Daca reusesti sa faci abstractie de asta, mai trebuie sa faci abstractie si de un artificiu dramaturgic ce faulteaza, se pare, adevarul. In scenariul scris de Todd Komarnicki, investigatorii de la National Transportation Safety Board (NTSB) sunt construiti ca personaje negative, chitite sa-l scoata pe capitanul Chesley „Sully“ Sullenberger vinovat ca n-a incercat sa aterizeze pe La Guardia sau Teterboro in 15 ianuarie 2009. Dupa ce a iesit filmul, NTSB s-a plans ca n-a fost consultat pentru scrierea scenariului, iar producatorii au raspuns printr-un scurt comunicat al lui Sullenberger cum ca filmul a respectat piedicile cu care acesta s-a confruntat si inainte, si dupa amerizarea de pe raul Hudson. (Filmul se bazeaza pe o carte publicata de Sully.). Unde e adevarul? Probabil ca la mijloc. Investigatorii or fi facut niste sugestii care l-au deranjat pe Sullenberger, iar scenaristul a fost obligat de situatie sa exagereze, pentru ca – povestea cu happy-end fiind cunoscuta de toti – cum sa construiesti un scenariu (hollywoodian sau nu) fara samanta unui conflict?
Mai trebuie sa faci abstractie si de capitolul final al investigatiei, cand investigatorii se rasucesc 180 de grade si incruntarea le dispare instantaneu dupa ce Sully le spune doua vorbe bine simtite, cum ii sta bine unui film american. Daca treci cu bine de aceste hopuri inseamna ca esti pregatit sa ramai cu mana uitata in punga de popcorn, mai ales in reconstituirile celor trei minute si jumatate, de cand aeronavei Airbus A320 i se opresc motoarele ca urmare a intersectarii cu un stol de rate, iar cele 155 de vieti de la bord ajung intr-un moment de cumpana. Intervievat pe urma de celebra Katie Couric (care apare as herself in film, dar si ea e pe nedrept scoasa din context si„inraita“), Sully va spune ca nu i-a fost greu in cele trei minute si jumatate, doar ca a trebuit sa se concentreze. „Stiam ca pot s-o fac“, va mai spune.
Amerizarea de pe Hudson a fost un miracol de la inceput si pana la sfarsit. Totul a contribuit la miracol, incepand cu faptul ca incidentul cu ratele s-a petrecut deasupra raului si nu in decolare sau intr-o zona numai de cladiri, in perfecta sincronicitate dintre altitudinea aeronavei (1000 m), lipsa podurilor sau a ambarcatiunilor cand avionul se pregatea sa atinga apa si, nu in ultimul rand, faptul ca Sully facuse putin planorism in tinerete. Daca un accident aviatic e cauzat de multe ori de o suma de factori, aici a existat o suma de elemente care au mers snur. Cineva acolo sus a vrut ca Sully sa reuseasca, de aici poate modestia pilotului – dincolo de ideea ca si-a facut doar meseria. Dumnezeu a pus mana pe mansa in conditiile in care nici un alt avion de pasageri nu reusise pana atunci sa amerizeze intact. („Toata viata mea a fost o pregatire pentru acel moment“, a mai spus Sully in interviul luat de Katie Couric la CBS.).
Dincolo de manufacturarea eficienta a evenimentului (ai emotii, desi stii ca totul se termina cu bine), filmul e construit ingenios, cu primele zece minute in care nu stii cand se petrece actiunea – inainte sau dupa 15 ianuarie 2009, in realitate sau in mintea eroului s.a.m.d. Tom Hanks este, ca de obicei, fara cusur, iar ceva din propria sa modestie de profesionist care-nu-si-face-decat-meseria se muleaza pe profilul lui Sully. Hanks si eroul lui sunt low key, humble but very efficient, cum il descrie Eastwood pe Sullenberger intr-un interviu.
Pana la urma, cam asa e si filmul, desi nu scapa fara o serie de accente encomiastice la adresa lui Sully.
Sully/Sully: Miracolul de pe raul Hudson, de Clint Eastwood. Cu Tom Hanks, Aaron Eckhart, Laura Linney