Undeva, in Vestul fost Salbatic si inca pustiu, pe un drum neasfaltat ce traverseaza Navajo Parks, intre Arizona si Utah, stationeaza un automobil Plymouth (probabil un Savoy, Furry sau Belvedere Wagon 1963, masina familiilor americane care isi luau „casa pe roate“ si calatoreau de-a latul tarii intr-o epoca de liniste, pierduta ulterior sub diverse furtuni). Alaturi, o femeie cu un copil, in tinute lejere, de vara, admira formatiunile muntoase ce-au aprins imaginatia atator generatii de visatori si aventurieri. Ghicesti ca tatal face poza, cu un aparat traditional, pe film, a carui amprenta veche se pastreaza la scanare. Rasfoiesti brosura CD-ului si descoperi alte fotografii voit banale: un grup de case langa un deal sterp si uscat, cu masinute (jucarii serioase pentru copiii premianti) parasite pe aleea de bitum; Plymouthul si casa pe roate oprite la distanta de misterioasele stanci din Monument Valley; un instantaneu luat prin parbriz, pe sosea; o locuinta de preerie, cu doua masini parcate si o tricicleta de copil, abandonata; casa pe roate stationata pe plaja; un cuplu de proaspat casatoriti pe bancheta din spate a limuzinei de gala; o alta imagine ce-a dus buhul „american way of life“ – niste barbati antrenandu-se la tras cu arma, intr-un poligon amenajat pe coasta unor munti pustii; un copil care conduce o masinuta pe aleea rezervata „antrenamentelor“ de viitor sofer; o femeie cu ochelari, la umbra casei, supraveghind atenta copilul din cadrul precedent; in fine, o ilustratie cu familia completa – tatal imbratisand protector pe mama cu un copil in brate si pe cealalta odrasla, aproape adolescenta. Toate imaginile sunt creditate ca facand parte din portofoliul lui Carl Glover, un grafician solicitat de rockeri precum Ian Anderson, Steven Wilson, Marillion, Anathema, Porcupine Tree, Robert Fripp etc. Evident, punerea in scena, tratamentul cromatic si alegerea sunt facute special de-un ochi expert. Stiind asta, mi-e imposibil totusi sa resping nostalgia coplesitoare, de veac defunct, degajata din privelisti. N-am fost acolo, n-am avut masina sa umblu hai-hui in vacante si, la drept vorbind, in Vestul Salbatic voiam sa merg doar cand eram pustan…
The Pineapple Thief – Your Wilderness (2016, Kscope) este CD-ul care mi-a deschis ochii si urechile catre tinutul fara nume si noima uitat in strafundul fiintei mele. Probabil ca traversam momente depresive, cand genul de muzica facut cu stralucire (si) de grupul englez loveste precis punctul unde se subtiaza crusta nesimtirii si gaoacea egoismului. Rock progresiv, cu armonii diafane din sfera folclorului gothic, ruperi de ritm agresive produse cu electromagnetii in depozitul de metale grele, fundal reavan din cel mai muncit pamant al comitatului Somerset. Doar tobele, inregistrate separat de Gavin Harrison in studioul sau din Canterbury, degaja o – nesuferita de mine – nuanta oficiala. Tonalitatea lor seaca, lipsita de mustul transpiratiei in grup (posibil numai cand trupa exerseaza si imprima in acelasi spatiu acustic), se potriveste ideii albumului, dar le simt cumva distante, chiar straine. Cat despre versuri – a vorbi de poeticitatea lor acum, dupa afacerea Premiul Nobel/Bob Dylan, mi se pare ca devine tautologic. Bruce Soord, chitaristul, compozitorul si poetul grupului, nu il poate egala pe Dylan, dar se apropie de Steven Wilson, bunaoara, pe care il si insoteste actualmente – ca promotor al propriului disc solo – in turneul american. In aceste circumstante, desi Soord afiseaza – si probabil are – o prietenie solida cu ceilalti doi membri Pineapple Thief (Steve Kitch, claviaturi, si John Sykes, bas) e doar o chestiune de timp pina sa exploreze exclusiv cariera personala.