Acum, va rog sa va ginditi repede la rudele, prietenii si cunoscutii dumneavoastra maturi. Citi dintre ei nu afirma ca au vrut sa se faca aviatori, balerini, scriitori, pictori, oameni de afaceri, actori, ziaristi…, in fine, o chestie mareata, de succes, alta decit cea cu care se ocupa acum? Ce-ar raspunde la intrebarea: „Bine, si de ce nu te-ai facut ce-ai vrut?”? Indraznesc sa va propun eu o varianta de raspuns, valabila pentru aproape toti. Fiecare va incepe o poveste dramatica, din care va reiesi vocatia lui de netagaduit pentru o preocupare de succes in viata, insa destinul s-a dovedit extrem de sinuos, omul in cauza a intimpinat nenumarate piedici, nu l-a sprijinit nimeni, n-a avut o bruma de noroc la momentul potrivit, pe scurt, „Bai, n-am avut conditii!”.
Scriu asta dupa ce am citit un articol din „EVZ”, care elogia, pe buna dreptate, romanul lui Filip Florian, Degete mici, o carte cu toate sansele de a deveni un succes international (stirnind interesul unor mari edituri occidentale). La comentarii, a aparut un personaj care il felicita pe Filip cam cu jumatate de gura, dar insinua ca oricine ar scrie daca ar avea „conditiile” lui („oricine s-ar retrage vreo 5 ani la o casa de familie din Sinaia daca ar avea din ce trai…”). Si brusc imi dau seama ca e tipic romanesc sa-ti explici succesul altuia prin orice altceva decit prin ani intregi de munca pe brinci, de rabdare, de rezistenta la suturile in fund pe care ti le administreaza cei ce nu reusesc sa faca nimic pe cont propriu.