Fiecare DVD care a poposit in liftul playerului a fost introdus si scos de minimum doua ori. Filmografia trupei numara vreo sase-sapte titluri certe. Materiale bootleg nu stiu cate or fi, nici n-am umblat dupa ele pe unde umbla fanii. Spectacolele depasesc durata unei ore, fapt care pune mereu un soi de piedica receptarii comode. Insa muzica de sub emblema King Crimson n-a fost nicicand apanajul ascultatorilor comozi. „Creierul“ Robert Fripp, compozitor, chitarist, muzician de mare finete, a lucrat in filigran, a slefuit pana la perfectiune si a reluat la infinit piesele, incercand sa transpuna in sunet viziunea unui – parca – alt univers. Discurile oficiale, de studio, au frumusetea diamantina a bijuteriei regale: imposibil sa le gasesti vreun cusur. Atunci, de ce a vrut sa editeze si inregistrari din concerte (cu imbunatatiri ulterioare), atat video, cat si (enorm de multe) audio (a se citi discografia)? Explicatia, oarecum poetica, ne-o da tot el, intr-o nota din carticica recentei aparitii: Radical Action to Unseat the Hold of Monkey Mind (2016 © King Crimson/Panegyric). Fripp spune ca lucrul in studio si pe scena sunt ca doua lumi diferite si face o comparatie cu scrisorile de dragoste versus intalnirile de amor, intrebandu-ne pe care dintre cele doua le preferam. Fara sa indice varianta corecta, chitaristul precizeaza ca King Crimson este o formatie de intalniri, care scrie din cand in cand si scrisori.
Pedanteria asta ma face sa zambesc. Majoritatea trupelor si trupetilor din rock presteaza scenic bazandu-se indeosebi pe dinamica, pe miscare. Ca sa fiu rau, as zice ca unele „gasti“, neavand nimic de spus, pacalesc spectatorii cu fel de fel de trucuri, mai degraba din arsenalul circului decat dintr-al teatrului. Este, daca nu ma insel, chiar o vorba in lumea facatorilor de spectacole: ia-le ochii cu vrajeli, ca sa le poti lua si banii mai usor! Si ma distreaza cand vad inceputul vreunui „concert“ al trupetilor agitati. Nici n-ajung bine pe estrada, ca „actorii“ incep sa alerge ca bezmeticii de colo-colo, sa juri ca sunt fugariti de agentii fiscului ori de amantele inselate! Inchid asemenea video-stupizenie dupa nici doua minute, lasand altora placerea de-a pierde timpul. (Nu ca eu l-as castiga privind aiurea!) Am oprit insa si filmele cu King Crimson, care nu se agita deloc in arena – ba, dimpotriva! De ce oare? Este complicat sa dau un raspuns multumitor; pe scurt, si limitand perceptia doar la mine: e greu de asimilat densitatea acestei muzici care ataca teritoriul subconstient al fiecarui creier, demoland bariere, comoditati, idei false, mentalitati limitate, aprehensiuni si cate alte sedimente ce (de)formeaza personalitatea schizoida a omului contemporan. Radical Action! Iar cand armoniile vin dinspre niste oameni care stau cuminti pe scena si executa solouri, pasaje de legatura ori sectiuni crescendo de tutti-quanti, spectatorul ghiftuit simte ca e prea mult!
La fel s-a infiripat si acum fluxul (prea putin interactiv) dintre ce se vedea pe ecranul televizorului si individul care semneaza textul de fata, topit la rece intr-un fotoliu. DVD-ul cu titlul mai sus mentionat e alcatuit din filmari facute de un singur cameraman de-a lungul turneului mondial din 2015. Nu procesarea iscusita a imaginilor m-a pulverizat, ci sunetul, exceptional captat si prelucrat! Rar am auzit ceva mai coerent, mai bogat si mai imbietor! Robert Fripp, Tony Levin, Jakko Jakszyk, Mel Collins, Pat Mastelotto, Bill Rieflin, Gavin Harrison: nu evidentiez pe vreunul din formatie, toti alcatuiesc un ansamblu simfonic perfect.
Or, perfectiunea e suportabila in doze homeopatice!