– Fragment –
Dupa intrevederea de la Trianon, Eva s-a lasat asteptata cateva saptamani. Indeajuns cat sa-mi imping pana la greata si deznadejde dereglarile mele de atunci. Satul de boschetarul si de hotelul fantoma de pe Rue de Beaune, trecusem Sena. O prietena binevoitoare a subinchiriat pentru mine un barlog aflat aproape de Porte Saint-Denis. Intre doua vizite ale amantei sau ale dealerului, incercam – cu o stangacie care ma facea sa rad de unul singur – sa coordonez o ancheta pentru editia frantuzeasca a revistei „Vanity Fair“. Am fost intotdeauna un jurnalist de investigatii slab, dar in zilele acelea eram mai nepriceput ca niciodata si combinam o indrazneala de disperat cu aproximarea si cu lenea. Ticluiam planuri de bataie alambicate ca sa prind in capcana doi mostenitori care m-au demascat de indata si mi-au provocat neplaceri. Telefonul suna intruna. Locuiam la un mezanin la care se ajungea pe o scara mesterita din scandurele vechi de ladita, numai buna sa-ti rupi gatul, pe care cei cincizeci de ani ai mei, greutatea si cizmele mele greoaie, nemtesti, o faceau si mai periculoasa. Eram sarac, ultima mea carte nu se vindea, aveam impresia ametitoare ca ma duc la fund. De fapt ma pregateam, treceam prin incercarile necesare, saracie, haos, inainte de a o regasi pe cea care ma astepta.
Una din usile catre lumea de dincolo s-a deschis in iarna lui 2013 undeva in Paris, in cartierul situat intre statiile de metro Etienne-Marcel si Strasbourg-Saint-Denis, bulevardul, batrana strada „paralela cu Calea Lactee“ pe care se intorceau regii Frantei de la mirungere, cu stradutele sale laterale pe care cateva prostituate africane, pe jumatate boschetare, mai supravietuiesc si acum. Revolutiile specifice memoriei isi au parcursul lor, legat de misterioase corespondente cartografice. Cum planurile providentei se adapteaza la planurile orasului real, il fac pe acesta sa existe mai bine, sa se inalte in alt fel. Chiar inainte sa se produca evenimentul capital, intalnire sau accident, trebuie aranjat decorul. In cele doua sau trei luni care au precedat sosirea Evei am trait o senzatie de exil geografic care ma scufunda din nou intr-un trecut uitat de pe vremea cand salasluiam pe malul stang. Hotelul de pe Rue de Beaune, acoperisurile de zinc ale scuarului de alaturi, vecinatatea palatului Tuileries si a cartierului Saint-Germain-des-Pres imi aminteau de copilarie si mi-au oferit de-a lungul anilor o alinare morala pe care nici un exces n-o putea tulbura cu totul. De cateva luni le reprosam acestor imprejurimi blandetea ce te subjuga, un alt strat protector care, in pofida conditiilor de viata precare, ma impiedica sa privesc cu adevarat, sa simt mai puternic. Cartierul Saint-Denis, in care ma pravalisem iar, ma trimitea in trecut, in perioada tulbure cand aveam douazeci de ani si cand au inceput sa ma chinuie toate problemele cu care mai am de furca si azi.
De la o linie de demarcatie pe care o trasez la circa cinci sute de metri de Sena, intr-o zona situata intre Palais-Royal si podul Alexandre III, malul drept devine un mediu ostil, un oras strain, probabil pentru ca iese din perimetrul linistitor al plimbarilor din copilaria mea. Am exclus arondismentul saisprezece, ce tine de foburgul Saint-Germain si de pasnicele gradini din Versailles printr-una din acele legi ale geografiei umane care deranjeaza geografia fizica. In afara acestor frontiere ma simt nelinistit, exilat, ratacit intr-un oras strain. Din primele zile de dupa mutare, cand mergeam pe Boulevard de Sébastopol, unde am lalait-o atata in 1979, intre Square des Arts-et-Metiers si Porte Saint-Denis, eram rascolit de o exaltare fara seaman. Cum am observat adesea – si nu cred ca sunt singurul –, cele mai zgomotoase surprize daruite de viata sunt precedate de un gust rau, de o tensiune prealabila. Adevarata iubire se naste din suferinta. Trebuie sa te cureti de orice falsa bucurie, de orice placere mondena, de orice ambitie, de toate facilitatile materiale pentru a ajunge la libertatea celui disperat, singura stare in care adevarul delirului amoros isi mai poate gasi calea spre strafundurile fiintei.
Cand am vazut-o a treia oara, Eva se detasa pe fundalul unei vitrine luminate care semana cu o vitrina de tipograf. In spatele pletelor ei blonde se distingea o hartie cu antet de Buckingham Palace. Marie, mereu ea, agatase de peretii unei pravalii din Place Saint-Germain-des-Pres o vitrina plina cu plicuri. Aceste scrisori cu timbru fals, cu efigia ei, fusesera adresate unor personaje fantasmagorice, ca regina Angliei sau nu mai stiu ce poet celebru inmormantat in cimitirul Pere-Lachaise, dar si unor actrite de la Hollywood. Unele scrisori se intorsesera la expeditor cu mentiunea „Nu locuieste la adresa indicata“, dar alti destinatari, precum secretariatul Coroanei Angliei, ii raspunsesera.
Acele scrisori, precum si alte artefacte ale unei imaginatii uneori extravagante, faceau obiectul unei expozitii. Fiinta care statea astazi in fata mea mi se oferea privirii cu o bravura amestecata cu abandon, provocare si autoritate. Ne-am sarutat pe obraji. De aceasta data unghiile innegrite, prost taiate, si o pata de cerneala pe degetul mare ii dadeau Evei infatisarea unei liceene. Cum zanele nu au o varsta precisa, comparatia nu era ridicola.
Am remarcat pe carnea alba si roz a incheieturii ei stangi un mic tatuaj sters, in forma de cheia sol. Alungirea buclelor cheii, subtirimea desenului, uzura culorii te lasau sa crezi ca semnul data de dinainte sa i se termine cresterea.
CARTEA
In iarna anului 1980, in Paris, un barbat se urca nici el nu stie cum intr-un Citroën si vede pe scaunul din fata o fetiscana de cincisprezece ani, imbracata elegant, care se agita si urla la cei din masina. Fascinanta fetiscana este Eva Ionesco, un copil salbatic, clienta a barurilor si localurilor de lux din Paris, dar si a scolilor de corectie franceze. Dupa ce a dobandit o faima dubioasa in urma fotografiilor erotice, la limita pornografiei si pedofiliei, pe care i le facuse mama ei pe cand Eva avea doar unsprezece-doisprezece ani, fetita de odinioara – devenita actrita si producatoare de film – il va reintalni pe narator trei decenii mai tarziu. Povestea de dragoste ce-i apropie pe cei doi este, in acelasi timp, ocazia si pretextul recuperarii unui trecut framantat, cel al Evei, copila exploatata, revoltata si, intr-un tarziu, maturizata, o reluare a firului unei istorii scandaloase, cu numeroase episoade controversate, unde moartea, drogurile si degradarea sunt peste tot. In acelasi timp, romanul lui Liberati are in fundal un peisaj dezabuzat, pigmentat de concerte punk, petreceri epuizante si o nebunie dezlantuita, intr-o lume ce nu mai cauta nici un viitor.
AUTORUL
SIMON LIBERATI (n. 1960), scriitor, scenarist si jurnalist francez, face parte din generatia de intelectuali rebeli din Franta anilor 1970. A urmat studii de filologie clasica la Sorbona, apoi a lucrat la reviste precum FHM, Cosmopolitan, Grazia si 20 ans inainte de a se dedica literaturii. Sustinator al libertatii neingradite a individului si promotor al unui decadentism dandy nu doar intelectual, ci si in viata personala, scriitorul prefateaza reeditarea cartii lui Jules Barbey d’Aurevilly, Du dandysme et de George Brummell, aparuta in 2008. In acelasi an va fi arestat impreuna cu prietenul sau, scriitorul Frédéric Beigbeder, pentru consum de droguri in public. Liberati debuteaza in 2004 la Flammarion cu romanul Anthologie des apparitions, urmat in 2007 de Nada exist. In anul 2009 ii apare volumul L’Hyper Justine, recompensat cu Premiul Flore, iar in 2011 publica Jayne Mansfield 1967, pentru care primeste Premiul Femina. Simon Liberati este casatorit cu actrita si cineasta Eva Ionesco, subiectul romanului sau omonim, aparut in Franta in toamna anului 2015.