg facuse anterior Podul spionilor/Bridge of Spies.). Rylance are atata nostalgie si bunatate in privire incat vrei sa faci lucrurile cat mai bine pana pleci. Toata conditia umana e in ochii lui. Rezumata concis, povestea prieteniei dintre Sophie si BFG urmeaza linia lui E.T. si a altor povesti despre mari prietenii: e scurta intalnire dintre doua personaje care nu pot ramane mult timp impreuna (punctul de plecare al atator povesti de dragoste). Tehnologia i-a permis lui Spielberg sa reuseasca un fantasy ancorat in real (vezi imaginea uriasului calcand peste masini), ceea ce il face si mai credibil, dar grija pentru un produs frumos duce, uneori, la o candoare cautata. Asta cred ca l-a determinat pe criticul de la „The New Yorker“ sa spuna ca The BFG „e ca un film ready-made gandit sa fie proiectat la clasa cand lipseste profesorul“. Tine insa si de disponibilitatea fiecaruia de a se lasa „fraierit“. Stephanie Zacharek (in „Time“), care are de obicei limba ascutita, a scris de bine despre film („even for giants, God is in the details“), la fel ca A.O. Scott in „The New York Times“. Probabil ca, atunci cand vine vorba de candoare, trebuie s-o ai in tine ca s-o recunosti in ceilalti „human beans“ (cum le spun ceilalti uriasi oamenilor pe care ii consuma dimineata, la pranz si seara.).
Trebuie sa stii si foarte bine engleza ca sa prinzi toate jocurile de cuvinte pe care le face BFG cand vorbeste (evident, nu e recomandat sa mergi la varianta dublata care e comoda pentru parinti, dar ucigasa pentru film).
Si trebuie sa ramai cumva cu atentia treaza pana la cele mai frumoase minute ale filmului, acelea cand uriasul si Sophie se duc la Palatul Buckingham sa ceara ajutor reginei Elisabeta a II-a impotriva celorlalti uriasi, care mananca oameni. Nu e doar faptul ca o vezi pe regina Angliei (interpretata de Penelope Wilton, Isobel Crawley din Downton Abbey) dand parturi alaturi de toata lumea (asta e efectul bauturii lui BFG, frobscottle), ci e momentul cand suspantele tehnologiei, umorului, regiei, interpretarilor s.a.m.d. sunt perfect intinse si totul merge tais, simplu si inocent. Mai mult nu mai spun!
Marele urias prietenos/ The BFG, de Steven Spielberg. Cu: Mark Rylance, Ruby Barnhill, Penelope Wilton, Jemaine Clement, Rebecca Hall, Rafe Spall, Bill Hader