In the Court of the Crimson King este considerat de foarte multi primul disc adevarat de rock progresiv (si unul dintre cele mai influente), primul album care a marcat momentul in care rockul s-a indepartat de influentele bluesului si a inceput sa combine elemente de jazz si muzica clasica.
In 1969, cei cinci membri ai trupei – Robert Fripp (chitara), Michael Giles (tobe/percutie), Greg Lake (bas/voce), Ian MacDonald (clape/saxofon/flaut) si Peter Sinfield (versuri) – erau muzicieni trecuti de 20 de ani care incercau sa-si faca un drum propriu in peisajul muzical al epocii.
Adunati din diverse trupe fara prea mare succes, membrii King Crimson avea alte ambitii decat alte formatii. „Cu totii eram putin nebuni“, afirma Peter Sinfield intr-un interviu din 2011. „Putin nebuni, nu cu totul, dar cu siguranta excentrici. E valabil pentru toti membrii King Crimson. Dar exact acest lucru ne-a creat muzica, frustrarile si excentricitatile, dorinta de a face ceva la fel de bun ca Beatles, ceva care sa fie interesant, sa fie neobisnuit, sa aiba interesul armonic al jazzului, dar cu rockul subliniind anumite trairi“. Numele trupei a fost ales tot de Peter Sinfield, dupa titlul unei prime piese compuse de ei. „Simteam ca trebuie sa fie ceva puternic“, spune Sinfield in acelasi interviu. „Regele Stacojiu nu este Diavolul, nu este Belzebuth, dar este un nume arogant, are ceva intunecat si gotic.“
„Am inregistrat primul album in 11 zile, un interval foarte scurt chiar si azi“, isi aminteste Ian McDonald. Prima piesa a discului, 21st Century Schizoid Man, a fost de fapt ultima inregistrata, spune MacDonald, „si imi place sa explic oamenilor ca am inregistrat-o dintr-o bucata“. Versurile au fost scrise de Sinfield langa cimitirul din Fulham Palace Road. „O piesa manioasa, un cantec modern si manios. Stiam ca trebuie sa spun ceva cu el, dar nu aveam atat de multe cuvinte pe care sa le pot folosi.“
A doua piesa a discului, I Talk to The Wind, a fost si a doua inregistrata, in vreme ce a treia melodie, Epitaph, a pornit de la un poem scris de Sinfield pentru trupa sa, dupa care ceilalti membri King Crimson s-au chinuit sa compuna muzica.
A patra piesa, Moonchild, a fost scrisa pentru ca trupa avea prea putin material pentru a umple partea B a albumului si nu doreau sa faca un cover dupa o piesa a unei alte trupe.
Ultima piesa, capodopera epica The Court of the Crimson King, a fost de fapt prima melodie care a fost inregistrata in studio, pe 16 iulie 1969. „E greu de crezut ca, de fapt, la origine a fost un cantec in stilul lui Bob Dylan, daca va puteti inchipui asa ceva“, spune Peter Sinfield.
„Ian a luat piesa si a rescris-o, dar a studiat armonia si orchestratia si s-a lasat influentat nu de Beatles, ci de Stravinski si de Mahler. Pana la urma, piesa ne-a luat ceva timp pentru a o finisa.“
In cele din urma, primul album King Crimson a impus imediat un standard, nu doar pentru viitoarele albume ale formatiei, ci si pentru trupele care au dorit sa mearga in directia deschisa de ei.